Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Copiii fericiți sunt, de multe ori, adulți de succes în viață. Existența unei legături între fericirea din copilărie și succesul în viața de adult este susținută de numeroase cercetări și studii în domeniul psihologiei și sociologiei.
Copilăria este perioada în care se formează temeliile personalității și comportamentului uman. Este momentul în care copiii învață să interacționeze cu ceilalți, să se integreze în societate și să își dezvolte abilitățile sociale. Dacă un copil crește într-un mediu sigur, iubitor și stimulant, acesta se va dezvolta într-o persoană cu încredere în sine, cu abilități de comunicare și responsabilitate dezvoltate, ceea ce îi vor aduce succes în viața de adult.
Un copil fericit este, în primul rând, un copil care se bucură de o relație solidă și sănătoasă cu părinții. Părinții reprezintă modele pentru copii și le oferă sprijin emoțional, afecțiune și îndrumare. Prin acest sprijin, copiii își dezvoltă încrederea în sine și abilitățile sociale. De asemenea, părinții care au așteptări clare și sănătoase de la copilul lor îl motivează să își depășească limitele și să obțină succesul în viață.
Mihai Eminescu este considerat poetul național al României datorită contribuției sale semnificative la dezvoltarea literaturii și culturii românești. Este adesea descris ca un poet al sufletului național, iar creația sa a avut un impact profund asupra identității culturale românești. În acest eseu, vom explora câteva aspecte care evidențiază rolul său de poet național. Mihai Eminescu este în literatura română poetul nepereche a cărui opera învinge timpul , după cum afirmă George Călinescu.
Primul aspect notabil este capacitatea lui Eminescu de a exprima esența spiritului românesc în creațiile sale. Poeziile sale abundă în imagini specifice peisajului românesc, în tradiții populare și în referințe la istoria națională. El a reușit să capteze emoțiile și aspirațiile poporului român într-un limbaj poetic de o profunzime și frumusețe inegalabile. Poeziile precum "Luceafărul" și "Doina" sunt exemple remarcabile ale modului în care Eminescu a transmis identitatea și simțul național în operele sale.
În al doilea rând, Eminescu a jucat un rol important în consolidarea limbii române ca limbă literară. Prin utilizarea unui limbaj poetic sofisticat și bogat, a contribuit la îmbogățirea și standardizarea limbii române, facilitând astfel dezvoltarea unei identități lingvistice naționale puternice. Lucrările sale au servit drept model pentru generațiile ulterioare de scriitori, influențând evoluția limbii române și consolidând-o în peisajul literar european.
Iubim copiii, ne exprimăm în relațiile cu ei nu numai respectul pentru om, speranțele de părinți, ci mai ales îndatoririle de dascăli, ce trebuie să îndrume, fără să anihileze personalitatea fiecăruia, evoluția fizică, starea de sănătate, comportamentul și capacitatea intelectuală pentru o bună integrare în societate.
Limba se cere studiată în școală, nu numai ca fenomen abstract, ci mai ales în realitatea funcționării ei legată de ființele care au creat-o și care o utilizează în scopul comunicării. Limba (codul) este concretizată în mesaje create de emițători și interpretate de către receptori. Dar emițătorii și receptorii sunt ființe umane și se va tine seama de particularitățile lor psihologice, precum și de contextele sociale și situaționale în care se realizează mesajele, constituite ca organizări în permanentă dinamică și receptate în acte de interpretare, de asemenea dinamice.
Este necesară integrarea actului de comunicare al oricărui mesaj sau element dintr-un mesaj în contexte identificabile în diverse niveluri: contextul lingvistic sau verbal și contextul nonverbal sau extralingvistic (gesturi, mimică) constituind contextul oferit explicit (situația în care se desfășoară comunicarea, coordonatele personale ale emițătorului, dar și ale receptorului, care va decoda mesajul, determinat și de capacitatea sa de interpretare, mediul social propriu-zis, momentul istoric etc.).
Lumea s-a schimbat radical, iar școala trebuie să evalueze dacă abilitățile cu care își înzestrează elevii le sunt cu adevărat de folos în viață.
In literatura de specialitate educația non-formală este reprezentată de activitățile educative organizate de alte instituții decât școala: muzee, biblioteci, cluburi ale elevilor, etc. Acest tip de educație diferă de educația formală atât prin conținut cât și prin formele de realizare, conținutul fiind organizat pe arii de interes și nu pe arii de studiu.
Educația nonformală și informală se află într-o relație complexă cu școala. Pe de o parte, școala valorifică primele achiziții nonformale ale copiilor, pe de altă parte, școala trebuie să asigure fundamentele care fac posibile educația și învățarea pe tot parcursul vieții, în varii contexte.
Din punctul meu de vedere, există un grad scăzut de conștientizare, în rândul profesorilor, a rolului educației nonformale și informale în completarea educației formale și, implicit, lipsa de preocupare pentru valorificarea celor două tipuri de educație în cadrul procesului didactic.
În schimb, alte experiențe de învățare, provenite din educația nonformală sau informală, sunt apreciate ca având un rol mai important în exercitarea profesiei. Cei mai mulți profesori își reprezintă educația nonformală sub forma unor activități extrașcolare de tipul excursii, vizite la muzee sau la case memoriale, vizionarea de piese de teatru sau film, realizarea unei reviste școlare, organizarea unui cenaclu literar sau a unor cercuri de lectură, a unor concursuri pe diferite teme etc
Perspectivele de valorificare a educației nonformale și informale în procesul didactic sunt legate de elevi și de profesori, ținând seama de potențialul ridicat de a susține motivația acestor categorii de actori implicați în realizarea actului educațional.
Consider că este de dorit ca profesorii să arate interes față de preocupările elevilor din afara cadrului educațional formal și să găsească modalități și căi de valorificare a acestora. Astfel, aceștia vor fi stimulați să aducă, în procesul învățării formale, propriile experiențe de învățare acumulate în comunitatea mică a familiei, a prietenilor, a unui grup care împărtășește hobby-uri sau interese comune.
Educația primară reprezintă o etapă crucială în formarea viitoarelor generații. În încercarea de a îmbunătăți calitatea și relevanța procesului educațional, multe școli au îmbrățișat tehnologia ca un instrument cheie. În contextul societății actuale, în care tehnologia evoluează rapid și schimbările în cadrul mediului de muncă sunt din ce în ce mai evidente, educația primară joacă un rol esențial în pregătirea elevilor pentru viitor. Acest articol explorează transformările aduse într-o școală primară prin integrarea tehnologiei în procesul de învățare.
Context:
Școala "Florile Învățării" este o instituție de învățământ primar situată într-un oraș urban. Cu o populație diversă de elevi, școala a recunoscut nevoia de a aduce inovații în procesul educațional pentru a-i pregăti pe elevi pentru cerințele secolului XXI.
Conexiuni într-o pledoarie pentru citit
Într-un articol anterior, vorbeam despre rolul lecturii în dezvoltarea inteligenței emoționale. Aminteam acolo despre pedagogia basmului și scriam despre exemplele pe care poveștile le oferă prin personaje.
În acest articol aș vrea să fac niște conexiuni între lectură, bibliotecă și dezvoltarea personală a copilului. Scriam în articolul precedent despre inteligența emoțională și despre cum se poate crește și cultiva ea prin lectură.
Poate vă veți întreba de ce abordez această temă legată de lectură, bibliotecă și dezvoltare personală. După finalizarea cursurilor postuniversitare de profesor documentarist și științele ale informării, m-am dedicat și mai mult profesiei de bibliotecar deoarece îmi oferea o anumită libertate. Și aici mă refer la libertatea de creație în cadrul proiectelor educaționale, alături de elevi și de cadrele didactice am dat viață personajelor prin activități desfășurate în bibliotecă, am abordat teme precum natura în literatură, rolul pedagogic al basmelor, tradițiile în conștiința poporului român, lectura și dezvoltarea tipurilor de inteligență, legătura dintre muzică și poezie etc.
Desfășurând astfel de activități, am văzut cum o parte din elevii, inițial dezinteresați de lectură, au devenit atrași de lumea fantastică a operelor literare. Așa am înțeles că elevii au nevoie de mai mult decât o simplă bibliografie pentru citit. Ei au nevoie de un motiv întemeiat pentru care ar trebui să citească. Unii citesc din curiozitate, alții din dorința de a se cultiva dar sunt și tineri care nu înțeleg, ca să citez titlul unei cărți, „care-i faza cu cititul?” Ceva gen : „convinge-mă să citesc!”
Revenind la subiect, voi face o trecere în revistă a tipurilor de literatură pe grupe de vârste, și a influențelor pe care aceasta o are asupra copiilor.