Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Fără îndoială, accesul nelimitat la tehnologie și conectivitatea permanentă la Internet a adăugat o dimensiune nouă culturii bullying-ului. Bazelon (2013) indică faptul că felul în care copiii se poartă unii cu alții cu ajutorul tehnologiei este o simplă extensie a felului în care se poartă unii cu alții față în față, și nu un tip de comportament cu totul nou sau diferit. Tehnologia pare să agraveze cruzimea, dar nu ea o cauzează. Bullying-ul cibernetic are loc deseori concomitent cu alte tipuri „tradiționale” de bullying, dar acesta diferă de bullying-ul fizic, verbal sau relațional prin aceste aspecte importante:
Toate modificările se învârt în jurul informației. Vitalitatea zilnică pune la dispoziție necontenit proiecții noi oamenilor, care, în același timp, aduc remedieri lucrurilor ce au chiar scopul de a le ușura traiul. Până nu demult, specializarea la locul de muncă viza un domeniu restrâns, deseori un loc de muncă unic, însă nu se poate spune același lucru despre zilele de astăzi. Tendința de schimbare continuă se evidențiază și în domeniul educației. Acum idealul educațional vorbește despre educația permanentă, pe când la începuturi era suficient ca școala să pregătească individul pentru societate. Modernizarea învățământului primar presupune dezvoltarea unor condiții favorabile și crearea unor situații de învățare în care copiii să se dezvolte în acord cu cerințele viitorului, generând o nouă formă de artă. Procesul de învățământ cuprinde predarea, învățarea și evaluarea fiind în strânsă legătură cu alegerea celor mai potrivite metode didactice.
Aruncând o privire asupra procesului de învățământ îl putem analiza din trei perspective:
1. Funcțională: Ce obiective se urmăresc? De ce? Spre ce se tinde?
2. Structurală: Cine participă la desfășurarea procesului educației? Ce potențial au cadrele didactice? Ce potențial au studenții? În ce condiții se desfășoară activitatea educativă? Cu ce resurse?
3. Operațională: Cum se desfășoară procesul de învățământ? Cum se îmbină predarea-învățarea-evaluarea? Ce metode se utilizează?” (Popescu Anamaria, 2019, p.1)
Metodele de învățământ, ca o componentă operațională a procesului de învățământ, își pot aduce aportul crearea unei noi forme de artă prin îndeplinirea unui set de roluri precum:
În epoca digitală în care trăim, tehnologia a devenit omniprezentă în toate aspectele vieții noastre, inclusiv în domeniul educației. De-a lungul anilor, s-a desfășurat o tranziție în etape, de la educația tradițională la cea modernă, bazată pe tehnologie. Cu toate acestea, întrebarea esențială rămâne: Cum putem utiliza tehnologia în mod eficient, menținând totuși valorile și beneficiile educației clasice?
Educația tradițională a reprezentat, de-a lungul timpului, coloana vertebrală a sistemelor educaționale. Acest model implică predarea în clasă, manuale școlare tipărite, testele scrise și interacțiunea directă între profesori și elevi. Metodele tradiționale au fost, și încă sunt, apreciate pentru structura și disciplina pe care le oferă. Aceste metode tradiționale și-au dovedit eficiența de-a lungul timpului , elevii dobândind un vast bagaj de cunoștințe și o cultură generala din diverse domenii. Lipsa instrumentelor digitale nu a constituit un minus în desfășurarea activităților educative.
Un avantaj important al educației clasice constă în construirea relațiilor interpersonale puternice între profesori și elevi, precum și între elevi. Profesorii au oportunitatea de a oferi feedback imediat și de a adapta lecțiile la nevoile individuale ale elevilor. De asemenea, educația tradițională promovează abilitățile sociale și dezvoltarea caracterului prin interacțiuni directe, prin socializare.
Literatura satisface dorința copilului mic de a cunoaște lumea în care se naște și îl încântă. Pentru a atrage, scrierile pentru copii trebuie să captiveze și pe oamenii maturi și instruiți. Secretul marilor lecturi pentru tineret este ieșirea din lectură cu stima sporită pentru om.
Literatura pentru copii este arta pe care mulți scriitori au abordat-o în operele lor. Mari autorii precum: Mihai Eminescu, I.L Caragiale, Ion Creangă și-au apleca privirea spre aceasta perioadă minunată a vieții, denumită și ,,vârsta cea fericită”, ,,vârsta inocenței”. Literatura este instrumentul forte al învățătorului în a-l ajuta pe copil să se formeze și tot ea contribuie într-o mare măsură la lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor, la formarea unui vocabular bogat și colorat, la o exprimare aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor. Încă de la cea mai mică vârstă, gustul pentru literatură al copilului trebuie încurajat cât se poate de mult. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverență, continuitate, voință. Orizontul cunoștințelor primite în clasă la orele de literatură română e îmbogățit de lectura în afara clasei.
Este foarte important ca învățătorul să cunoască formele de îndrumare a acesteia. Întocmai ca aerul sau ca apa, copilăria este pretutindeni, este fluviul cu cei mai mulți afluenți, minunea nicicând secătuită și, tot ea întreține în lume basmul, gingășia, zâmbetul, este puntea cu care tentăm posteritatea și prin care, totodată, prezentul ne ispitește în chipul cel mai stăruitor. Trăim - orice am face și la orice vârstă - între copii, într-o continuă fraternitate cu lumea lor.
Se știe că la ora actuală se citește din ce în ce mai puțin. Condițiile care au determinat mutații profunde în gustul tinerilor, care ignoră din ce în ce mai mult cartea, sunt cele cunoscute. Nu amintesc aici decât avansul uluitor al vizualului care a transformat cartea dintr-un prieten într-un obiect uitat. E clar, așadar, faptul că, într-o epocă a culturii imaginii, în care elevii noștri se lasă din ce în ce mai ispitiți de audiovizual, în special de internet, literatura a început să piardă teren. Din ce în ce mai puțini cititori se refugiază în lumea însemnată cu cerneală tipografică, în care se oglindește atât de frumos realitatea.
E evident că profesorul de literatură nu poate face abstracție de schimbările majore pe care le aminteam, doar în trecere, mai sus, și care nu constituie decât o parte dintre provocările pe care la ora actuală textul literar le constituie în sine. Și mai ales de faptul că, pentru beneficiarul direct al demersului didactic, elevul, acest text literar este încorsetat, rigid, lipsit de importanță etc., doar pentru că lectura și interpretarea lui sunt obligatorii la examenul de finalizare a studiilor gimnaziale sau liceale.
Bullying-ul este un fenomen tot mai frecvent întâlnit în școlile românești și reprezintă o problemă serioasă de care multe persoane sunt afectate. Fenomenul este definit ca un comportament agresiv, intenționat, repetitiv și sistematic, în care un individ sau un grup de indivizi exercită putere asupra unei alte persoane considerate mai slabă sau mai vulnerabilă.
Bullying-ul poate lua forme diverse, precum insultele verbale, amenințările, agresiunea fizică, excluderea socială, propagarea de zvonuri sau chiar hărțuirea online. Individul care devine victimă bullying-ului suferă de o scădere a încrederii în sine, poate dezvolta stres, anxietate, depresie și poate avea dificultăți în a se integra în comunitatea școlară.
Există anumite caracteristici ale școlilor românești care favorizează dezvoltarea fenomenului de bullying. Sistemele școlare în care există o ierarhie puternică și în care nu există o cultură a toleranței și respectului reciproc pot favoriza escaladarea comportamentelor agresive. De asemenea, lipsa unei supravegheri adecvate din partea adulților și indiferența acestora poate contribui la perpetuarea fenomenului.