La marginea pădurii, Vulpea Luna și-a deschis o grădiniță pentru toate animalele pădurii, pentru că voia să le învețe să lege prietenii, să scrie și să citească, să se joace împreună, să modeleze, să picteze.
Zis și făcut! Vulpea Luna a amenajat imediat grădinița, iar peste câteva zile era plin de animale care mai de care mai curioase să afle cât mai multe lucruri frumoase. Astfel, zi de zi se distrau, cântau, pictau și se jucau frumos. Ursul le distra cu tumbele lui, căprioara făcea salturi de pe un mal al apei pe altul, păsărelele cântau fără întrerupere. Toate animalele erau fericite!
Ariciul a aflat mai târziu de grădinița deschisă de Vulpea Luna, dar era dornic și el să vină. Numai că, să știți el era un arici cam neastâmpărat. A fost primit cu drag de celelalte animale, și i s-a explicat că la grădinița de la marginea pădurii toate animalele se joacă frumos.
Nu după mult timp de la sosirea ariciului, veselia a fost întreruptă de strigătul unei căprioare:
– Au, vai! Au-vai!
Toate animalele au fugit speriate spre arici.
– Ce s-a întâmplat?
– Ariciul m-a înțepat!
– Ba nu-i adevărat, eu nu am înțepat-o! Ea nu s-a dat din calea mea!
– Bine, bine, zise Vulpea Luna . Haideți să facem pace! Tu, ariciule, ar trebui să-ți ceri iertare și să vă împăcați.
– Hm, eu să-mi cer iertare de la căprioară? Nu vezi că e mai mare decât mine? Ea trebuie să fie atentă pe unde merge!
– Vai, ariciule, dar nu este frumos! Aici la noi la grădiniță toți se comportă frumos, pentru că altfel nu îl mai primim aici!
– Ei na, hai fie... Iartă-mă căprioară, dar nici tu nu ești atentă!
A doua zi, Vulpea Luna le aștepta pe animale să picteze, pentru că știa că le place foarte mult. Ariciul a ajuns mai târziu decât celelalte animale, iar când a ajuns toate celelalte animale lucrau.
– Poftim ariciule, zise Vulpea Luna răbdătoare și drăgăstoasă, haide ia loc lângă iepuraș, să pictați împreună!
Și de data aceasta, ariciul nu putu să stea neastâmpărat, astfel că după ce termină de pictat, se apucă de murdărit lucrarea iepurașului cu vopsele, ba chiar și blana acestuia a avut de suferit. Iepurașul începu să plângă. Vulpea Luna îl îndemnă din nou pe arici să-și ceară iertare, dar acestuia nici nu-i păsă.
Toate animalele se supărară și hotărâră să nu se mai joace cu el, fiindcă făcea numai năzbâtii. Vulpea Luna îi aminti ariciului că dacă se comportă astfel, nu va mai putea veni la grădiniță și chiar mai rău, va rămâne fără prieteni.
– Ei și ce, zise ariciul, nici nu mă interesează! Și ieși pe poarta grădiniței, plecând hotărât spre casa lui.
Următoarea zi, când sosi la grădiniță, poarta era închisă, iar animalele se jucau la râu. De ciudă acesta începu să tragă de poartă, să arunce cu pietre, să urle cât îl ținea gura, dar nimeni nu-l băgă în seamă. Nervos, se așeză la umbra unui copac. Adormi și la un moment dat începu să viseze, să viseze cum rămâne singur, fără prieteni, cum toate lucrurile și jucăriile fug de el.
Tot visând și frământându-se, deodată apăru Zâna Pădurii, care începu a-l sfătui cum să se comporte frumos, cum să-și ceară iertare de la cei față de care greșise.
Brusc, ariciul se trezi speriat. Își adusese aminte ceea ce visase și acum se gândea cum fusese sfătuit de Zâna Pădurii să-și ceară iertare. Dintr-o dată îi veni o idee: daaaaa, sigur, pot să le pregătesc o petrecere surpriză!
Repede, ariciul, pregătește o masă din lemn și așază pe ea fel de fel de bunătăți, apoi agață baloane de toate culorile de crengile copacilor și le roagă pe păsărele să cânte cât de frumos știu ele... dar, să știți, și pe păsări a trebuit să le convingă, căci și ele știau câte năzbâtii făcuse ariciul).
Când s-au întors de la râu, animalele au fost fermecate de cântecelele păsărilor și uimite peste măsură de bunătățile pe care le vedeau înaintea lor. Totul era minunat!
– Ei, dar ce frumos! Cine a pregătit toate acestea?
– Eu, spuse ariciul. Vreau să-mi cer iertare pentru felul în care m-am purtat cu voi. Promit să fiu cel mai cuminte și să mă joc frumos. Nu vreau să mai stau singur, vreau și eu să învăț alături de voi. Mi-ați lipsit foarte mult!
– Bine, spuse Vulpea Luna! Dar să vedem dacă sunt de acord și colegii tăi!
– Da, suntem de acord să-l iertăm! Fiecare putem greși dar atunci când suntem iertați, învățăm cu adevărat să fim mai buni, mai darnici, mai împliniți!
Așadar, toate animalele grădiniței de la marginea pădurii l-au iertat pe ariciul buclucaș și s-au distrat de minune la petrecerea pe care acesta le-a pregătit-o cu gând de împăcare.
Din acea zi, ariciul a fost cel mai cuminte și fericit animal din pădure deoarece câștigase cu adevărat o mulțime de prieteni.
Publicat de:
Andreescu Maria-Dorina
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița catolică „Sf. Ioana Antida”, Rm. Vâlcea.