Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Fiecare cadru didactic, prin capacitatea sa creatoare, reușește să contureze un act educativ potrivit sensibilității și efervescenței gândirii fiecărui preșcolar. O modalitate prin care poate realiza acest lucru o constituie aplicarea metodelor potrivite în procesul instructiv- educativ.
În învățământul românesc, activ este considerat copilul care gândește, care întreprinde activități mintale de cercetare, care depune efort de reflecție personală și nu cel care reușește doar simpla reproducere a cunoștințelor acumulate anterior. O modalitate prin care putem determina implicarea activă a preșcolarilor în procesul învățării o reprezintă aplicarea corectă a metodelor prezentate, cu respectarea riguroasă a pașilor de lucru ale acestora. Importanța unei metode derivă din modul în care este aplicată. Așa cum fiecare etapă de lucru realizată cu succes crește valoarea metodei, tot așa o etapă lipsită de eficiență contribuie la deprecierea acesteia.
Termenul de „metodă” provine din limba greacă – methodosși este tradus ca „drum”. Acest înțeles se interpretează în didactică prin referire la calea ce trebuie urmată, drumul spre atingerea obiectivelor conștient propuse în educație; este un drum parcurs de către cadrul didactic în scopul identificării de posibilități pentru preșcolari de a găsi ei singuri modul propriu de învățare. Metoda de învățământ este modalitatea de organizare și conducere a procesului de predare-învățare și evaluare a performanțelor școlare în funcție de obiectivele cadru și de referință. (Stoica , 2002, p.136).
Metodele de instruire au asemănări dar și deosebiri cu metodele de cercetare. Ambele conduc la fapte, interpretări apropiate realității dar, pe de altă parte, metodele de cercetare elaborează cunoștințe iar cele didactice arată cunoștințele însușite într-un moment. Metoda este multifuncțională datorită faptului că poate fi utilizată simultan sau succesiv în atingerea mai multor obiective.
Activitățile matematice înseamnă pentru cei mai mulți copii rezolvarea de probleme. Deoarece logica preșcolarilor este imperfectă, aceștia vor aborda problemele matematice și vor căuta soluții în maniera încercare-eroare. Investigarea realității se face la vârsta preșcolară acționând asupra acesteia și verificând în practică soluțiile problemelor diverse întâlnite. Această modalitate de lucru este ea însăși sursă de cunoaștere și dezvoltare a structurilor logice ulterioare și găsirea soluțiilor prin acțiune îi oferă copilului o experiență de cunoaștere mult mai bogată decât aplicarea unor strategii de rezolvare oferite din exterior.
Matematica înseamnă preformarea unor operații ale gândirii. Exersarea capacității de analiză, sinteză, comparație, generalizare, abstractizare, clasificare, seriere, ordonare în activitățile matematicii din grădiniță constituie pași spre conturarea raționamentului logico-matematic. Analiza datelor unei sarcini de lucru cu conținut matematic într-un limbaj accesibil copiilor, formularea unor concluzii logice, justificarea răspunsurilor și a soluțiilor, etc., constituie activități utile în direcția finalităților mai sus amintite.
Dezvoltarea limbajului matematic îi permite copilului preșcolar să relateze aspecte ale experiențelor de învățare matematică, să discute soluții și căi de rezolvare cu colegii și educatoarea. În acest sens matematica presupune comunicare. Deși acest aspect al activităților matematice este puțin reprezentat în finalitățile pe care programa analitică a grădiniței le propune, el trebuie avut în vedere permanent, deoarece transformarea cifrelor în semnificații lingvistice constituie deja un plus în interiorizarea operațiilor intelectuale. Programa activităților instructiv-educative descrie la categoria de activități: ”Activități matematice”, finalități referitoare la dezvoltarea capacității de estimare în funcție de repere cantitative, calitative, spațiale, temporale. Reușita activităților matematice care cer acțiuni de estimare ține pe de-o parte de capacitatea copilului de a face comparații, dar mai ales de reprezentările cantitative, spațiale, temporale pe care le au și de gradul de stăpânire a conceptului de număr. În fond, cele mai multe din activitățile de joc ale copiilor pun probleme matematice, rămânând ca ele sa fie descoperite și utilizate de educatoare.
Educarea însușirilor pozitive ale voinței și caracterului se realizează paralel cu prevenirea și înlăturarea manifestărilor unor însușiri negative. Asemenea manifestări apar, cel mai ades, în timpul jocului, generate de anumite situații conflictuale. Rezolvarea unor asemenea situații conflictuale este o problemă dificilă căci presupune, din partea educatoarei, mult tact. Ea trebuie să analizeze cauzele care au determinat abaterea respectivă, să stabilească gravitatea pe care o reprezintă abaterea în raport cu particularitățile individuale ale copiilor și, în final, să aplice metode și procedee educative. „Sistemul întăririlor pozitive și negative poate acționa în mod direct sau în mod indirect. Acțiunea directă apare atunci când întăririle iau forma încurajărilor sau a inhibărilor anumitor comportamente...Există și un sistem secundar de întăriri, cel al consecințelor.”(S.E. Bernat, 2003, pag.38) .
Jocul este un instrument de afirmare a eu-lui prin care copilul are posibilitatea de a se afirma. Jocurile de imitație sunt cele mai frecvent întâlnite forme de activitate a copilului, jocuri prin care copilul reprezintă un fel de a fi sau o persoană în absența ei. Există în aceste jocuri o mare doză de confundare a realului cu imaginarul.
Abordări actuale ale curriculumului pentru învățământul preșcolar Abordarea actuală privind nuanțarea vocabularului o facem din perspectiva noului curriculumul pentru învățământul preșcolar, curriculumul ce prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării continuității acestei perioade de vârstă. În acest sens, în planul de învățământ apar cele două intervalele de vârstă, categoriile și numărul de activități, care sunt corelate cu reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 6 ani și cu tendințele la nivel mondial în domeniu.
Astfel, dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică, de organizarea mediului și de situațiile de învățare, care sunt create. Situațiile de învățare, reprezintă acel ansamblu de acțiuni planificate, sistematic, organizate și conduse de cadrul didactic, iar desfășurarea lor necesită coordonarea eforturilor comune ale celor trei parteneri ai procesului de predare-învățare-evaluare: cadre didactice, părinți și copii. Desfășurarea acestora, trebuie să pună în evidență încurajarea inițiativei copilului, a luării deciziei, a învățării prin experimente, fie cu întreaga grupă de copii, fie pe grupuri mici sau individual, sub forma activităților pe discipline sau integrate, a activităților liber-alese sau a celor de dezvoltare personală.
Printre mijloacele de învățământ folosite amintim: jocul liber, discuțiile libere, jocul didactic, povestirea, exercițiile cu material individual, experimentele, construcțiile, lectura după imagini, observarea, convorbirea, povestirile create de copii și memorizările.
Jocul este o activitate de bază în viața omului, de la cea mai fragedă vârstă și până la bătrânețe, însă perioada cea mai propice este copilăria. Jocul este foarte important în viața unui copil. Prin joc acesta descoperă diverse lucruri, se amuză, îi este antrenată creativitatea, curiozitatea, dar nu în ultimul rând prin joc învață. Într-un cuvânt, jocul determină dezvoltarea copilului.
Jocurile se împart în mai multe categorii. S-au realizat multe clasificări ale acestora în funcție de mai multe criterii. Unele dintre cele mai frecvente jocuri sunt următoarele:
Jocul de rol - la vârsta preșcolarității acest tip de joc este des întâlnit, este folosit în cadru instituțional și poate avea loc de sine stătător sau se poate integra în alte jocuri didactice. Acesta se adaptează în funcție de vârsta copiilor și de achizițiile anterioare ale acestora. Prin intermediul jocului de rol, copilul înțelege mai bine unele situații reale, observă consecințele unor acțiuni. Prin jocul de rol copilul valorifică cunoștințele dobândite în context formal, informal, nonformal și învață să facă față unor situații inedite.
Jocul didactic - are ca și finalitate învățarea, aceasta realizându-se într-o manieră atractivă și distractivă pentru copii. Jocul didactic presupune parcurgerea anumitor etape: organizarea jocului didactic (se pregătește cadrul în care va avea loc și materialele didactice), desfășurarea jocului didactic (introducerea în joc, anunțarea titlului jocului didactic și a obiectivelor, prezentarea materialului didactic, explicarea jocului), complicarea jocului (când se introduc noi variante), încheierea jocului didactic, evaluarea jocului didactic. Jocul didactic antrenează operațiile gândirii la copii, le dezvoltă imaginația, observația, atenția, contribuie la însușirea unor reguli de comportament.
Începeți prin a vă studia mai bine copiii, căci cu siguranță, nu-i cunoașteți deloc. (Jean-Jacques Rousseau)
În studierea proceselor educaționale, adică a acelor procese care pot fi cumulate într-un sistem de circumstanțe și acțiuni dirijate conștient și organizat în vederea determinării formației reprezentanților noii generații, în raport cu un obiectiv ideal și în conformitate cu cerințele actuale și de perspectivă ale ansamblului larg al subiectului, în cazul concret al grădiniței, cunoașterea copilului nu este un scop în sine.
Necesitatea pornește de acolo de unde vrem, adaptând fidel conținutul și sensurile acțiunii educative în consens cu coordonatele de progres general și multiplu al personalității în formarea copilului. Motivez această afirmație pe un fapt dovedit și anume, de multe ori evoluția generală a copilului urmează o linie ascendentă, surprinzătoare perfect liniei personale individuale de evoluție. Evoluția individuală este un fapt impus de modul propriu de acumulare, de conștientizare a influențelor primite, de modul personal în care fiecare din subiecții educației decodifică mesajele ce le primește.
Cunoașterea copilului este recomandată în literatura de specialitate să se desfășoare cu variate mijloace și tehnici, din care amintesc: activitățile pe domenii experiențiale; studierea produselor activității copilului; cotarea manifestărilor sale comportamentale; utilizarea unor chestionare de personalitate, a unor metode asociative, a unor metode constructive.