Poveștile în lumea preșcolarilor

O carte bine scrisă este asemeni unui covor fermecat care te poartă într-o lume în care nu ai putea avea acces în alt fel. (Caroline Gordon)

Experiențele de debut ale copilului în domeniul limbajului sunt manifestate și încurajate în grădiniță, unde au loc primele contacte cu cartea și limbajul scris. Și toate acestea se petrec fără a stabili un anumit program în grădiniță după care copiii să învețe, să citească sau să scrie la date și ore fixe. Domeniul limbă și comunicare acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă.

Se apreciază că prin ascultare și exprimare în situații de grup, preșcolarii devin capabili să exploreze experiențele altor persoane și să-și extindă astfel propriul repertoriu de experiențe semnificative. Se urmărește ca aceștia să vorbească cu încredere, fluent , clar și corect din punct de vedere gramatical.

În timpul zilei, la grădiniță, există foarte multe momente în care se face apropierea copilului de carte, în timpul activităților obligatorii, în timpul jocurilor și activităților alese, activităților opționale sau a activităților de după-amiază.

Variantele de realizare ale activităților de educare a limbajului sunt: povestire/repovestirea, lectura educatoarei, jocul didactic, convorbirea, memorizarea, lectura după imagini.

Povestea este recunoscută ca fiind o activitate care contribuie în mod deosebit la lărgirea orizontului cultural și la stimularea dezvoltării intelectuală a copiilor în funcție de interesele, înclinațiile și ritmul propriu de dezvoltare al acestora.

În organizarea și desfășurarea povestirilor trebuie să se țină seama de următoarele:

- conținuturile activităților de povestire trebuie alese în concordanță cu obiectivele, dimensiunile și comportamentele vizate ,să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența copiilor, să aibă valențe educative și estetice.

- textul să fie adaptat de către educatoare la particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.

- alcătuirea planului povestirii succesiunea episoadelor și identificarea personajelor și trăsăturilor acestora.

- pregătirea materialelor didactice (imagini-planșe, tablouri, jetoane- machete, figurine, siluete, jucării, marionete, înregistrări audio sau video , măști, șortul povestitor, etc).

- expunerea conținutului trebuie să fie clară și accesibilă copiilor, să fie expresivă (modularea vocii, schimbarea ritmului vorbirii și a intonației, respectarea pauzelor, mimică și gesticulație adecvate, repetiții ,etc)pentru a menține treaz interesul copiilor și pentru a asigura motivația învățării.

Totdeauna povestirile au fost importante în dezvoltarea vorbirii deoarece ii ajută pe copii să înțeleagă aspecte de viață și domenii de activitate. Pot face cunoștința mai ușor cu mediu înconjurător - atunci când sunt mici aud si văd forme, culori, învață despre spațiu, numere etc., atunci când sunt un pic mai mari pot vedea în cărți și pot învăța atât de simplu despre rutina spălatului pe dinți, dragostea de animale, despre prietenie sau familie. Nemaivorbind despre lecții complexe și idei precum importanța de a împărți, despre compasiune și ajutor, despre situații de viața cum sunt divorțul, despărțirile sau moartea. Și partea cea mai buna este aceea ca nu exista o tehnica a învățării, totul se întâmplă natural, copiii învață doar auzind sau citind singuri. Atunci când audiază o povestire ei activează întreaga capacitate psihică – atenția, memoria , gândirea ,imaginația. Așa ajung copiii să audă despre o lume paralelă, despre o lume fantastică-științifică, despre planete, despre personaje reale sau inventate. Așa pot să viseze și să-și imagineze orice. Poveștile pot să fie despre copii care trăiesc exact ca ai noștri, dar și despre personaje venite de pe planete și lumi paralele Astfel , prin folosirea cuvântului și a imaginilor artistice , copiii se familiarizează limba maternă, cu bogăția formelor gramaticale , cu frumusețea și expresivitatea ei. Nu este de neglijat nici formarea unor trăsături pozitive din conștiința morală , prin evidențierea calităților eroilor pozitiv. Copiii cărora li se citește de mici, vor fi prieteni cu lectura iar când vor crește vor înțelege că aceasta le oferă momente de relaxare și destindere.

Preșcolarii învață atât să-și exprime liber și cu ușurință impresiile despre basmele audiate, cât și să reproducă conținutul acestora. Printre formele principale de povestiri ale copiilor, în grădiniță întâlnim- repovestirile , povestirile după modelul educatoarei, povestiri cu început dat, povestiri după plan, după ilustrații, povestiri pe o temă dată.

De mici copiii îndrăgesc poveștile și mai ales poveștile spuse de educatoare .

Prin activitățile de repovestire se exersează vorbirea copiilor dar se dezvoltă și memoria voluntară, imaginația, atenția și gândirea logică. Acestea se organiza începând cu grupa mică, dar poveștile și povestirile trebuie să fie scurte, simple, cu acțiuni repetitive .Se merge treptat astfel că la grupa mijlocie se repovestesc povești de mai mare întindere, ajungând la grupa mare să se repovestească povești ample, cu multe personaje, cu desfășurare complexă. Un mijloc obișnuit de educare a potențialului creativ al preșcolarului este lectura după imagini. După intuirea tablourilor, copiii pot pune întrebări, pot formula titlul acestuia, pot să se completeze unul pe celălalt.

Audierea unor casete poate fi un exercițiu de dezvoltare a capacității de concentrare a atenției și de înțelegere a unui mesaj oral .

Copiii trebuie implicați în mod activ în povestirea și citirea poveștilor, arătându-li-se ilustrațiile și discutându-le cu ei. Ei vor participa la repetiția rimelor, cântecelelor, vor bate din palme, vor imita personajele din povestire (ursul, lupul etc.). De asemenea, preșcolarii vor trebui încurajați în anticiparea evenimentelor care urmează (Ce credeți că s-a întâmplat?, Ce credeți că a făcut Scufița Roșie?, Ce credeți că a făcut capra? etc.). Se va discuta cu ei pe parcurs în ce fel evoluează sentimentele lor (veseli, triști, curioși, supărați pe lup ș.a.m.d.).

Teatrului de păpuși este o altă modalitate de prezentare a poveștilor . Emoțiile sunt transmise cu cea mai mare forță prin acțiunile păpușilor. Nu orice copil este apt să mânuiască păpușile și să construiască replici. Orice copil trebuie să aibă însă libertatea de a o face.

 

Rolul poveștilor în dezvoltarea și educarea copiilor

Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Harap Alb sunt doar câțiva dintre eroii care populau lumea noastră de copii. Din păcate, eroii copilăriei noastre sunt străini multor micuți de astăzi. Ei au fost înlocuiți de Shrek, Nemo, Tom și Jerry, personaje la fel de interesante dar parcă fără farmecul eroilor de basm. Părinții sunt mult prea ocupați și nu găsesc timpul necesar pentru a spune copiilor poveștile cu care au crescut ei înșiși. Poveștile sunt pline de povețe și întâmplări din care copii pot trage învățăminte utile: să nu fim neascultători ca Scufița Roșie, să nu fim răutăcioși ca mama vitregă a Albei ca Zăpada și lista ar putea continua. Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt efectele faptelor bune și rele. Antitezele atot-prezente în basme îi ajută să facă diferența între bine și rău, între minciună și adevăr, între lașitate și curaj, îi învață care sunt calitățile pozitive și care sunt defectele cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învață despre lumea din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau dificile. De asemenea nu trebuie uitat rolul benefic pe care poveștile îl au asupra afectivității unui copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situații periculoase sau dificile. întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori. Poveștile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situații neplăcute.

Poveștile îl fac pe cel mic să își dorească să fie el însuși personajul pozitiv. Mesajul poveștilor va fi mereu faptul ca în povești există totdeauna o cale către un final fericit, nu contează câte obstacole întâlnește în drum eroul principal. Normal că de fiecare dată personajul negativ , cel rău, cel mincinos, cel crud, cel zgârcit și urât are de pierdut.

Poveștile ajută la deprinderea de formare a cuvintelor pe baza unor sunete și silabe date, îmbogățește vocabularul copilului cu verbe, substantive comune și proprii, numerale, pronume personale, posesive și demonstrative, adverbe și locuțiuni adverbiale, prepoziții, conjuncții și locuțiuni conjuncționale. Copilul învață structurile gramaticale proprii limbii române. Cu ajutorul poveștilor copiii formează deprinderi de formulare nuanțată a răspunsurilor la întrebările receptate, deprinderea de a formula întrebări, deprinderea de a purta scurte conversații pe o temă aleasă sau dată. Își formează mijloace expresive verbale, para-verbale, nonverbale, deprinderea de a crea povestiri după imagini, după model, după o jucărie. În toate activitățile de educare a limbajului, creativitatea verbală tinde să devină productivă. Însușirea limbii (în mod conștient sau prin imitație) permite copilului să comunice cu ceilalți, să-și exprime trăirile, uimirile, părerile, dorințele, nedumeririle, să ceară și să transmită informații.

Mai mulți, specialiști spun că poveștile îi ajută pe cei mici să crească frumos .Citirea unei povești poate fi un moment deosebit de relaxant pentru cel mic.

Datoria noastră a tuturor, a părinților, a educatorilor și învățătorilor este să aducem copilul în punctul de iubi poveștile, a le asculta cu plăcere, a răspunde copilului atunci când el nu înțelege firul poveștilor, expresiile sau cuvintele din text. Etapa următoare ar fi aceea de a încuraja copilul să urmeze comportamentele pozitive a personajelor favorite. Psihologii prezintă câteva sugestii de activități pe care le puteți face cu copilul d-voastră și care au ca și consecințe dezvoltarea și menținerea comportamentelor pozitive. «Timpul meu pentru tine.» Oferindu-i copilului d-voastră în fiecare zi momente în care să se simtă apreciat și iubit de d-voastră. Exprimă acest lucru în cuvinte și prin timpul petrecut împreună. Nu cantitatea de timp este importantă, ci calitatea timpului petrecut împreună cu copilul.

Citiți o poveste, vă jucați, îl ascultați ce vrea să vă povestească, îi răspundeți la întrebări, vorbiți despre personajele poveștii, despre emoții, bucurii, tristeți. Copiii pun întrebări părinților, se bucură pentru victoria personajului cu care se identifică, devin triști sau îngrijorați atunci când personajul respectiv se află în dificultate și învață să își definească propriile emoții în raport cu anumite situații de viață. Este foarte important pentru copil și îi dă sentimentul că îl apreciați și iubiți dacă poate să discute aceste lucruri. Tot în acest context, copilul învață să își definească emoțiile pozitive, în raport cu cele negative și dezvoltă anumite comportamente de tip social.

Poveștile îi mai ajută pe copii să se simtă și confortabil și în siguranță și să creeze o legătură specială cu „părintele care îi citește povești”. Există o diferența dintre o poveste și un desen animat, este relația specială care se creează între povestitor și ascultător, comunicarea bidirecțională întrebările rostite și nerostite ale poveștii și explicațiile suplimentare care devin dependente de fiecare poveste și stârnesc curiozitatea copilului.

Niciodată nu este prea devreme ca părinții să înceapă să citească propriului copil. Cartea va deveni pentru el un prieten drag. Chiar dacă părinții sunt ocupați, trebuie să-și găsească timp, cel puțin treizeci de minute pentru povestea de fiecare seară.

Cititul în fața copilului și în special cititul cu voce tare dau rezultate deosebite. Este un moment special pentru ei, când se simt aproape de părinți și iubiți de aceștia. Părinții pot înregistra poveștile preferate ale copilului lor și să le dea acestuia pentru a le asculta atunci când dorește.

Studiile făcute în domeniu arată că de la vârsta de șase luni se poate citi bebelușului povești. Iată câteva avantaje ale cititului: copilul începe să comunice mai ușor; sunt stimulate aptitudinile de ascultare, memorie și pe termen mai lung capacitatea de exprimare și un vocabular bogat; ascultându-ți vocea, copilul se simte în siguranță; cu cât îi citești mai multe povești, cu atât copilul va fi mai expus comunicării orale și începe să vorbească mai repede, articulând corect cuvintele.

Cel mai important aspect este faptul că citindu-i copilului se creează o legătură unică între ceea ce-i place copilului - vocea ta - și cărți.

Părintele poate face din lectură un ritual zilnic de preferat înainte de somnul de după-amiază și seara la culcare. Copiii adoră să asculte aceeași poveste de mai multe ori. Cărțile pentru copii au texte simple și imagini relevante.

Dacă un copil va crește într-o casă în care nu există nicio carte, iar părinții nu-și petrec timpul decât uitându-se la televizor sau jucându-se pe computer, copilului îi va fi greu să înțeleagă importanța cititului, iar lecturile recomandate de învățător sau profesor i se vor părea chinuitoare și chiar inutile.

Motivarea este esențială în munca de transformare a un copil într-un cititor înfocat. Părinții împreună cu copiii trebuie să amenajeze un „colț al cărții” special pentru el, unde să se regăsească și să citească (să i se citească) în liniște.

Împreună cu copiii, părinții pot merge în librării sa-i ajută să aleagă singuri cărțile. Îi vor îndruma să urmărească ecranizări și spectacole, adaptări după cărțile pentru copii.

Copilul nu trebuie forțat să citească prea multe poezii sau lecturi care-i depășesc vârsta, iar dacă vor descoperi o poveste care îi place foarte mult trebuie lăsat s-o citească de mai multe ori.

Scriitorul român I.L. Caragiale afirma acum aproape un secol, „O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieții unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărți căzute la vreme bună în mâinile unui copil, tot așa precum umbra multor stejari seculari se datoresc căderii unei ghinde pe pământ prielnic”.

 

Bibliografie:
Peneș, „Literatura pentru copii”, Ed. Ana, București, 2006.
Georgeta Pânișoarӑ, „Psihologia copilului modern”, Ed. Polirom, 2011.
Ghid de bune practici, 2008.