Cunoașterea copilului - educație de calitate

Începeți prin a vă studia mai bine copiii, căci cu siguranță, nu-i cunoașteți deloc. (Jean-Jacques Rousseau)

În studierea proceselor educaționale, adică a acelor procese care pot fi cumulate într-un sistem de circumstanțe și acțiuni dirijate conștient și organizat în vederea determinării formației reprezentanților noii generații, în raport cu un obiectiv ideal și în conformitate cu cerințele actuale și de perspectivă ale ansamblului larg al subiectului, în cazul concret al grădiniței, cunoașterea copilului nu este un scop în sine.

Necesitatea pornește de acolo de unde vrem, adaptând fidel conținutul și sensurile acțiunii educative în consens cu coordonatele de progres general și multiplu al personalității în formarea copilului. Motivez această afirmație pe un fapt dovedit și anume, de multe ori evoluția generală a copilului urmează o linie ascendentă, surprinzătoare perfect liniei personale individuale de evoluție. Evoluția individuală este un fapt impus de modul propriu de acumulare, de conștientizare a influențelor primite, de modul personal în care fiecare din subiecții educației decodifică mesajele ce le primește.

Cunoașterea copilului este recomandată în literatura de specialitate să se desfășoare cu variate mijloace și tehnici, din care amintesc: activitățile pe domenii experiențiale; studierea produselor activității copilului; cotarea manifestărilor sale comportamentale; utilizarea unor chestionare de personalitate, a unor metode asociative, a unor metode constructive.

Toate acestea urmăresc descifrarea mai devreme a tendințelor de evoluție a unei personalități în formare, cum este copilul și adecvarea intimă a metodelor educative la coordonatele acestui proces.

Toate metodele și tehnicile de cunoaștere subsumează în esența desfășurării lor, contactul direct cu subiectul. Dialogul divers, multiplu și mult diversificat este un act fundamental al acțiunii educative, deoarece prin el șansele noastre de a pătrunde în procesul de evoluție a copilului cresc, în special atunci când apar unele nedorite disfuncții în evoluție.

Necesitatea cunoașterii psihologice a copiilor se face resimțită la tot pasul în procesul educării lor. Noi cunoaștem copilul educându-l și-l educăm mai bine cunoscându-l. Cunoașterea și educarea copilului se împletesc foarte strâns în procesul activității concrete desfășurate în grădinițe. Folosind unele însușiri pozitive ale copiilor putem îndrepta anumite lipsuri în conduita și activitatea lor; progresul făcut într-o anumită direcție se răsfrânge și asupra altor laturi ale activității și comportării copiilor. Acest mod de a proceda duce întotdeauna la rezultate pozitive.

Sarcina de a cunoaște copiii de vârstă preșcolară sub aspect psihologic revine educatoarei, care printr-o colaborare strânsă cu creșa, cu părinții și chiar cu medicul sau asistenta din creșă, o poate rezolva în mod just.

Educatoarea care preia grupa mică de la creșă dorește să aibă o informare minimă despre copii pentru a elimina faza de tatonare în munca educativă. În acest caz, facem cunoștință cu antecedentele copilului, consultând fișa medicală. Dar aceasta e prea sumară și uneori inexistentă în cazul în care copilul nu a frecventat creșa. Fiindu-ne necesare aceste date completăm noi fișa de observații cu date culese de la părinți. Aici trebuie să procedăm cu foarte mult tact și răbdare. Părintele nu trebuie să se simtă chestionat.

Consider că este necesar să cunoaștem o serie de date personale cum ar fi: vârsta la care copilul a mers în picioare, apariția limbajului, cine s-a ocupat de creșterea și educarea lui, bolile de care a suferit, climatul educativ din familie, atitudinea copiilor față de părinți și a părinților față de copii, toate acestea fiind în strânsă corelare cu dezvoltarea intelectului și cu socializarea copilului.

În acest context, propun un chestionar care ne arată câteva din metodele educative folosite de părinți, ca și climatul familial (relațiile afective și atmosfera familială):

• Care este contribuția tatălui la educarea și creșterea copilului? (în egală măsură cu mama; mult mai puțin decât mama; deloc; aproape deloc.)
• Care este atitudinea dumneavoastră față de greșelile copilului? (indiferentă; aplic imediat pedeapsa; stau de vorbă cu copilul; ameninț, dar nu pedepsesc; îl bat; îi dau exemplu alți copii; ameninț că nu-l mai iubesc)
• Care sunt relațiile dumneavoastră soț-soție? (divorț, părăsire, despărțire; certuri; insulte; stimă reciprocă; înțelegere; cele mai bune relații.)
• Care este atitudinea copilului față de dumneavoastră? (iubitor, prietenos, sincer; retras, temător, fricos; indiferent)
• Care sunt de obicei relațiile copilului dumneavoastră cu alți copii? (izolat; brutal; dragoste; prietenie)

Cunoașterea copilului se realizează în timp. Astăzi, la îndemâna educatoarelor stă o bogată literatură psihologică care prezintă instrumente de cercetare și diagnosticare a psihicului copilului, dar care ridică probleme deosebit de importante și anume:

• selecție cât mai riguroasă a procedeelor;
• folosirea a cât mai multor procedee pentru același copil, dar să evităm suprapunerea metodologică ce dă copiilor efecte contrare;
• utilizarea instrumentelor de cunoaștere să se facă pe fondul observării sistematice și permanente a vieții și muncii copilului, a discuțiilor cu el;
• cunoașterea copilului să aibă loc în strânsă cooperare cu acesta, într-un climat de încredere și afecțiune reciprocă;
• stabilirea identității psihice a preșcolarului prin antrenarea în această acțiune a tuturor celor care trăiesc în vecinătatea lui, alături de el, împreună cu el și cu precădere familia.

Metodele ce se pot folosi sunt observarea, conversația, probe pentru determinarea diferitelor niveluri de însușiri a cunoștințelor și a gradului de dezvoltare a unor operații intelectuale. De un real folos sunt jocurile-exercițiu care se bazează pe analiză și sinteză, memorarea materialului cu sens, investigarea nivelului mental, integrarea în noțiuni, stabilirea asemănărilor, a deosebirilor etc.

După cum observăm cunoașterea copilului se bazează pe fapte și date concrete. Pentru a culege un material faptic corespunzător, munca de cunoaștere a copiilor trebuie să se desfășoare pe baza unui plan general, stabilit în prealabil.

 

Bibliografie:
Ion Drăgan - Vocație, aptitudini și formare în profilul profesorului, în ”A fi educator”, vol. Editat de Revista de pedagogie, 1978;
Ursula Șchiopu - Dezvoltarea psihică a copilului preșcolar, în Cunoașterea copilului preșcolar vol. Editat de Revista de pedagogie, 1992;
Emil Verza - Condițiile cunoașterii și dezvoltării copilului, Revista Învățământul preșcolar, nr.1-2/ 1994.