Școlarul mic în lumea cărților

Tainele cărții dau viață oamenilor în același mod cum soarele încălzește pământul și dă viață tuturor viețuitoarelor. Omul nu poate trăi fără cărți așa cum plantele nu pot trăi fără apă și aer. Fără acest minunat lucru-cartea, omenirea n-ar putea exista. De aceea este necesar ca copiii să cunoască importanța cărților în toate domeniile, să-și arate dorința de a păstra cartea, biblioteca personală și manualele școlare.

Sădirea respectului și a dragostei pentru cuvântul tipărit înseamnă trudă și multă muncă pentru fiecare dascăl. Cel ce se cultivă neîncetat pe el însuși este cel ce renunță la alte plăceri pentru a procura o carte, cel ce mângâie filele cu blândețe ca pe o floare gingașă și aleargă să găsească o carte. Cel ce respectă pe făuritorii de cărți îi va îndemna pe copii să descopere magia cărții.

Cum orice ființă venită pe lume reprezintă un miracol al vieții pe pământ și apariția tiparului a constituit un adevărat miracol, un strigăt al minții, o victorie a cunoașterii.

Prin calitatea pe care o avem (de dascăli, părinți, bunici), prin orele închinate cărții, dar și prin întreaga activitate desfășurată în clasă și în afara ei, vom folosi cele mai variate metode și procedee pentru a-i face pe copii să înțeleagă cât de importantă este ea ”cartea”. Aducem pliante, albume, ilustrate cu biblioteci, participarea la expoziții de carte, vizitarea unor librării și biblioteci, cumpărarea unei cărți ca amintire, invitarea unui autor de carte care locuiește în apropiere sunt lucruri mărețe pentru micul școlar . Toate ne vor ajuta să creăm pasiunea pentru cultivarea și protejarea cărții.

O carte nu este un obiect oarecare, ci este considerată de unii o ființă vie alături de noi. Dacă înțelegi că ea este viață, atunci o vei apăra, o vei îngriji, nu o vei rupe, nu o vei mâzgăli. Comportarea cu cartea dezvăluie trăsăturile celui ce o are în grijă. Pornind de la această idee, putem ajunge la cele mai diferite pasiuni ale copiilor prin carte.

Știm că micii școlari sunt vrăjiți de carte, fiind purtați de aceasta pe tărâmul minunat al cunoașterii. Învățătorul este dator să îndrume pașii micilor mlădițe, spre un drum nou, plin de neprevăzut. El este cel care, prin intermediul cărții, face cunoscute copiilor muzicalitatea și farmecul deosebit al limbii române.

Unul din obiectivele fundamentale ale limbii române, ca disciplină școlară la clasele mici, o constituie formarea și cultivarea gustului pentru citit, pentru lectură, iar cartea trebuie să devină prietenul nedespărțit.

Lectura e un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacitaților de gândire și limbaj. Ea contribuie într-o mare măsură la lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat și colorat, la o exprimare aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice. Lectura elevilor este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și familie.

Unul dintre obiectivele finale ale activității desfășurate de învățător cu elevii claselor primare este trezirea interesului pentru lectură. Importanța lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică:

• aspectul cognitiv: prin lectură elevii își îmbogățesc cunoștințele despre lume, despre realitate;
• aspectul educativ: lectura contribuie esențial la educarea copiilor în dimensiunile etice și estetice;
• aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecință formarea și consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginației, a capacității de exprimare corectă și expresivă.

Particularitățile de vârstă, preferințele elevilor, climatul familial, sunt factori care pot transforma lectura într-o necesitate sau nu. Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverentă, continuitate, voință. Orizontul cunoștințelor primite în clasă la orele de literatură româna e lărgit de lectura în afara clasei. Elevii sunt sfătuiți să citească la început povești scurte, interesante care să le capteze atenția. Este foarte important ca învățătorul să știe cum să le stârnească curiozitatea pentru o anumită povestioară. Forma cea mai des folosită este povestirea în ajutorul căreia vin formarea bibliotecii de clasă (realizată cu cărți aduse de către învățător, copii etc.) și a celei personale. Înființarea bibliotecii clasei aduce, pe rând, rolul de bibliotecar elevilor care au obținut rezultate foarte bune la citire. Întocmirea cu elevii de albume pentru fiecare autor cunoscut, cuprinzând date biografice și aspecte esențiale în opera lor, e un prilej de a stârni curiozitatea și de a sădi în sufletele lor dragostea pentru carte. Interesul copiilor pentru literatură este sporit și de șezătorile literare, expoziții de cărți, filme, înregistrări audio și video. Mijloace pasionante ce-i invita pe copii la lectură sunt ghicitorile literare ,jocul cu versuri și rimele compuse de ei.

Atât familia, cât și grădinița depun eforturi pentru a influența universul copilăriei prin basme, povești și poezii la vârstă preșcolară. Începând cu primele clase ale școlii această muncă dificilă este trecută la un nivel superior. Lectura propriu-zisă începe după ce copilul reușește singur să descifreze cu ușurința ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei acestor hieroglife, care adesea îi înspăimânta pe copii.

Încă de la venirea copilului în grădiniță, trebuie să căutăm să-l facem să iubească „cartea” citindu-i povești, poezii, în așa fel încât, micuții să simtă nevoia să înțeleagă enigma acelor hieroglife pentru a descoperi singuri tainele ascunse a unei cărți. Este cunoscut faptul că, în grădiniță și în familie, copilul se formează ca ascultător de lectură. De aceea, în primii ani de școală, trebuie să trezim interesul pentru citit, să-l îndrumăm în așa fel încât lectura să devină o deprindere statornică, iar cu timpul, elevul să conștientizeze că lectura este o activitate individuală cu caracter permanent.

Școala dirijează după principii științifice lectura, supraveghează efectuarea ei, dar deprinderea lecturii se formează nu numai în școală, ci și în familie. Povestirea de către adult a conținutului unei cărți, nu neapărat în întregime, comentarea cu mijloace modeste, fără pretenții critice, în mediul familial, reprezintă un foarte bun mijloc de stimulare și dezvoltare a gustului copilului pentru lectură. Trebuie să ținem cont de particularitățile fiecărui copil, când ne vom ocupa și de felul cum vom recomanda copiilor ce să citească și cum să citească. În acest mod vom stimula interesul copilului pentru lectură și vom forma cititori pasionați. Basmele și povestirile le sunt indicate celor cu ritm de citire rapid, iar celor cu ritm mai lent, lecturi mai scurte.

Dintre modalitățile aflate la îndemâna cadrului didactic pentru dezvoltarea interesului copiilor pentru lectură menționăm:

• modelul de cititor oferit de cadrul didactic;
• citirea sau povestirea incitantă: cadrul didactic trebuie să întrerupă lectura sau povestirea pe care o expune copiilor, într-un moment de maximă atractivitate, lăsându-i pe elevi să-și imagineze continuarea întâmplării ( lectura cu predicții);
• recomandarea unor texte literare adecvate vârstei și preocupărilor elevilor;
• nu se va da lista anuală la începutul semestrului , ci se vor stabili titluri pe 2-3 săptămâni;
• va face prezentarea unor cărți în așa fel încât să ambiționeze elevii în achiziționarea și lecturarea lor;
• va povesti incomplet momente ale unor narațiuni, lăsând elevilor un semn de curiozitate în finalizarea întâmplărilor;
• va caracteriza unele personaje, îndemnând elevii la căutarea independentă, prin lectură integrală, a locului acestora în narațiune, a relațiilor cu alte personaje;
• organizarea unor concursuri de recitări de poezii, ghicitori, finalizate cu recompense;
• desfășurarea unor jocuri de rol: Bibliotecarul și cititorii săi, Prietenii cărții;
• desfășurarea unor activități cultural-artistice, precum și dramatizarea unor texte literare;
• alcătuirea unor albume sau a unor fișe bibliografice și a unor fișe de lectură;
• șezători literare, medalioane literare, prezentare de benzi desenate, povești audio sau video etc.
• întocmirea de portofolii cu cei mai cunoscuți autori.

„A înțelege literature”, remarca Ioan Șerdean, înseamnă a avea puterea de a raporta impresiile, trăirile autorului la propria ta experiență de viață, a stabili legături nu numai cu cunoștințele cunoscute, ci și cu emoțiile, simțămintele pe care le-ai trăit.

Motivația pentru lectură

Pe lângă jucăriile regăsite în orice casă, mobilier și decorațiuni, este extrem de importantă existența unei biblioteci. Ea se regăsește în grupele de grădiniță, în sălile de clasă, dar biblioteca familiei este cea care marchează formarea comportamentului de cititor a copiilor. În vederea formării motivației pentru lectură nu este suficient să îți dorești să faci din orice copil zburdalnic, dornic de joc, un cititor liniștit. Pentru a deveni cititori pasionați, este necesar să se formeze gustul pentru lectură. Când gustul pentru lectură s-a format, încă din primii ani de școală, acesta rămâne pentru toată viața o obișnuință utilă.

Aspecte formative ale lecturii

Prin lectură elevii își îmbogățesc cunoștințele despre lume, despre realitate; aspectul educativ: lectura contribuie esențial la educarea copiilor în dimensiunile etice și estetice; aspectul formativ: constă în faptul că lectura are drept consecință formarea și consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, imaginației, capacității de exprimare, de relaționare mai eficientă cu cei din jur. Activitățile educative realizate în școală contribuie permanent și sistematic la dezvoltarea vocabularului elevilor prin lectura conștientă și prin însușirea cunoștințelor din celelalte discipline de învățământ.

Educația morală prin lectură

Literatura pentru copii constituie o sursa inepuizabilă de exemple frumoase de comportare oglindite în mici antiteze între personaje, ne oferă consecințele neascultării sau ascultării, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, ne prezintă trăsături pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, înțelepciunea, stăpânirea de sine, devotamentul, prietenia sinceră, dar și trăsături nedemne, condamnabile ale unor personaje: viclenia, zgârcenia, lăcomia, șiretenia, îngâmfarea.

Copiii trăiesc cu intensitate alături de eroii îndrăgiți ai operelor literare, se bucură când aceștia depășesc obstacolele ivite în cale și se întristează când aceștia au de suferit.

Este de necrezut cu câtă sete și afecțiune privesc copiii morala ascunsă în haina basmului, îi vezi triști și disperați când eroul sau eroina povestirii relatate sunt în impas și îndură suferințe, apoi strigă de bucurie când vine întorsura fericită și personajele iubite sunt salvate. În călătoriile provocate de imaginarul din basme și povești, copilul se simte fericit, participă afectiv și este alături de eroii pe care îi însoțește și la bine și la rău imitându-i mai târziu în activitatea lor. Conținutul poveștilor și basmelor îl transpune pe copil într-o lume mirifică, îi cultivă fantezia și visarea. Ele au încântat întotdeauna copilăria tuturor generațiilor și, totodată, acestea constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copilului.

Uneori copilul nu are la îndemână cărțile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările și preferințele lui. Alteori, indiferența mediului înconjurător față de lectură determină această atitudine. În astfel de cazuri, intervenția învățătorului este necesară. El va indica lista lecturilor pe care elevul le va citi, mobilizându-l, în vederea canalizării sale spre o lectură plăcută și interesantă. De asemenea, va lua legătura cu părinții acestuia, cerându-le să-l aducă lângă ei, de câte ori au posibilitatea și să îi citească ei până la un punct, iar de acolo să-l lase singur pe copil să observe ce s-a întâmplat mai departe în povestea respectivă. Să-l pună să citească cu voce tare, pentru a ști despre ce este vorba în fragmentul citit de acesta, iar după aceea să poarte discuții despre conținutul povestirii, să scoată în evidență calitățile personajului pozitiv, să critice personajul negativ. Noi, părinții, ar trebui să ne implicăm activ în formarea pasiunii de a citi la copiii noștri.

Activități de îndrumare a lecturii acasă și la școală

Încă din clasa pregătitoare, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplină, supunere, răspundere (valori morale). Citind și povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M. Sadoveanu; Micul patriot padovan, Edmond de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii vor beneficia de efectul educativ al unor lecții de etică morală. În scopul dezvoltării gustului pentru lectură se recomandă ca, pe lângă cartea de citire, să se folosească reviste sau cărți destinate copiilor. Pentru orele de lectură e binevenită citirea povestirilor, poveștilor, ghicitorilor, organizarea jocurilor mintale, lucrări distractive etc.

Pentru a cunoaște bine preferințele copiilor la diferite vârste, pedagogul și părintele trebuie să cerceteze interesul acestora. Se recomandă, în special, ca lectura să înceapă cu basme fantastice distractive și cu povestiri hazlii din viața personajelor comice (Păcală, Tândală, Țăndărică etc.), apoi se va trece la mituri, legende etc. În concluzie, țin să subliniez că, numai pătrunzându-ne de aceste adevăruri și căutând pe orice cale să formăm copiilor deprinderea de a citi, atât ca părinți cât și ca profesori, vom evita situațiile în care discipolii noștri, după ce termină școala, uită de carte și rămân pasionați doar de tehnica modernă, televizor, computer ș.a.

Cartea este mica mobilă a minții noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de-a gândi, a insuficienței noastre, cum și a bucuriilor sufletului. (Emile Faguet)

 

Bibliografie:

Corniță Georgeta, Metodica predării și învățării limbii și literaturii române, Ed. Umbria, Cluj-Napoca, 1993.
Manolache Adriana, Stânga Maria, Stăiculescu Zoia, Vorbim corect - Pregătirea pentru școală în grădinița de copii -, Edit. V&I Integral, București, 2006.
Șerdean, Ioan, Metodica predării și învățării limbii și literaturii române la clasele I-IV, E.D.P., București, 1981.
Șerdean, Ioan, manual pentru școlile normale clasele a XI-a, XII-a și a XIII-a, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.- București, 1993.