Proiectarea demersului didactic pe baza unității de învățare oferă avantajul de a avea o imagine de perspectivă a materiei ce urmează a fi predate, a conținuturilor, a competențelor ce urmează a fi formate și dezvoltate prin intermediul unității de învățare respective, deci are un caracter unitar.
Pe înțelesul tuturor unitatea didactică reprezintă un capitol unitar ca temă și conținut. Titlul acestuia poate fi luat din programă, stabilit de dascăl sau se pot utiliza auxiliarele aprobate de ministerul educației. Abordarea proiectării pe unități de învățare permite o organizare mai riguroasă, raportată la competențele vizate, o operaționalizare a procesului de învățare prin obiective măsurabile. O astfel de abordare facilitează învățarea diferențiată, este flexibilă în ceea ce privește alegerea elementelor de conținut. Aceasta se traduce prin libertatea dascălului de a alege anumite texte suport, flexibilitate și diversitate a surselor informative, organizarea conținuturilor în funcție de caracteristicile individuale ale elevilor și de sinergia grupului pe care îl conduce.
Proiectarea demersului didactic pe unități de învățare are un caracter reglator astfel încât cadrul didactic poate intervenii cu corecții impuse de condițiile concrete apărute pe parcursul activităților de predare-învățare desfășurate, presupune adaptarea cunoștințelor la nivelul de înțelegere a colectivului de elevi, deci cu respectarea specificului clasei. Astfel că se optimizează procesul de învățare prin alegerea prealabilă a resurselor educaționale anume a instrumentelor, planșelor, imaginilor, filmulețelor educative sau intuitive etc. Dascălul are libertatea de a alege strategiile de învățare a metodelor pe care le consideră a fi cele mai eficiente prin îmbinarea tehnicilor tradiționale cu moderne activ participative.la finalul unei unități de învățate se realizează o evaluare sumativă relevantă atât pentru activitatea de învățare a elevilor cât și pentru cea de proiectare a dascălului.
În concluzie fiecare profesor trebuie să își pună anumite întrebări înainte de a-și proiecta o unitate de învățare: Ce urmează să fac? De ce? Pentru cine? În ce mod? Cu ce resurse? În câte ore? Ce am realizat? Ce urmează să îmbunătățesc?
Acestă abordare asigură un randament școlar crescut al elevilor deci, succesul demersului didactic.
- Publicat de:
Vlădău Alexandrina Maria
Profesor învățământ primar, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Alba Iulia.