Limbajul, o condiție esențială în dezvoltarea multilaterală a preșcolarului

Comunicarea orală reprezintă instrumentul principal de formare și informare a omului. Copilul, ca și adultul, folosește limbajul zi de zi, pentru a transmite propriile gânduri, pentru a-și exprima trebuințele, sentimentele, emoțiile, de-a lungul întregii sale vieți.

În literatura psihologică, limbajul este definit ca „o formă specific umană, care constă în esență în folosirea limbajului în procesul de comunicare și gândire”.

Emil Verza arăta că „există o relație strânsă între limbaj, învățare și evoluția personalității copilului, în sensul că, în copilărie comunicarea verbală pune amprenta asupra dezvoltării psihice a omului, asupra capacității sale interioare, intelectuale și personalității sale fiind la rândul său, influențat de acesta.”

Limbajul are un rol cardinal în dezvoltarea personalității preșcolarilor iar lipsa de comunicare prin limbaj poate determina stagnarea dezvoltării personalității, modificând natura relațiilor cu realitatea înconjurătoare. Comunicarea verbală îi conferă copilului autonomie prin posibilitatea de a se exprima, de a-și obiectiviza și exterioriza dorințele, impresiile, ideile, interesele. Prin intermediul său, copilul va învăța din experiența altora dar își va dezvolta și propria experiență.

Prin intermediul unui vocabular bogat și a unui limbaj clar, corect, se asigură și dezvoltarea gândirii, astfel copilul va putea să analizeze, să compare și să clasifice, toate acestea contribuind la dezvoltarea intelectuală. În acest context, în procesul cunoașterii, limbajul va reprezenta un instrument de comunicare și exprimare a gândurilor, emoțiilor și a dorințelor dar și un mijloc de dobândire a cunoștințelor.

Limbajul copilului mic are un caracter situativ, fiind legat de situația concretă, de activitatea pe care o desfășoară în acel moment dat, în care are loc comunicarea. La vârsta de 3 ani, vocabularul pasiv este mai bogat decât cel activ, cuprinzând circa 1000 de cuvinte. Când vin în grădiniță, copiii au capacități de comunicare și deprinderi de exprimare diferite, diferența venind din faptul că provin din medii culturale diferite. Sărăcia vocabularului unor copii îi împiedică să răspundă complet și corect la întrebări, să formuleze propoziții, să fie comunicativi, deci să se exprime.

În urma experienței acumulate cu preșcolarii, am constatat că la venirea în grădiniță, la grupa mică, unii copii vorbesc fără dificultăți, însă mulți dintre ei se poticnesc atunci când vine vorba de a se exprima prin limbaj. Această imposibilitate de a-și îmbrăca gândurile în haina limbajului propriu, le poate crea copiilor sentimente de jenă dar și un complex de inferioritate. Pentru evitarea acestor cazuri, este necesar ca intervenția să înceapă devreme și, sub formă de jocuri, să se realizeze stimularea comunicării și educarea auzului fonematic. Necorectate, tulburările de pronunție se pot transforma în deprinderi negative, având repercusiuni și asupra personalității copilului.

Nu doar în cadrul activităților instructiv-educative ci în fiecare moment al zilei, educatoarea trebuie să îi îndemne pe copii să vorbească frumos, corect și expresiv ceea ce doresc să comunice. „La vârsta preșcolară, copiii încep să stăpânească și structura gramaticală a vorbirii, ei reușind să utilizeze cuvintele în combinații variate, în cadrul propozițiilor simple, dezvoltate și chiar a frazelor. Este vârsta când apare și se dezvoltă, alături de limbajul situați, limbajul contextual. Tot la această vârstă apare și expresivitatea în vorbire, alături de nuanțarea limbajului non-verbal. Drept pentru care dezvoltarea vorbirii și a deprinderilor de exprimare corectă trebuie să constituie o permanentă preocupare a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, deoarece oricât ar fi înzestrat de la naștere un copil, procesul vorbirii nu apare și nu se dezvoltă în afara exersării verbale.

Perfecționarea limbajului are o importanță deosebită pentru integrarea copiilor în școală dar și pentru viața socială de mai târziu, prin capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima impresiile, ideile în mod inteligibil.

Stabilirea nevoilor specifice: Nevoia de socializare, de integrare într-un grup pentru a stabili relații de prietenie cu ceilalți copii, pentru a nu fi considerat „altfel”; Nevoia de pronunțare corectă a sunetelor pentru a se face înțeles de colegi; Nevoia de exprimare corectă pentru a putea să își exprime ideile, să povestească și să participe la activitățile grupei; Nevoia de comunicare-legată de celelalte nevoi, pentru că trebuie să își învingă timiditatea și să comunice prin cuvânt, pentru a fi înțeles mai bine; Nevoia de a învăța-știut fiind că achiziția de cunoștințe are la baza dezvoltarea limbajului; Nevoia de afecțiune-orice copil are nevoie să fie prețuit și iubit; Nevoia formării unei bune imagini de sine, de a-și învinge timiditatea, de a căpăta încredere în forțele proprii și a participa, astfel, activ la orice activitate realizată în grădiniță , dar și în familie.

„Însușirea limbii române în grădiniță și apoi în școală reprezintă baza acumulărilor intelectuale și de educație, fără de care nu poate fi realizată formarea noastră.” Gândirea se  sprijină pe o dezvoltare armonioasă și corespunzătoare a limbajului și implicit dezvoltarea limbajului este strâns legat de evoluția gândirii, astfel, o creștere e a cunoștințelor copiilor determina o îmbogățire a vocabularului. În acest context, stăpânirea limbajului se impune de la prima treaptă a modelarii, deoarece cunoașterea propriu-zisă, indiferent de domeniu, se realizează prin intermediul unui limbaj adecvat.

„Printre cauzele frecvente ale eșecului școlar consemnate în studiile de specialitate se remarcă: limbaj slab dezvoltat, lipsa deprinderii de audiere verbală, utilizarea insuficientă a cuvântului ca mijloc de comunicare și instrument al cunoașterii; tulburări ale percepției fonemelor, auz fonematic deficitar; instabilitate afectiva și lipsa unor deprinderi de activitate independenta.”

În consecință, dezvoltarea vorbirii în învățământul preșcolar are un impact major asupra integrării copiilor în programul de instruire școlară, având repercusiuni asupra dezvoltării cognitive în activitățile de tip școlar. „Studiile arată că în perioada cuprinsă între 4 ani și jumătate și 5 ani și jumătate, limbajul se interiorizează. Pentru a ajunge la această stare, baza fonetica a limbajului trebuie formată și foarte bine consolidata de la grupa mică până la grupa mare pentru școală, știut fiind, de asemenea, că legătura dintre auz- pronunție și activitatea de scris-citit este incontestabilă”.

Toate domeniile experiențiale conțin obiective ce presupun capacitatea copiilor de a se exprima, în aceste condiții, educația limbajului și a vorbirii reprezintă o premisă, având efecte asupra rezultatelor din cadrul tuturor activităților de învățare. Astfel, un limbaj dezvoltat sub toate aspectele (fonetice, lexical, gramatical), asigură o receptare optimă a cunoștințelor, sporirea comunicativității și a capacității de înțelegere.

Cunoscând importanța pe care o are dezvoltarea vorbirii în dezvoltarea intelectuală și multiculturală a copiilor, am concluzionat că, influențând în mod pozitiv limbajul, vom viza întreaga personalitate a acestora și vom obține performante în toate celelalte domenii.

 

Bibliografie:
Ștefania Antonovici, Melania Ciobotaru, Educarea limbajului-extindere: îndrumător pentru educatoare, Editura Aramis Print, București, 2005;
Revista Învățământului Preșcolar Nr 1-2, București, 2006 „Dezvoltarea limbajului preșcolarilor sub aspect fonetic, Ministerul Educației și Cercetării Institutul de Științe ale Educației.