„Educația trebuie să se facă gradat”, recomanda Aristotel, înțelegând prin aceasta adecvarea ei la particularitățile de vârstă ale celor educați.
„Începeți, dar, prin a va studia mai bine elevii, căci , desigur, nu-i cunoașteți deloc” îndemna J.J Rousseau pe educatori în prefață romanului psiho-pedagogic „Emil” iar Usinski consideră că „pedagogia fără psihologie este o simplă culegere de reguli și rețete”.
Metodele cu ajutorul cărora realizează învățătorul cunoașterea elevilor sunt cele tratate în manualele și cursurile de psihologie și pedagogie: observația, experimentul, testele, convorbirea, chestionarele, studiul produselor, activitatea elevilor, studiul documentelor școlare, anamneza și metodelor statistice. Nu voi stărui asupra lor, ci doresc să precizez că pentru a realiza o cunoaștere a vieții psihice a elevilor, cât mai temeinică, învățătorul va trebui să utilizeze întreagă gama de metode sau cât mai multe, deoarece fiecare este adecvată pentru un anumit aspect al vieții psihice și numai toate vor furniza o imagine cât mai completă și cât mai corectă.
În rândurile următoare am să mă refer la elevii cu insuccese școlare determinate de doi și chiar mai mulți factori enumerați mai jos (la sfârșitul clasei I).
1) Deficiență mintală – intelect de limita;
2) Elevi bolnăvicioși, cu deficiențe fizice și de limbaj, că urmare a unor boli;
3) Sociale – familiale (climat familial necorespunzător în familii, copii proveniți din afară căsătoriei, copii nesupravegheați, părinți viciați sau plecați în străinătate);
4) Imaturitatea școlară (imaturitatea socială, morală, mintală pentru muncă fizică, volitivă);
5) Psiho-motricitate și instabilitate afectivă.
Acestor subiecți le-au fost aplicate de către psiholog diferite probe psihologice de personalitate: proba omulețului, cea a arborelui sau casă noastră și probe de inteligență Raven și unele probe din testul Binet-Simon, folosindu-se totodată și metodele clasice: observația, convorbirea și anchetă cu completarea datelor culese.
Aș dori să mă opresc, în câteva rânduri, la factorul nr.1 – deficiență mintală. Ea se caracterizează în planul vieții psihice printr-o serie de trăsături generale specifice: viscozitate genetică, heterocronie, rigiditate psihică, a conduitei, deficiențe de comunicare.
În ce privește tipologia handicapului mintal, în funcție de IQ (CI – coeficient de inteligență), există: intelect de limita sau liminar (la granița dintre normalitate și handicap), debilitatea mintală (handicap mintal ușor sau deficiență mintală moderată, de gradul I), handicapul mintal sever (deficiență mintală de gradul al II-lea sau imbecilitatea), handicapul mintal profund (deficiență mintală de gradul al-III-lea sau idioția). Debilii mintal formează grupa de deficiență ușoară, cu un coeficient de inteligență între 50-70/80, recuperabili pe plan școlar, profesional, social, educabili, perfectibili, adaptabili pe planul instrucției, educației și exigențelor societății.
Există și o formă de handicap mintal care acoperă zona de granița dintre normal și patologic și ea este reprezentată de handicapul de intelect liminar, când vorbim despre un decalaj între vârstă mintală și vârstă cronologică de 2 ani, 2ani și jumătate la 10 ani, decalaj care va crește treptat până la 5 ani la 15 ani. Caracteristic pentru handicapul liminar este plafonarea intelectuală la vârstă de 10-12 ani (nivelul clasei a 5-a).
Un alt factor care influențează insuccesul școlar: elevi bolnăvicioși, cu deficiențe fizice și de limbaj. O schemă de clasificare a deficiențelor de limbaj este cea elaborată de E. Verza (1982), clasificare care ține seama de mai multe criterii în același timp: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic și psihologic:
1) Tulburări ale pronunției : dislalie, rinolalie, dizartrie;
2) Tulburări de ritm și fluență a vorbirii : bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia;
3) Tulburări de voce: afonia, disfonia, fonastenia;
4) Tulburări ale limbajului citit-scris: agrafia și alexia, disgrafia și dilexia;
5) Tulburări polimorfe de limbaj: afazia, alalia.
Dislexia - tulburarea nervoasă constând în imposibilitatea de a citi;
Disgrafia – incapacitatea de a utiliza scrisul;
Alexia – reprezintă pierderea capacității de a citi și de a înțelege limbajul scris.
Diagnosticul acestor tulburări de limbaj citit-scris se pune la sfârșitul clasei I.
Starea de insucces școlar nu poate fi tratată în mod general și absolut. Este necesară cunoașterea fiecărui elev, a cauzelor și a condițiilor dificultății de adaptare, a factorilor fizici, intelectuali și psihice pe de o parte și familiali, sociali pe de altă parte – considerându-se că insuccesul școlar provine din dizarmonia dintre factori sau de absența sau deficiență unora dintre ei. Insuccesul fiind aproape întotdeauna multi cauzal.
Bibliografie:
Sion, Grațiela, Pshilologia Vârstelor, Editura Fundației România De Mâine, București, 2006
Marcu, Florin, Marele Dicționar de Neologisme, Editura Saeculum I.O., București, 2006.
Avramescu, Monica D., Defectologie si Logopedie, Editura. Fundației România De Mâine, București, 2006
Publicat de:
Cristea Antoneta
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, Bușteni.