Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Pentru toate popoarele, indiferent de profesiile membrilor societății, gradul de stăpânire și de folosire a limbii reprezintă o trăsătură definitorie a nivelului cultural. Deși la formarea și dezvoltarea limbajului contribuie întreg mediul social și cultural în care se dezvoltă omul, un rol deosebit în perfecționarea exprimării revine școlii și, în cadrul ei, locul central îl ocupă studiul limbii.
Limba română este sufletul întregului învățământ, deoarece pe cunoașterea ei se sprijină însușirea tuturor cunoștințelor, care fac din om un membru folositor societății. Ea constituie pentru oameni modul specific de reflectare a realității, materialul obișnuit și propriu pentru concretizarea gândurilor și sentimentelor, principalul mijloc de comunicare, de influențare și coordonare a acțiunilor, relațiilor și manifestărilor lor, cel mai prețios instrument al cunoașterii. De aceea, limba poate fi considerată ca unul dintre cei mai importanți factori de coeziune, de dezvoltare spirituală și progres social.
Inovația și creativitatea reprezintă elementele esențiale, pilonii care stau la baza unui proces de învățare echilibrat, care se dorește competitiv pe axa reușitei și care, în funcție de orizontul de așteptare al celor două părți implicate în mod direct (elevii, respectiv profesorul), se va optimiza în prezența unor factori ce vizează atât competentele, cât și afectivitatea.
Dimensiunea inovativă, cea care reliefează într-o bună măsură perfecționarea tehnică permanentă, transpusă la nivelul celui care realizează acest proces al predării, s-a dovedit a fi constantă, devenind o exigență pe măsura înaintării pe axa temporală.
Astfel, dacă la început, atunci când elevii pronunțau cuvântul „profesor”, subconștientul contura pe pânza mentală un chip uman însoțit sau reprezentat cu și printre cărți, într-un labirint al studiului, conformist, „un vizionar unilateral”, centrat pe ideea preluată standard, din barem, pe parcurs, această imagine a cunoscut o adaptare la secolul vitezei, la timpul nostru impacient și grăbit. Acum, închizând ochii și pronunțând același cuvânt, ne putem imagina cu ușurință o figură caldă, încărcată de substanță, de afectivitate, un jongler care stăpânește extrem de bine totalitatea cunoștințelor dobândite și care le expune celorlalți într-o manieră inedită, insolită, coborând teoria la nivelul practic și care dispune, totodată, de un adevărat „bagaj” multimedia (table inteligente, laptop, calculatoare interconectate, planșe adaptate 2D, 3D, creații literare disponibile audio, filme ce reprezintă adaptări ale celor mai cunoscute creații literare).
Toate definițiile date comunicării, indiferent de școlile de gândire cărora le aparțin sau de orientările în care se înscriu, au cel puțin următoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informații, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. Comunicarea este un atribut al speciei umane, niciun fel de activitate , de la banalele activități ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare zilnic până la activitățile complexe desfășurate la nivelul organizațiilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare.
Comunicarea este percepută ca fiind procesul de transmiterea unui mesaj cuprinzând informații, idei, opinii, păreri, sentimente, de la un emițător către un beneficiar al informațiilor, un receptor (individ sau grup) prin intermediul unui cod verbal sau nonverbal, utilizând un anumit canal de comunicare orală sau scrisă. Actul de comunicare se realizează, astfel, în prezența a șase factori sau elemente: psihologic, cultural etc, în care se stabilește interacțiunea între participanți. Relația de comunicare este influențată de identitatea lor socială, de locul și de momentul comunicării.
Specific vârstelor copilăriei, jocul este modalitatea cea mai bună de a transmite noi cunoștințe vizând toate domeniile de activitate, o activitate fizică sau mentală cu sau fără finalitate practică și căreia i te dedici de bună plăcere. Jocul didactic interdisciplinar este o activitate care îmbină utilul și plăcutul și în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse – trei-patru discipline într-o structură unitară, axată pe învățare, în condiții bune. El reprezintă cea mai accesibilă cale de abordare interdisciplinară, deoarece prin joc se realizează importante sarcini formative care presupun antrenarea operațiilor gândirii, dezvoltarea spiritului de observație, a spiritului de ordine, formarea deprinderilor de lucru corect și rapid.
Realitatea contemporană demonstrează că rolul școlii a devenit tot mai complex, tocmai datorită necesității împletirii și corelării funcționale a acesteia cu alte segmente ale socialului. Activitatea zilnică de la catedră confirmă această necesitate vitală într-un prezent tot mai activ. Școala rămâne totuși singurul loc în care se pot realiza măcar secvențial anumite acțiuni cerute, sau chiar impuse uneori, de societatea mereu în transformare. Trebuie să pregătim oameni capabili să se descurce în mod independent (calitatea autonomiei) și să-și dezvolte o gândire holistică prin conexarea rapidă la ultimele informații (calitatea integrării) în situația în care șocurile existențiale și înnoirile, rupturile și schimbările sunt permanente.
Lucrez în alternativa educațională Step by Step de ceva vreme și mi-am dat seama că reprezintă o cale mult mai viabilă de a pregăti adulții societății de mâine, așa cum o cere realitatea în care trăim. Doresc să împărtășesc câteva impresii culese de pe urma studierii unei lucrări editate de Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională (CEDP) Step by Step și intitulată sugestiv ”Instrument de dezvoltare profesională pentru îmbunătățirea calității practicilor educaționale în grupe și clase de copii”, carte pe care am răsfoit-o cu mult interes.
Competențele cheie reprezintă repere de adecvare a sistemelor de educație și formare europene la societatea cunoașterii. Sistemul de învățământ românesc, începând cu ciclul primar, este fundamentat pe formarea acestor competențe, ca seturi de cunoștințe, abilități și atitudini care să îi permită elevului să devină parte funcțională și integrată a societății. Profilul de formare al absolventului de clasa a IV-a este centrat pe cele opt competențe cheie: 1.Comunicare în limba maternă; 2.Comunicare în limbi străine; 3.Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii; 4.Competență digitală; 5.A învăța să înveți; 6.Competențe sociale și civice; 7.Spirit de inițiativă și antreprenoriat; 8.Sensibilizare și exprimare culturală.
Prin intermediul tuturor disciplinelor din planul-cadru, pe parcursul primilor cinci ani de școală, se pun bazele acestora, formându-se nivelul elementar al fiecărei competențe în parte.