Povestea lui Dino

Într-un ținut pierdut din pădurile tropicale, pe vârful singurului munte din regiune, lângă un vechi crater vulcanic, trăia liniștită o familie de dinozauri pe cât de mari pe atât de iubitori și blânzi.

Familia de dinozauri era în așteptarea primilor pui care încă se aflau în ou. Mama dinozaur aștepta cu nerăbdare ca aceștia să eclozeze. Într-o dimineață, pe când Soarele abia răsărea, primii doi pui au ieșit din ou, însă ultimul s-a lăsat îndelung așteptat. Pe când mama dinozaur se îndrepta spre pădure pentru a aduce mâncare pentru cei doi pui, a auzit un zgomot venit dinspre cuibul unde încă se afla ultimul ou. Apropiindu-se de el, mare bucurie! Într-un final și cel de-al treilea ou dădea semne de viață. Din el a ieșit cel mai mic și simpatic dinozaur din pădure. Părinții lui l-au numit Dino. Dino era un pui foarte zâmbitor, vesel dar și foarte fricos. Îi era frică și de umbra lui.

Pe când Dino și frații lui au crescut mai mari, ieșeau adesea prin pădure pentru a descoperi locurile din pădurea în care trăiau: miroseau plantele care făceau flori uriașe, alergau veseli prin iarba care, uneori, era mai înaltă decât ei, mâncau tot felul de frunze de diferite mărimi și forme, se stropeau și se bălăceau în apa unui râu din apropiere. Așa se jucau cei trei frați de dinozaur de dimineața până când Soarele apunea. Uneori erau atât de prinși de joacă încât, părinții cu greu reușeau să îi aducă înapoi acasă.

Într-o zi, Dimi, căci așa îl chema pe fratele cel mare al lui Dino, a venit cu o idee nouă de joc: De-a v-ați ascunselea. Puii de dinozaur au fost foarte încântați de idee și numaidecât au pornit joaca. Pentru că Dino este cel mai mic, frații săi au hotărât să ”pună el primul ochii”, iar ceilalți doi să se ascundă. Zis și făcut.

 – Am să număr până la 10 apoi voi veni să vă caut! spuse plin de entuziasm Dino.

 – Bine, suntem de acord! au spus în cor cei doi frați mai mari.

Și așa a început dinozaurul nostru numărătoarea.

 – Cine nu e gata îl iau cu lopata! 1, 2, 3, se vor deschide ochii mei!

Când Dino a deschis ochii, nici urmă de frații săi. După o clipă însă l-a zărit pe fratele mijlociu ascuns după o frunză uriașă, iar pe cel mare ascuns după o stâncă. Dino era tare fericit pentru că s-a descurcat la acest joc și era dornic să se ascundă și el. Acum veni rândul fratelui mijlociu să pună ochii, iar ceilalți să își găsească o ascunzătoare.

Mergând Dino prin pădurea plină de copaci înalți văzu, la un moment dat, o piatră uriașă.

 – Sigur nu mă va găsi fratele meu aici! își spuse Dino, bucuros nevoie mare căci găsi o ascunzătoare excelentă.

Se așeză dinozaurul nostru în spatele pietrei uriașe și așteptă. Așteptă și așteptă până își dădu seama că stă acolo de mai bine de un ceas și nici urmă de frații săi. Ceea ce nu știa micul dinozaur este că a mers foarte mult timp prin pădurea tropicală până să ajungă la buna lui ascunzătoare. Speriat, căci așa ne spune povestea despre Dino, a încercat să găsească drumul spre casă însă s-a afundat și mai mult în pădure, care era foarte mare.

Încet-încet se lăsă seara, iar Dino era din ce în ce mai obosit. Mergând, a lăsat pădurea în spate și a ajuns la o clădire foarte frumoasă, cu un loc de joacă foarte mare, era chiar grădinița noastră.

Și uite-așa, copii, a ajuns drăguțul dinozaur la ușa clasei noastre cerându-ne ajutorul.