Studiu de caz privind psihodiagnoza stilurilor parentale

Stilurile parentale, reprezintă este o mare provocare deoarece impactul pe care îl dețin asupra sănătății psihologice a copiilor este major. Cercetările au indicat existența a două elemente principale în baza cărora pot fi definite stilurile parentale, respectiv căldura și controlul.

Căldura părintească reprezintă capacitatea de a fi apropiat din punct de vedere afectiv de copil, de a-i oferi atenția necesară asupra nevoilor și la emoțiilor și de a-i arăta zilnic aceste aspecte. Controlul parental cuprinde comportamente de disciplină cum ar fi învățarea copiilor de a acționa conform regulilor, setarea limitelor într-un mod solid, dar în același timp emoțional neutru, având așteptări specifice vârstei copilului.

Chiar dacă principalul rol al părinților este acela de a influența, supraveghea și totodată învăța copiii, aceștia aleg de cele mai multe ori modalități diferite pentru a le pune în practică. Există părinți care doresc să dețină un control absolut asupra copilului, și pun presiune pe aceștia constant, de cealaltă parte sunt părinții care se mulțumesc să îndeplinească doar sarcinile elementare ale unui părinte.

Cercetătorii în domeniul științelor educației, au evidențiat importanta calității experiențelor din perioada timpurie, pe care cei mici o au alături de părinți și care sugerează o vulnerabilitate crescută la copiii cu relații disfuncționale cu părinții.

 

Obiectivul general al studiului

Studiul, își propune să analizeze stilurile parentale adoptate de părinți având următoarele obiective principale:

Obiectivul 1: Determinarea stilurilor parentale adoptate de părinți.
Obiectivul 2: Analiza avantajelor și dezavantajelor pentru fiecare stil parental.
Obiectivul 3: Analiza influenței pe care o au stilurile parentale asupra copilului și asupra adultului de mai târziu.

Ipoteza studiului este formulată astfel: În ce măsură stilul parental poate să determine creșterea stimei de sine a copilului și poate să modifice comportamentul social și școlar al copilului.

 

Metodologia studiului

A.) Stabilirea eșantionului:

Studiul s-a desfășurat în luna ianuarie, anul 2022 și a avut drept categorii de subiecți ai eșantionului, părinții copiilor care sunt înscriși la trei școli, din orașe diferite, respectiv București, Sector 5, Pitești și Ciolpani. În cadrul studiului au fost chestionați un număr de 43 părinți. Fiecare participant la studiu și-a dat acordul pentru completarea chestionarului elaborat pentru acest demers.

B.) Stabilirea instrumentelor și metodelor de cercetare:

Instrumentul principal de studiu pentru obținerea datelor a fost chestionarul pe google forms, la care am adăugat metode statistice de analiză, prelucrare și interpretare a datelor.

Primul instrument de evaluare, de tip Likert, a fost elaborat de Robinson, Mandelco, Olsen & Hart (1995) și cuprinde 20 de itemi, care reprezintă o serie de comportamente pe care părinții le exprimă atunci când relaționează cu copii lor. Aceste comportamente sunt împărțite după cum urmează: stilul parental autoritar, democratic și permisiv.

Întrebările regăsite în chestionar pentru care participanții au bifat pe o scară de la 1 la 4 unde se situează, 1 însemnând rareori, iar 4 întotdeauna, sunt preluate din chestionarul STIL PARENTAL – HART, după cum urmează:

1. Îi explic și argumentez copilului meu de ce regulile trebuie respectate.
2. Îi permit copilului meu să își spună punctul de vedere atunci când stabilim reguli ce trebuie respectate de întreaga familie.
3. Iau în considerare dorințele copilului meu atunci când doresc să facă ceva
4. Manifest multă răbdare atunci când vine vorba de copilul meu
5. Fac glume și mă implic în jocurile copilului meu.
6. Nu reușesc să aplic pedepsele complet sau până la capăt.
7. Consider că nu este nimic greșit în a lăsa copilul cât mai liber și a – i face cât mai multe bucurii.
8. Îi ofer lucruri sau mici plăceri pentru a putea ajunge la un acord cu el.
9. Îi permit copilului meu să facă ceea ce dorește.
10. Îi permit copilului meu să spună ceea ce are de spus chiar și când alții vorbesc.
11. Simt că explodez atunci când copilul meu ajunge să greșească pentru că nu m–a ascultat.
12. O palmă nu este considerată bătaie atunci când celelalte metode nu mai funcționează. O palmă nu este considerată bătaie atunci când celelalte metode nu mai funcționează.
13. Sunt de părere că pedepsele sunt mai eficiente decât să îți răcești gura.
14. Comportamentele necorespunzătoare ale copilului meu mă fac de rușine.
15. Evidențiez întotdeauna ceea ce nu a făcut bine pentru a se îmbunătăți pe el/ ea însuși/însăși.
16. Propriile activități zilnice mă împiedică să mă concentrez și pe cele ale copilului meu.
17. Copilul meu trebuie să își dea seama care sunt cerințele mele față de acesta.
18. Mă consider drept o persoană altruistă, puțin centrată asupra mea și asupra activităților mele.
19. Nu sunt prima persoană la care vine copilul meu atunci când este supărat, bolnav sau când simte nevoia de afecțiune.
20. Alte persoane (celălalt părinte, bonă, bunici etc.) petrec mai mult timp cu copilul decât reușesc să o fac eu."(Stil Parental – Hart)

 

Analiza și interpretarea datelor:

Conform datelor demografice, la efectuarea chestionarului, din rândul părinților au participat un procent de 97,7 % femei și 2,3% bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 48 de ani, vârsta cea mai predominantă fiind de 35 ani, cu un procent de 11,4%.

În ceea ce privește categoria de vârstă în care se încadrează copiii, am stabilit 5 intervale: pentru care am identificat: - 2 copii cu vârsta cuprinsă între 0-1 an; - 7 copii cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani, - 11 copii cu vârsta cuprinsă între 3-5 ani; - 13 copii cu vârsta cuprinsă între 5-8 ani; - 32 copii cu vârsta cuprinsă între 9-12 ani; - 18 copii cu vârsta de 13 ani și peste.

Majoritatea părinților au bifat că „întotdeauna” le explică și argumentează copiilor de ce regulile trebuie respectate – variantă ce corespunde numărului 4 pe grafic, cu un număr de 35 de voturi, însă nu a fost omisă nici varianta cu „rareori” care corespunde numărului 1, ce a obținut un număr de 6 voturi, la mijloc numărăm 4 voturi între cele 2 extreme. Din datele obținute, concluzionăm o înclinație a părinților de 76,1% spre stilul democratic și de doar 6,5% spre stilul neimplicat.

Privind stabilirea regulilor ce trebuie respectate de întreaga familie, majoritatea părinților le permit copiilor „întotdeauna” să își expună punctul de vedere, obținând un număr de 27 de voturi. Rareori 2 dintre părinți nu le permit copiilor să își expună punctul de vedere, astfel între cele două extremități număram 12 voturi. Din datele obținute, concluzionăm o înclinație a părinților de 58,7 % spre stilul democratic și de doar 4% spre stilul autoritar.

Dorințele copiilor, sunt luate în considerare de 40 dintre părinți întotdeauna, doar 3 dintre aceștia țin cont rareori. Obținem, un procent de 91,3% spre stilul democratic și 8,7 % stilul neimplicat.

Un număr de 41 de părinți manifestă întotdeauna răbdarea față de copii, încadrând un procent de 80,2% dintre părinți în stilul democratic, iar 2 dintre părinți de încadrează în stilul neimplicat, obținând un procent de 10,9%.

33 dintre părinți, se implică în jocurile copilului, predominând astfel stilul democratic cu un procent de 93,4%, în timp ce 10 dintre părinți se implică rareori în jocurile copiilor, obținând un procent de 6,5% pentru stilul neimplicat.

Realizând statistica pentru itemul 6, 22 dintre părinți aproape întotdeauna nu reușesc să aplice pedepsele complet sau până la capăt asupra copiilor, stilul permisiv obținând astfel un procent de 47,7%, iar 21 dintre părinți reușesc să aplice pedeapsa, fiind încadrați cu un procent de 52,1% în stilul autoritar.

26 dintre părinți, consideră că nu este nimic greșit în a lăsa copilul cât mai liber, determinând un procent de 56,5% pentru stilul permisiv, în timp ce 17 dintre părinți se îndreaptă către stilul autoritar căruia i se atribuie un procent de 43,5%.

Un număr de 20 de părinți care permit copilului întotdeauna să facă ce dorește, obținem un procent de 43,4% pentru stilul permisiv, în timp ce 23 de părinți nu permit copilului să facă ceea ce dorește, oferind stilului autoritar un procent de 56,5%.

Itemul 10, ne comunică faptul că un număr de 40 de părinți rareori sau chiar niciodată, nu le permit copiilor să spună ce au de spus atunci când ații vorbesc, ne gândim că sunt părinți care le impun anumite reguli copiilor, așa că îi vom încadra în stilul democratic, cu un procent de 87%, în timp ce 3 dintre părinți aproape întotdeauna le permit copiilor să vorbească atunci când alții vorbesc, fiind încadrați în stilul permisiv cu un procent de 13%.

Din itemul 11 determinăm stilul autoritar, cu un procent de 28,2% și un număr de 13 părinți, care devin nervoși atunci când copii ajung să greșească pentru că nu i-au ascultat și stilul democratic, care le permit copiilor să învețe din greșeli cu un procent de 71,8% și un număr de 20 de părinți.

Când vine vorba de pedepse, părinții care au participat la cercetare, consideră că acestea rareori sunt mai eficiente decât discuțiile cu cei mici. Altfel 33 dintre părinți se încadrează în stilul democratic, cu un procent de 71,8%, în timp ce stilului neimplicat i se atribuie un număr de 10 părinți cu un procent de 28,2%.

Mulți dintre părinții participanți, rareori încadrează comportamentele necorespunzătoare ale copilului într-un act care îi face de rușine, motiv pentru care, am obținut un număr de 38 părinți încadrați în stilul permisiv cu un procent de 82,6%, iar extremei, caracterizată de stilul autoritar i se atribuie un număr de 5 părinți cu un procent de 17,4%.

Din statistica oferită de itemul 16, constatăm că un număr de 34 de părinți, rareori se lasă distrași de propriile activități și uită să se implice în activitățile copilului, motiv pentru care îi încadrăm în stilul democratic, care obține astfel un procent de 73,9%. În extrema cealaltă se află un număr de 9 părinți care uită de activitățile copiilor datorită rutinei zilnice și aparțin astfel stilului neimplicat, cu un procent de 26,1%.

Cel mai des, copiii apelează la părinți atunci când sunt supărați, bolnavi sau simt nevoia de afecțiune, statistică oferită din tabelul de mai sus, unde un procent de 30,4% dintre părinți, au confirmat că sunt primele persoane la care copiii apelează atunci când întâmpină diferite dificultăți.

Mulți dintre părinți își petrec majoritatea timpului alături de copii și nu îi încredințează altor persoane apropiate precum bone sau bunici, contribuind astfel de buna creștere și dezvoltare a copiilor. 34 dintre părinți, apelează rareori la ajutorul altor persoane pentru a sta cu cei mici.

În urma analizei chestionarului aplicat părinților am întâlnit frecvența stilurilor parentale, după cum urmează: stilul democratic de 16 ori, stilul permisiv de 8 ori, stilul neimplicat de 9 ori și stilul autoritar de 10 ori.

 

Concluzie

Analizând rezultatele studiului, observăm că majoritatea părinților adoptă un stil parental care determină comportamente pozitive școlare și sociale, respectiv stilul democratic și că doar o parte mică din rândul părinților este adoptă un stil parental care poate să generează comportamente negative sociale și școlare. Din itemii parcurși in chestionar, se observă faptul că părinții care adoptă un stil democratic, se bazează pe concepția de a acorda șanse copiilor lor. Folosesc reguli simple, dar și pedepse în cazul încălcării acestora. Petrec mult timp purtând discuții împreună cu copiii despre motivele pentru care au fost stabilite anumite regulile. Copiii care cresc în astfel de familii, înțeleg că alegerile și opțiunile lor sunt importante și de asemenea învață cum să ia decizii în orice împrejurare. Acești copii vor deveni independenți și responsabili în viață.

Am întâlnit de asemenea și stilul autoritar, al doilea ca frecvență în rândul părinților care au participat la cercetare. Părinții autoritari se îndreaptă, către supunere și se așteaptă ca regulile lor să fie respectate cu strictețe, chiar dacă nu explică motivele pe care acestea se întemeiază. De cele mai multe ori, chiar și atunci când copilul are reușite, părintele care adoptă un stil parental autoritar nu își arată afecțiunea, apelând rareori la laude și la recompense. Acest tip de părinți sunt stricți și au foarte multe reguli. De regulă, copiii ai căror părinți utilizează acest stil parental, prezintă rezultate școlare bune, nu au probleme comportamentale, însă, nu demonstrează abilități sociale dezvoltate, prezintă o stimă de sine scăzută și un nivel crescute de depresie sau anxietate. Dezavantajele acestui stil parental sunt, cel mai adesea creșterea ostilității, scăderea stimei de sine, nivel ridicat al depresiei și împiedicarea dezvoltării competențelor sociale.

Pe locul trei se situează stilul neimplicat, care este caracterizat prin lipsa de responsivitate în fața nevoilor afective ale copilului și prin lipsa de control exercitat asupra lui. Acest stil descrie, părinții reci și distanți emoțional de copiii lor, de cele mai multe ori indiferenți, care nu stabilesc reguli, limite în comportament și asigură doar nevoile elementare ale copilului precum: mâncare, îmbrăcăminte și casă. Copilul este singur, pe picioarele proprii. Acest stil contribuie la dezvoltarea unui copil cu încredere de sine scăzută, predispuși la depresie, cu dificultăți în inițierea de relații sociale echilibrate.

Ultimul loc îi revine stilului permisiv, pe care îl adoptă cei mai puțini părinți. De obicei, aceștia sunt foarte sensibili și iubitori, nu le place să creeze limite între ei și copiii lor, sunt etichetați prin sintagma „părintele cel mai bun prieten”. Părinții permisivi nu știu cum să-și refuze copiii, astfel regulile lor nu se aplică, devenind o acțiune dăunătoare în comportamentul copiilor. Părinții încearcă cu orice preț să evite certurile cu copiii lor și fac deseori compromisuri doar pentru a-i face bucuroși pe aceștia. Părinții care își cresc copiii indulgent, sunt cei care evită pedepsele, indiferent de gravitatea motivului pentru care ar fi aplicată pedeapsa. Copiii educați în acest fel cresc fără obiective și implicit pot obține rezultate mai proaste la școală, deoarece le lipsește motivația. Dar pe lângă cele mai sus descrise, acești copii, nu au o problemă cu încrederea în sine și socializarea. Copiii crescuți de părinți permisivi, prezintă în general, o atitudine pozitivă față de viață, dar prezintă un comportament imatur și le lipsește independența.

Cercetarea a fost elaborată din perspectiv cunoașterii conceptului de stil parental în rândul părinților actualei societăți, care se află într-o continuă schimbare și mai ales tehnologizare, având un impact major asupra copiilor. De multe ori, avem tendința din postura de cadre didactice, să oferim informații părinților doar din privința hranei, a îmbrăcămintei, a somnului aspecte superficiale, însă uităm de un element important în dezvoltarea copiilor și anume emoțiile. Și părinții la rândul lor au nevoie de educație pentru a ști cum să lucreze cu emoțiile copiilor acasă, deoarece știm cât de important este parteneriatul educațional dintre școală și părinți și cât de importantă este continuitatea educației de la școală acasă.

Rezultatele acestei cercetări, au implicații practice atât pentru cadrele didactice, cât și pentru părinți care și-au arătat interesul spre descoperirea lor, spre cunoașterea metodelor și mijloacelor care contribuie la o creștere sănătoasă a copiilor din punct de vedere psiho-emoțional.

Conchid prin a sublinia că părinții își influențează cu siguranță copiii, acum în urma studiului, putem confirma că știm și cum, prin ce și de ce. Am descoperit că stilurile parentale manifestă comportamentul părinților, concentra într-un complex de atitudini direcționate spre copii.

 

Bibliografie:
1. Ciolan, L. (2008). Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Metodologia Cercetării Educaționale. București: Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Proiectul pentru Învățământul Rural;
2. Evaluarea stilurilor parentale. Proiect Comenius Regio. Rovinari. 2013;
3. Manolescu, M. (2020). Practica cercetării în științele educației. București: Editura Universitară;
4. Neacșu, I. (2019). Neurodidactica învățării și psihologia cognitivă. Iași: Polirom;
5. Pânișoară, I. O. (2017). Ghidul profesorului. Iași: Polirom;
6. Siegel, D.J., Bryson, T.P. (2016). Inteligența parentală. Disciplina dincolo de drame și haos emoțional. Editura: Pagina de Psihologie;
7. https://cronicadepsihologie.ro/despre-stilurile-parentale/ (accesat 12.01.2022);
8. https://www.academia.edu/19222996/Stilurilor_parentale (accesat 12.01.2022)
9. https://ro.scribd.com/document/152869726/chestionar-stiluri-parentale (accesat 16.01.2022).