Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
În legătură cu eficiența învățământului în România există o dezbatere continuă, performanțele elevilor fiind legate în opiniile multora de dăruirea și calitatea corpului profesoral și de felul în care este structurată intervenția educativă în ansamblu.
Statutul social al profesorului în România de azi este statutul clasei mijlocii, meseria de profesor nefiind una din cele mai solicitate dar în același timp niciuna din cele care pot fi evitate. Această meserie nu distribuie deținătorului putere, influență, sau venituri superioare, conferind în același timp prestigiu și satisfacții, vocația nefiind considerată unul dintre motivele de bază în alegerea acestei profesiuni. În România de azi, se constată că meseria de profesor se transmite, astfel mulți dintre tinerii aspiranți la această profesiune au părinți tot profesori. Exercitarea acestei profesiuni presupune însușirea a trei competențe specifice:
Studiile de psihologie socială au atras atenția asupra faptului că societatea trebuie să genereze individului în mod constant un sentiment al apartenenței la comunitate pentru a putea rezista provocărilor. Izolarea socială este o problemă care nu ține cont de vârsta, poziție socială, nivelul de inteligență sau cetățenie, ci se manifestă încă din copilărie.
Unității de învățământ îi revine rolul de a crea acel sentiment al apartenenței la grup prin crearea unor activități specifice, care să evidențieze atât rolul elevului, cât și pe cel al clasei ca sintalitate. Putem în acest fel marșa pe ideea că fiecărui membru al unui grup de elevi îi revine sarcina de a fi responsabil pentru ceilalți.
Deoarece oamenii primesc influențe educative din multiple direcții, activitățile formale (instituționalizate) trebuie conjugate cu cele nonformale (extrașcolare) și cu cele informale (difuze) pentru a-și dovedi eficiența. Deși educația formală se situează pe primul loc, cea nonformală are o acțiune mai evidentă în momentul în care educabilii ajung la autoeducație.
Două noțiuni importante gravitează în jurul ideii de cunoaștere construită.
Prima noțiune se referă la faptul că cei ce învăță clădesc înțelegeri noi, folosind ceea ce ei deja știu. Noua cunoaștere nu se grevează pe o „tabula rasa”. Cei ce învață vin în întâmpinarea noii experiențe de învățare cu achizițiile pe care le-au dobândit și modifică reflectarea pe care o vor construi pe baza noilor situații de învățare.
A doua noțiune se referă la faptul că învățarea este un proces activ, mai mult decât o simplă recepționare pasivă a informațiilor. Cei ce învață, confruntă cunoștințele lor cu ceea ce întâlnesc în ocaziile nou create de învățare. Dacă noul material nu se potrivește cu ceea ce elevii sunt familiarizați, atunci se caută modalitățile de adaptare și de îmbogățire a înțelegerii, la situația dată. Acest fapt presupune reflecție și aplecare asupra experiențelor de cunoaștere.
În clasă, perspectiva constructivistă asupra învățării valorifică o serie de strategii didactice interactive în cadrul cărora elevii învață să-și formuleze propriile idei, le testează, le argumentează, concluzionează, colaborează etc. Descoperind, experimentând, căutând și rezolvând probleme, elevii devin participanți activi la construirea propriei cunoașteri și reflectă asupra felului în care își modifică propria înțelegere asupra lumii.
Creativitatea propriu-zisă are următoarele accepțiuni de bază: ca proces și activitate, ca substructură de personalitate, ca particularitate a rezultatelor obținute.
Creativitatea elevului se evidențiază în raport cu procesul de creație, fenomen de extremă complexitate prin care se elaborează fie o operă de artă, fie o inovație tehnică, fie o nouă teoremă matematică. Ideea este în strânsă legătură cu produsul activității, dacă el este original. Rezultatul procesului creator se explică prin creativitatea unei persoane, deci creativitatea constituie o capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului care face posibilă opera creatoare.
Timpul liber al copiilor stă din ce în ce mai mult în atenția organizatorilor procesului de instruire și de educare în scopul folosirii mai eficiente a acestuia. După munca, elevii au nevoie de joc, de dans, de sport. Valoarea potențial ridicata a timpului liber este generatoare de căutări și de soluții din cele mai diverse. Făcând parte din activitățile extra-curriculare, serbarea este un eveniment de seamă în viața copiilor, dar și a comunității.
Prin specificul lor, serbările reprezintă un nesecat izvor de bucurie și satisfacții, creând buna dispoziție și favorizând dezvoltarea elevilor, atât din punct de vedere psihic, dar și fizic. Experiențele elevului sunt favorizate, valorificate și dezvoltate într-un nou climat stimulativ, în care poate să-și manifeste interesele, să-și exprime impresiile și trăirile, pe baza căutărilor și eforturilor personale, accentual deplasându-se cu preponderență de pe informative pe formative. Serbările copiilor încântă prin farmecul lor, prin prospețimea și candoarea protagoniștilor, prin neîntrecuta spontaneitate și sinceritate, prin naturalețea și firescul comportamentului lor scenic.
Eu sunt copilul. Tu ții în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reușii sau voi eșua în viață! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume! (Din Child’s Appeal)
Școala este instituția socială în care se realizează educația organizată a tinerei generații. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societății, să ia parte activă la viață, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de educație din cadrul școlii este îndrumat și condus de persoane pregătite în mod special pentru a sigura reușita școlară.