Abordarea interdisciplinară prin joc

Specific vârstelor copilăriei, jocul este modalitatea cea mai bună de a transmite noi cunoștințe vizând toate domeniile de activitate, o activitate fizică sau mentală cu sau fără finalitate practică și căreia i te dedici de bună plăcere. Jocul didactic interdisciplinar este o activitate care îmbină utilul și plăcutul și în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse – trei-patru discipline într-o structură unitară, axată pe învățare, în condiții bune. El reprezintă cea mai accesibilă cale de abordare interdisciplinară, deoarece prin joc se realizează importante sarcini formative care presupun antrenarea operațiilor gândirii, dezvoltarea spiritului de observație, a spiritului de ordine, formarea deprinderilor de lucru corect și rapid.

Jocul rezolvă multe dintre problemele interdisciplinarității: creează situații de învățare noi și neobișnuite, înlesnește transferul de valori între discipline, favorizează lucrul în echipă și cooperarea, dispoziția la dialog, creativitatea. În activitatea de învățare intervin, de multe ori, constrângerea și teama. Dar jocul este o activitate lipsită de umbrele inhibitoare ale pedepselor. În timpul jocului, elevul se poate regăsi cu plăcere în ceea ce privește dorințele și plăcerile lui, nevoia de mișcare și de elaborare. Regăsindu-se în joc, el va participa activ la acesta. Cu toate că jocurile presupun disciplină, impusă prin reguli, este de remarcat faptul că participanții la joc o consideră naturală, creându-se astfel un echilibru între cerințele impuse prin reguli și subordonarea acceptată a jucătorilor.

Ca prim pas spre cunoaștere, jocul este mijloc de investigație, iar școala reprezintă pentru copil lumea fabuloasă a activității ludice, plină de învățăminte, o lume a basmelor și povestirilor minunate. Tocmai jocul, prin farmecul și puterea sa nebănuită, permite crearea unei punți între școală și viață. Odată integrat în diferite situații de învățare, jocul didactic face ca elevul să fie solicitat la un efort mintal similar celui depus într-o activitate didactică obișnuită, să observe, să interpreteze, să localizeze, să denumească, să explice, să clasifice, să transforme, să compună, să interpreteze; în timpul jocului, elevul efectuează aceste operații într-o formă plăcută, mobilizându-și toate resursele pentru îndeplinirea sarcinii jocului.

Îmbinarea armonioasă a jocurilor în cadrul unei lecții asigură participarea efectivă a școlarilor și le dezvoltă spiritul de echipă și de competiție. Pentru a deveni joc, o activitate didactică trebuie să conțină elemente ludice (explorarea, surpriza, așteptarea, ghicirea, întrecerea), să provoace, să mențină atenția și interesul, să fie o activitate relaxantă. Copilul își afirmă personalitatea, voința, inteligența, gândirea.

Jocul didactic poate fi folosit la toate disciplinele, fie în reactualizarea cunoștințelor predate, asigurându-se și captarea atenției elevilor, fie în însușirea noilor cunoștințe, fie în fixarea și consolidarea acestora sau în verificarea și aprecierea rezultatelor, având ca scop înlăturarea plictiselii și oboselii. Cadrul didactic însuși poate alege și integra jocul potrivit pentru a permite acumularea cunoștințelor într-o atmosferă plăcută. În ierarhia metodelor active din învățământul primar, jocul didactic își găsește locul cu maximă eficiență, acesta fiind o punte de legătură între joc – ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în grădiniță – și activitatea specifică școlii – învățătura. Prin joc, copilul învață cu plăcere, devine mai interesat față de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și capătă cu timpul mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri.

Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv în jocul didactic duce la apariția unor stări emoționale complexe. Jocul didactic este atractiv și eficient numai dacă conține elemente de surpriză, de comunicare reciprocă între copii, recompense, etc. Elementele de joc: descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, surpriza, așteptarea vor asigura mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluții, în rezolvarea unor probleme, stimulând puterea de investigații și cointeresarea continuă.

În concluzie, jocul este înțelepciune, este o formă de manifestare a personalității copilului, exprimă bună dispoziție și bucurie, previne apariția monotoniei și a plictiselii, facilitând interdisciplinaritatea.

 

Bibliografie:
Chateau Jean - Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Crenguţa - Lăcrămioara Oprea, Pedagogie- Alternative metodologice interactive, București, Editura Universității din București, 2003;
Piaget J. - Psihologia inteligenței, Ed. Științifică, București, 1965;