Veverița norocoasă

Era o zi proaspătă de toamnă. Soarele încerca să pătrunde cu ultimile sale raze fierbinți frunzișul cafeniu al toamnei. Deodată, prin crenguțele ascunse ale vechiului stejar se auzi un zgomot:

– Fășșșș! Fâșșșșș! Fâșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșș!

Ce să fie oare? Iată, este veverița Măluța, cea mai distractivă veveriță din pădurea „Înaltului Munte”.

– Oare ce aș putea să mai fac? se întrebă Măluța. Prietenii mei stau acasă, nu au ieșit la plimbare. Ursul Genică și castorul Castun au treabă și nu au putut să mă însoțească într-o nouă aventură prin lumea minunată a pădurii. Doamne, ce miros! Frunzele ușor plouate scot un miros plăcut. Ce m-aș mai fi tăvălit în covorul de frunze uscate de pe lângă vechiul stejar, dar nimic nu are haz fără prietenii mei. (Fășșșșș! Fâșșșșșșșșș!) Ce se aude? Zise Măluța speriată. Se aude ceva din tufișul acela încă verde.

Măluța porni încet către tufișul verde de unde se auzi zgomotul. Se apropie, dar nu avu curajul să se uite cine provoacă zgomotul. (Fășșșșșșșșșșșș! Fâșșșșșșșșșșș!)

– Oare, cineva mă așteaptă? își spuse ea în gând.Gata! Ies de aici. Când veverița veni lângă tufiș, ea găsi două alune. Ce bine!zise ea. Chiar mi se făcuse foame!

Măluța mânca de zor dintr-o alună, când, din nou, zgomotul se auzi: Fâșșșșșș! Fâșșșșșșșșșșșș!. Veverița ghici că zgomotul vine de după copacul din dreapta tufișului și merse acolo curioasă, dar și încântată de ideea că va găsi din nou alune. Cine știe?

Măluța nu a mai ținut cont că poate era vreun pericol, vreun șarpe sau vreun lup ce ar fi putut să o atace și a ajuns în dreptul copacului. Bineînțeles, că a mai găsit încă o alună, dar cealaltă de lângă ea, nu era întreagă. Cine mâncase din ea. Poate mai era o altă iubitoare de alune prin preajmă? Măluța luă aluna întreagă, o puse în buzunar și așteptă.

Deodată, se auzi o voce:

– Vino la copacul senin, de lângă pârâul liniștit. Te așteaptă acolo o mare surpriză.

Măluța nu stătu prea mult pe gânduri. Se îndreptă spre locul indicat de voce misterioasă.

Copacul senin se prezenta în fața ei tot verde; era bradul bătrân al pădurii ce le vechea creșterea, năzdrăvăniile și de care toți aveau grijă. Când ningea, de Crăciun, se urcau până în vârf pentru a vedea oceanul alb ce acoperea împrejurimile. Ce frumoss!....

Dar Măluța se opri din visare și încercă să găsească indicii legate de persoana ce a chemat-o acolo. Uitându-se pe jos, după alte alune, nu a observat că intrase într-o zonă frumos amenajată, cu standuri cu alune, cu ghinde din plin.

– Surpriză, se auzi deodată din spatele copacului senin! Bine ai venit,Măluța!

Prietenii Măluței, Genică și Castun, au pus la cale un plan pentru a sărbători Ziua Prieteniei.

– Să ne ierți dacă te-am mințit. Nu aveam treabă pe acasă, ci am vrut să îți facem o frumoasă surpriză. Astăzi este Ziua Prieteniei și ne-am gândit că noi, ghindele și alunele din plin îți vor însenina ziua și o vor face de neuitat.

– O, prieteni, zise Măluța foarte emoționată, vă mulțumesc! Nu mă așteptam la o asemenea surpriză. Sunteți cei mai buni prieteni din lume!

Cei trei prieteni au continuat să celebreze Ziua Prieteniei până seara târziu, când au fost nevoiți să se întoarcă la casele lor. Și-au promis însă că a doua zi o vor lua de la capăt.