Importanța studierii limbii române

Pentru toate popoarele, indiferent de profesiile membrilor societății, gradul de stăpânire și de folosire a limbii reprezintă o trăsătură definitorie a nivelului cultural. Deși la formarea și dezvoltarea limbajului contribuie întreg mediul social și cultural în care se dezvoltă omul, un rol deosebit în perfecționarea exprimării revine școlii și, în cadrul ei, locul central îl ocupă studiul limbii.

Limba română este sufletul întregului învățământ, deoarece pe cunoașterea ei se sprijină însușirea tuturor cunoștințelor, care fac din om un membru folositor societății. Ea constituie pentru oameni modul specific de reflectare a realității, materialul obișnuit și propriu pentru concretizarea gândurilor și sentimentelor, principalul mijloc de comunicare, de influențare și coordonare a acțiunilor, relațiilor și manifestărilor lor, cel mai prețios instrument al cunoașterii. De aceea, limba poate fi considerată ca unul dintre cei mai importanți factori de coeziune, de dezvoltare spirituală și progres social.

Formându-se și dezvoltându-se în chiar procesul formării și dezvoltării poporului, deci odată cu el, limba este expresia istoriei și a înaltelor lui însușiri. Îmbogățită și înfrumusețată continuu, ea a înscris, a păstrat și a transmis experiența de viață a poporului. Stăpânirea temeinică și folosirea corectă și precisă a limbii române constituie nu numai o necesitate, dar și o datorie pentru toți cei care contribuie la făurirea, în continuare, a istoriei poporului, limba fiind una dintre caracteristicile esențiale, definitorii ale acesteia.

Studiul limbii române are o însemnătate cu totul deosebită în formarea multilaterală a tineretului școlar. Fără însușirea corespunzătoare a limbii române nu poate fi concepută evoluția intelectuală viitoare a școlarilor, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte discipline de învățământ, precum și legătura pentru activitatea socială.

Abordarea funcțiilor și obiectivelor pe care le are limba română ca disciplină de învățământ în ciclul primar trebuie făcută în contextul mai larg al însăși funcțiilor și obiectivelor generale ale acestui ciclu de învățământ. Aceasta din cel puțin două motive. În primul rând, în clasele I-IV, limba română ocupă o pondere cu totul deosebită în Planul-cadru de învățământ, fiindu-i acordate aproximativ 38% din numărul de ore stabilit la toate cele patru clase. În al doilea rând, limba română la clasele mici, asigură învățarea unora dintre instrumentele de bază ale activității intelectuale: cititul, scrisul, exprimarea corectă, care au implicații în întreaga evoluție viitoare a școlarilor.

În viziunea unitară a învățământului obligatoriu, ciclul achizițiilor fundamentale (clasa pregătitoare și clasele I-II) și ciclul de dezvoltare (clasele III-IV) ocupă un loc bine conturat, cu funcții și sarcini precise. Activitatea instructiv-educativă desfășurată în clasele mici se integrează organic în sistemul unitar de instruire și educare a tineretului școlar și vizează în perspectivă, formarea personalității elevului, înarmarea lui cu unele elemente de bază ale culturii, științei, tehnicii și artei contemporane.

A-l învăța pe micul școlar să citească și să scrie, în perspectiva evoluției lui viitoare, înseamnă a-l învăța cum să învețe. Învățarea cititului ca principal instrument al muncii de învățare și de formare a elevilor constituie un obiectiv de prim ordin al școlii. Se poate afirma că întreaga evoluție a elevilor, atât în școală, cât și în viață, depinde de măsura în care ei și-au însușit instrumentele muncii intelectuale, în primul rând cititul, până la nivelul la care acestea vor constitui modalități de autoinstruire. Formarea și dezvoltarea capacității elevului de a se orienta într-un text citit este o sarcină esențială a învățământului primar. Însușirea tehnicii cititului este subordonată sarcinii de a-i învăța pe elevi cum să folosească manualul, în general cartea, cu alte cuvinte, de a-i învăța cum să învețe.

Prin lecțiile de limba română, copiii își dezvoltă vocabularul și totodată, își activează vocabularul.

Valoarea lecțiilor de comunicare rezidă din faptul că ele oferă condiții optime pentru punerea elevilor în situația de a exersa în celelalte obiecte de învățământ, mai ales sub raportul corectitudinii exprimării, ele constituind cel mai potrivit prilej de valorificare a experienței de viață a elevilor, de manifestare a imaginației și fanteziei creatoare a elevilor.