Școala și familia: condiție esențială în procesul instructiv-educativ

Această cercetate are ca subiect principal rolul parteneriatului dintre școală și familie în procesul instructiv-educativ, temă care a fost îndelung analizată de Ion Albulescu, Constantin Cucoș și Alois Gherguț. Subiectul evidențiază importanța existenței parteneriatului școală-familie, în vederea dezvoltării și maturizării copilului, a formării atât a personalității, cât și a concepției acestuia despre lume și despre sine. Dacă familia îl îndrumă cu tact și înțelepciune pe copil, dacă îi stimulează creativitatea, responsabilitatea și libertatea, doar așa îi poate asigura educația într-un mod benefic.

În introducere, parteneriatul cu familia reprezintă o colaborare între cadrele didactice și părinți în vederea îmbunătățirii procesului instructiv-educativ și, implicit, a performanțelor școlare ale elevilor. În acest parteneriat, ambii parteneri au un rol esențial: profesorii asigură procesul de predare-învățare, iar părinții sprijină și completează acest proces în mediul familial.

Consider că această cercetare prezintă interes pentru cadrele didactice, deoarece se conturează importanța relaționării dintre cadrul didactic și familie, precum și pentru a preciza atribuțiile fiecărei clase (familie-școală). În societatea actuală este absolut necesar să existe o colaborare între cadrul didactic și familie, de aceea această temă este esențială în vederea expunerii sarcinilor, atât ale familiei, cât și ale școlii.

Cercetarea este structurată în două capitole, fiecare având mai multe subcapitole. Primul capitol se numește: „Importanța cadrului didactic și a familiei în procesul educației de calitate a elevilor”, în cadrul căruia sunt urmărite următoarele subcapitole: „Rolul cadrului didactic în procesul instructiv-educativ” și „Rolul familiei în procesul educației”. În capitolul al doilea, „Relația dintre școală și familie în educația copilului”, sunt urmărite următoarele subcapitole „Forme moderne și importante de organizare (instituționalizată) a educației părinților”, „Forme concrete de colaborare cu părinții”, „Relația dintre școală și familie în contextul pandemic”.

 

Capitolul I:

În primul capitol, „Importanța cadrului didactic și a familiei în procesul educației de calitate a elevilor”, sunt analizate școala și familia, două medii din care face parte un elev, ce au intrat în atenția pedagogilor, sociologilor, psihologilor și filosofilor. Aceștia au încercat să identifice aspectele caracteristice funcționalității lor, să identifice agenții implicați, dar și participarea acestora în promovarea educației.

Totodată, este studiat rolul cadrului didactic în procesul instructiv-educativ. Un prim rol al profesorului este acela de organizare și conducere a grupului, acesta trebuind să realizeze procesul educației cu profesionalism, cunoscând în totalitate, atât domeniul de specialitate, cât și pe cel psihopedagogic. Întreaga educație are la bază organizarea, delimitarea conținuturilor pe clase, până la delimitarea acestora pe unități de învățare. Profesorul, ca organizator, urmărește selectarea conținuturilor, după specificul clasei (particularități de vârstă și individuale), pentru ca apoi să le transmită etapizat, pornind de la noțiuni de bază, până la noțiuni complexe.

Un alt rol al cadrului didactic este acela de consilier în educație. Profesorul este un partener al elevilor, ce le oferă acestora încrederea și susținerea de care au nevoie. El este riguros și meticulos în actul educației, însă ține cont de nevoile elevilor, solicitându-le periodic părerea, astfel încât aceștia să simtă că aparțin unui loc sigur, unde sunt ascult ați și opinia lor contează.

În afara rolurilor menționate anterior, profesorul este un pedagog, ce nu impune informații științifice, idei, opinii, ci care adoptă o manieră non-directivă, diferențiată, individualizată în realizarea demersului de predare-învățare. Totodată, el este un coordonator al elevilor, in vederea muncii acestora, precum și în orientarea în ceea ce privește utilizarea timpului de lucru, folosirea optimă a materialelor, a mijloacelor.

Cu toate acestea, unul dintre cele mai importante roluri ale profesorului îl reprezintă acela de evaluator, ce aplică, prin tact, metodele, tehnicile și procedeele de evaluare, raportându-se la nivelul fiecărei clase și la particularitățile individuale ale fiecărui elev. Cadrul didactic, ca evaluator, va analiza întotdeauna progresul școlar al fiecărui individ (prin intermediul evaluării) și va adapta conținuturile ce urmează a fi predate, la nivelul fiecăruia. Spre exemplu, la clasa a II-a, la disciplina Matematică și explorarea mediului, tipul de lecție fiind de consolidare a cunoștințelor referitoare la calculele cu înmulțiri, învățătorul a observat, în urma unei lucrări de control, că elevul Daniel întâmpină dificultăți în ceea ce privește înmulțirea numerelor naturale de la 0, la 10. Sarcina profesorului este aceea de a lucra diferențiat cu elevul, astfel încât acesta să înțeleagă noțiunile predate. Astfel, în ora de consolidare, în timp ce elevii efectuează calcule cu înmulțiri, ce au un grad mai ridicat de dificultate, învățătorul va lucra diferențiat cu Daniel, explicându-i noțiunile de bază ale înmulțirilor. Profesorul trebuie să ofere tuturor elevilor o șansă la o educație de calitate, dispunând de metode și tehnici, tact, vocație și măiestrie pedagogică, ce favorizează acest aspect.

În cadrul același capitol, se analizează rolul familiei în procesul educației. Rolul părinților este foarte important și trebuie să fie puternic prin fermitate, nu prin severitate sau brutalitate , prin răbdare și dragoste. Schimburile afective sunt necesare acestei construcții progresive a personalității copilului. Schema fundamentală a grupului familial , a creșterii copiilor se formează pe modelul relațiilor dintre părinți, pe modelul relațiilor dintre aceștia și copil. S-a constatat că cea mai mare parte dintre părinți educă așa cum au fost educați. Astfel, copilul încet, încet va avea intenția de a le face pe plac părinților, acceptând interdicțiile și trecând de la perioada lui de „nu”, la aceea de „da”.(Voinea, 2006)

Dacă tentativa de stăpânire a adultului asupra copilului este totală, fără spațiu de libertate, personalitatea acestuia va fi zdrobită sau chiar va risca să prelungească această perioadă de opoziție.

În cadrul familiei copilul dobândește limbajul și corectitudinea în exprimare .Aceasta oferă copilului cunoștințe uzuale-informații despre plante, animale, ocupațiile oamenilor. Familia dezvoltă copilului spiritul de observație, memoria si gândirea. Părinții trebuie să dea explicații corecte copiilor să îi învețe să utilizeze dicționarul pentru însușirea corectă a explicațiilor.

Familia este locul de inserție a copilului în societate și în cultură, constituind mijlocul prin care copilul este introdus în viața umană și în cadrul în care se elaborează personalitatea sa proprie. Numeroase trăsături importante ale personalității se constituie după măsura situațiilor trăite de copii în cadrul familiei.

Totodată, rolul bunicilor în educația copilului este de o importanță semnificativă, întrucât prezența bunicilor în viața copiilor are urmări benefice asupra întregului comportament al copiilor: aceștia sunt mult mai stabili emoțional, învață mai bine la școală, capătă încredere în sine și relaționează mai ușor cu cei din jur.

Implicarea părinților în viața școlarului îl face pe acesta să fie mai încrezător în sine și mai puternic, putând să depășească toate obstacolele pe care le întâlnește, nu doar la școala, ci și în viața de zi cu zi.

 

Capitolul II:

În al doilea capitol, „Relația dintre școală și familie în educația copilului”, sunt urmărite următoarele subcapitole: „Forme moderne și importante de organizare (instituționalizată) a educației părinților” și „Relația dintre școală și familie în contextul pandemic”.

În vederea realizării unei educații de calitate, de-a lungul timpului, au apărut mai multe forme moderne de educație a părinților: asociații ale părinților (și profesorilor) care au o largă libertate de inițiativă (au apărut pentru prima oara în Statele Unite ale Americii în secolul trecut); școli ale părinților (inițiate în Franța în perioada interbelică) și școli ale mamelor (inițiate în Germania); consilii de administrație școlară formate (exclusiv sau în majoritate) din părinți, cu rol informațional, consultativ și decizional (ființează în Belgia, Danemarca, Olanda și în alte țări occidentale); comitete de părinți pe clase și școli, fără rol decizional, care sprijină școala în rezolvarea unor probleme (în țările est-europene). (Porter, 2008).

Folosind cele mai adecvate metode și procedee în munca cu familia, cadrul didactic poate cuprinde toate formele de colaborare, obținând rezultate importante în activitatea comună, a școlii și a familiei, de educare a copiilor.

Coordonând și armonizând acțiunile școlii și ale familiei printr-o colaborare strânsă și sistematică, profesorul contribuie nu numai la ridicarea nivelului pedagogic al familiei, ci și la întărirea frontului pedagogic unic în realizarea scopului și sarcinilor educației elevilor. În decursul istoriei, familia, întotdeauna, a îndeplinit un rol decisiv în educarea copilului. În funcție de statusul social- economic al familiei, părinții au demarcat principiile educației familiale ținând cont de obiceiurile, așteptările, manierele păturii sociale din care au făcut parte.

Criza generată de pandemia Covid-19, a condus la implicarea în mare măsură a familiei, astfel, școala neputând fi posibilă fără ajutorul familiei. În acest sens, colaborarea dintre familie și școală a devenit din ce în ce mai esențială.

Procesul de implementare a învățării online, în special în școlile primare, poate încă să se desfășoare la maximum și există încă diverse obstacole în el. Decizia de a implementa învățarea online pare să creeze brusc dificultăți profesorilor în procesul de adaptare, acest aspect fiind posibil din cauza faptului că nu toți profesorii au aceleași abilități de alfabetizare digitală și nu toți profesorii și elevii au instrumente de învățare care să poată fi folosite, deci în etapa de implementare, învățarea online nu poate merge la maximum (Roni &Asep Priatna, 2020).

Pe lângă problemele cu care se confruntă profesorii, învățământul la distanță presupune și o varietate de probleme în ceea ce privește elevii, precum lipsa unor facilități de sprijin pentru implementarea învățării online deținute de elevi, aceștia se simt saturați pentru a desfășura procesul de învățare acasă. deoarece sunt obișnuiți să învețe cu prietenii și profesorii, elevii întâmpină dificultăți în înțelegerea materialelor oferite, pierderea lent a motivației elevilor de învățare (Purwanto și colab., 2020).

Acest lucru este în concordanță cu constatările rezultatelor cercetării care arată că există o varietate de probleme cu care se confruntă elevii în procesul de implementare a învățării online, printre acestea se numără: conținutul material transmis online nu este neapărat de înțeles de toți cursanții; cursanții sunt mai puțin activi și mai puțin interes ați să urmărească învățarea online, chiar dacă sunt sprijiniți cu facilități adecvate; cursanții nu au dispozitive/gadget-uri mobile folosite ca medii de învățare online; dacă există, aparțin părinților; unii elevi locuiesc în zone care nu au acces la internet.

Mai mult, o altă cercetare a mai constatat că există unele probleme întâmpinate de elevi în învățarea online, printre care și: unii copii care nu au gadgeturi; facilități nelimitate și o conexiune la internet, întâmpină probleme în trimiterea sarcinilor din cauza dificultății de semnalizare; studenții nu sunt fluenți în utilizarea aplicațiilor de învățare online; mulți elevi se confruntă cu saturația și plictiseala de a învăța online, astfel încât sunt activi din ce în ce mai rar. Profesorii au făcut diverse eforturi în abordarea problemelor de învățare online, cum ar fi furnizarea de videoclipuri de învățare în loc de explicații ale profesorilor, furnizarea de asistență pentru cotele de internet pentru elevi, utilizarea aplicațiilor de învățare online mai simple, ajustarea orelor de învățare ale elevilor și diverse alte eforturi.

 

Concluzii:

Școala este una dintre principalele instituții ale unei comunități, ce are anumite reguli stricte, dar care nu poate funcționa și nu se poate dezvolta fără implicarea familiilor. Una dintre principalele sarcini ale școlii este aceea de a-i determina pe părinți să participe la întregul act educațional.

În principal, școala și familia au un interes comun, acela de a oferi copilului șansa la educație și la integrare în societate. Astfel, în prezent, educația este centrată pe elev, tocmai pentru a reliefa importanța parteneriatului dintre școală și familie. Cu alte cuvinte, copilul trebuie să simtă în permanență că este ascultat, că are păreri și că este încurajat de către profesori si familie.

Sintagma de „Parteneriat educațional” a fost atent analizată și s-a ajuns la concluzia că toți partenerii care contribuie la dezvoltarea și educarea copiilor, îndeplinesc o serie de caracteristici comune: dorința de colaborare, profesionalism, deținerea unor valori morale și asertivitatea. Aceste caracteristici conduc la implicarea în desfășurarea activităților din cadrul parteneriatului educațional. Acesta presupune, de asemenea, îndeplinirea unor cerințe, decizii și acțiuni educative.

Parteneriatul cu familia este esențial în procesul instructiv-educativ, deoarece părinții reprezintă primii educatori ai copiilor și sunt cei care îi cunosc cel mai bine. În acest sens, colaborarea cu părinții permite cunoașterea mai profundă a elevului, a nevoilor și intereselor sale, a capacităților și dificultăților sale de învățare. Prin această colaborare se poate asigura un mediu educațional adecvat și sprijinirea copilului în vederea dezvoltării sale armonioase.

 

Bibliografie:

Adams, K. (2000). Trust and the Family–School Relationship Examination of Parent–Teacher Differences in Elementary and Secondary Grades. Accesat la data de 21.02.2022.
Albulescu, I. (2019). Sinteze de pedagogia învățământului primar. București: Didactica Publishing House.
Anderson, W. (2003). Handbook of Distance Education. Londra: Lawrence Elbaum Associates Publishers.
Coots, J. (1998). Family Resources and Parent Participation in Schooling Activities for their Children with Developmental Delays.
Cucos, C. (2014). Pedagogie. Iași: Polirom.
Dunst, C. (2002). Family-Centered Practices: Birth Through High School. Material disponibil la http://www.puckett.org/Family-centered_practices_Bir.pdf. Accesat la data de 21.02.2022.
Fan, X. (2001). Parental Involvement and Students' Academic Achievement: A Meta-Analysis. Accesat la data de 25.02.2022
Gherguț, A. (2007). Management general și strategic în educație. Iași: Polirom.
Giangreco, M. (1996). Creating Conversation: Reflections on Cultural Sensitivity in Family Interviewing. Accesat la data de 25.02.2022.
Huditeanu, A. (2001). Devianta comportamentala la elevi. Sibiu: Psihomedia.