Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Având în vedere că societatea este într-o continuă schimbare, noi, cadrele didactice, trebuie să ne formăm continuu pentru a face față acestor schimbări. Elevii de azi sunt inteligenți și pragmatici, cu o personalitate puternică, creativi, dezinhibați, dar își pierd foarte repede interesul, de aceea trebuie să creăm contexte de învățare moderne, adaptate noului curriculum, dar și foarte atractive pentru elevi. Acest lucru va duce, pe termen mediu și lung, la creșterea motivației lor pentru procesul de învățare.

Vremurile s-au schimbat radical, totul este tehnologizat, de aceea este obligatorie introducerea tehnologiei în cadrul actului educațional. Consider că, integrarea elevului în spațiul virtual al tehnologiei moderne de la o vârstă cât mai fragedă, în concordanță cu societatea în care trăim, este vitală, aceasta oferindu-i posibilitatea să beneficieze de accesul la informație, fapt care, pe termen lung, va conta enorm la dezvoltarea acestuia ca individ al societății și la formarea sa profesională.

Educația în carantină devine astfel o oportunitate neașteptată de conectare a trio-ului profesor-părinte-elev, de reflecție asupra a ce este învățarea, de experimentare a unor noi moduri de a inspiră învățarea și de regândire a sistemul educațional din perspectiva realităților secolului 21.

Educația în izolare aduce în prim plan rolul profesorului: ce este un profesor care nu mai are obligația de a preda și de a evalua?; Care este rolul lui?; Cu siguranță a fost o îngustime din partea sistemului de a gândi rolul profesorului atât de limitativ. În contextul actual, ne dăm seama că profesorul ar trebuie să fie în primul rând un partener de dialog cu elevul, un reper emoțional, un liant între elev și învățare, apoi un facilitator al procesului și nu în ultimul rând un lider care nu doar inspiră învățare ci și conectează comunități.

Profesorul din online trebuie să-și proiecteze lecțiile într-un mod cât mai atractiv, pentru a stârni curiozitatea și implicarea în demersul didactic. Competența digitală este una dintre cele opt competențe –cheie, concretizându-se în utilizarea în mod critic și cu încredere a întregii game de tehnologii ale informației și comunicațiilor pentru informare, comunicare și soluționare a problemelor domeniilor vieții.

Cadrele didactice reprezintă motorul educației, liderii comunității de care avem nevoie în momentul de față, binele lor emoțional și profesional îi va ajuta atât pe elevi, cât și pe părinți.

Un atu al profesorului din online este cunoașterea în detaliu a platformelor educaționale de învățare, deoarece ele devin cadrul în care se desfășoară activitatea didactică.

Școală online în perioada izolării este un moment de reflecție și reformare pentru educația românească. Digitalizarea forțată aduce în prim plan o serie de provocări care nu țin neapărat de partea tehnologică, însă care sunt accentuate și evidențiate de această: în lipsa cadrului rigid al școlii, al metodele de control și monitorizare strictă, înțelegem deconectarea elevilor de școală, lipsa interesului și autonomiei în învățare.

Pot afirma faptul că există avantaje ale acestei învățări online, și anume:

  • Materialele se pot distribui rapid, astfel profesorii pot transmite foarte repede oriunde și oricând informațiile pe care le dorește;
  • Elevii intră în posesia materialelor printr-o simplă accesare;
  • Existența conținuturilor multimedia, ne putem folosi de videoclipuri, fișiere, etc;
  • Conținuturile pot fi șterse, corectate sau actualizate cu ușurință;
  • Folosirea conținuturilor interactive, existența feedback-ului.

Dezavantaje:

  • Dificultăți în utilizarea tehnologiei;
  • Lipsa comunicării reale/ fizice, atunci când oamenii se întâlnesc nu mai știu să comunice, folosirea mediului virtual ne robotizează;
  • Situații limită- lipsa internetului, dispozitivelor necesare.

Perioada de autoizolare ne-a demonstrat încă o dată importanța folosirii tehnologiei la clasă și, da, chiar se pot face ore minunate și în mediul online.

Consider că un mediu educativ modern, la standarde de calitate, va ușura trecerea din mediul școlar la viața profesională, sporind gradul de adaptabilitate la un nou mediu și de creare de noi valori pentru societate.

  • avatarPublicat de:
    Roman Elena-Bianca

    Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Nr.4, Râmnicu Vâlcea.