Educarea însușirilor pozitive ale voinței și caracterului la preșcolari

Educarea însușirilor pozitive ale voinței și caracterului se realizează paralel cu prevenirea și înlăturarea manifestărilor unor însușiri negative. Asemenea manifestări apar, cel mai ades, în timpul jocului, generate de anumite situații conflictuale. Rezolvarea unor asemenea situații conflictuale este o problemă dificilă căci presupune, din partea educatoarei, mult tact. Ea trebuie să analizeze cauzele care au determinat abaterea respectivă, să stabilească gravitatea pe care o reprezintă abaterea în raport cu particularitățile individuale ale copiilor și, în final, să aplice metode și procedee educative. „Sistemul întăririlor pozitive și negative poate acționa în mod direct sau în mod indirect. Acțiunea directă apare atunci când întăririle iau forma încurajărilor sau a inhibărilor anumitor comportamente...Există și un sistem secundar de întăriri, cel al consecințelor.”(S.E. Bernat, 2003, pag.38) .

Jocul este un instrument de afirmare a eu-lui prin care copilul are posibilitatea de a se afirma. Jocurile de imitație sunt cele mai frecvent întâlnite forme de activitate a copilului, jocuri prin care copilul reprezintă un fel de a fi sau o persoană în absența ei. Există în aceste jocuri o mare doză de confundare a realului cu imaginarul.

Știind cât de mare este credulitatea infantilă, am încercat să fructific preferința copiilor pentru anumite personaje, angrenându-le în jocurile lor. Am lăsat la vedere, după audierea unor povești, păpușa personaj care îi dojenea pe copii pentru fapte sau vorbe urâte, participa alături de ei la adunarea jucăriilor și le oferea recompense acelora dintre copii care se purtau și vorbeau cuviincios. Redau, aici, cazul unei fetițe care era foarte neglijentă cu ținuta sa. Mai eficace decât observațiile mele și ale mamei sale s-a dovedit a fi păpușa Maricica, reprezentând personajul din povestea cu același titlu, de Luiza Vlădescu. În momentul audierii povestirii am folosit aceeași păpușă îmbrăcată, succesiv, cu două șorțulețe, unul murdar, unul curat. I-am oferit fetiței despre care spuneam, păpușa Maricica, să se joace împreună. În ziua următoare i-am oferit-o din nou pe Maricica dar, de data aceasta, îmbrăcată cu șorțulețul murdar. Fetița s-a sesizat: „Unde este șorțulețul curat? Ăsta e murdar, nu-mi place!” I-am răspuns: „Păpușa și-a lăsat șorțulețul curat în dulap și l-a îmbrăcat pe cel murdar pentru că tu ai mâinile și hainele murdare și se teme că o vei murdări. Poate că dacă vei reuși să rămâi la fel de curată cum te trimite mama, dimineața, păpușa își va schimba șorțulețul.” Rezultatul nu s-a văzut imediat, neglijența fetiței devenise aproape o deprindere. Dar ceilalți copii îi atrăgeau atenția mereu: „Iar ești murdară. Maricica nu poate să îmbrace șorțulețul cel curat!” Toate aceste observații ale educatoarei, ale copiilor dornici de a vedea păpușa îmbrăcată curat, au sfârșit prin a corija conduita fetiței în cauză.

Procedee ca cele de mai sus au o utilizare mult mai redusă, din punctul de vedere al eficienței, la grupa mare. Preșcolarul mare și-a câștigat o mare capacitate de stăpânire corporală, gesturile lui sunt adaptate, precise, repezi, obiceiurile lui sunt mai organizate dar și mai independente. În joc, preșcolarul mare își manifestă inițiativa, activitatea proiectată și gândită, axată pe reprezentări mult mai bogate. Toate aceste trăsături caracteristice vârstei la care mă refer, permit o oarecare nuanțare a metodelor folosite, un oarecare grad de subtilitate în abordarea situațiilor conflictuale sau a manifestărilor comportamentale negative.

În această manieră, folosind personaje cunoscute de copii ca reprezentând simboluri ale unor calități pozitive sau negative de caracter, am reușit aplanarea eficientă a conflictelor generate de jocul copiilor și înlăturarea, într-o măsură considerabilă, a unor manifestări negative de comportament. De remarcat faptul că pentru a evita banalizarea acestor procedee și diminuarea eficienței lor, nu vor fi folosite decât în situații problemă, nu doar în simple abateri de la regulile de comportament, abateri care pot fi corectate prin discuții între educatoare și copil.

Există copii care nu se adaptează ritmului cerut de educatoare. Ei ar putea fi clasificați drept leneși. Sunt acei copii care, de pildă, nu participă la adunarea jucăriilor sau o fac în silă. Am observat că reproșurile și sancțiunile aplicate acestor copii, nu rezolvă problema. Într-un asemenea caz am organizat în etapa I a zilei, la unul din colective, jocul „De-a fata babei și fata moșneagului” de I.Creangă. Le-am explicat copiilor că mânuirea păpușilor este condiționată de hărnicia lor. Numai aceia dintre copii care seamănă cu fata moșneagului, fiind la fel de harnici ca ea, numai aceia vor putea mânui păpușile. Selecția au făcut-o chiar copiii refuzându-le celor leneși dreptul de a mânui păpușile. În zilele următoare am observat o schimbare în bine în atitudinea acelor copii care se sustrăgeau de la adunarea jucăriilor. În aceeași manieră am încercat să corijez atitudinea acelora dintre copii care se lăudau mereu. De data aceasta ne-am jucat „De-a Tomiță iepurașul” și De-a „Găinușa cea moțată”. Copiii înșiși își împărțeau păpușile, refuzând participarea la joc a acelora care se dovediseră a fi lăudăroși. La fel am procedat în încercarea de a înlătura lăcomia. Au fost alese acele personaje, cunoscute de copii, care ilustrau trăsătura morală respectivă, adică „Ciripel cel lacom” din povestea cu același titlu de L.Vlădescu și „Cocoșelul cu pene de aur”, din povestea cu același titlu, de Al.Mitru.

Se poate spune că, pe baza discuțiilor purtate la momentul potrivit, reprezentările copiilor despre semnificația trăsăturilor morale ale personajelor în cauză erau clare, de aceea atitudinea lor era restrictivă față de aceia dintre colegii lor care se dovediseră lăudăroși sau lacomi. Și în acest caz, ca și în celelalte, procedeul și-a dovedit eficacitatea: am observat încercări reușite de înfrânare a pornirii de a se lăuda, respectiv a lăcomiei.

În mod deosebit, în toate momentele activității, am insistat asupra cultivării dragostei pentru adevăr. De fiecare dată când una din nevoile esențiale de securitate, de tandrețe, de activitate este contrariată, copilul reacționează spontan structurând mediul după interesele sale, fără a se preocupa dacă gesturile, cuvintele sau atitudinea la care recurge pentru a înlătura dificultățile, sunt sau nu conforme cu adevărul.

 

Bibliografie:
Caracterul (www.scritube.com/sociologie/psihologie/CARACTERUL81472.php)
Trasaturi pozitive si negative de caracter (referat.clopotel.ro/TRASATURI_POZITIVE_SI_NEGATIVE_DE_CARACTER-13865.html)
Atitudini socialei (www.opr.ro/articole/atitudini-sociale)