Povestea piticului de grădină

Era o dimineață frumoasă de sfârșit de iarnă. În grădina cu flori a unei case trăiau în armonie niște ființe mici, drăgălașe, ascunse în pământ, numite gnomi. Comunitatea lor este mare. Sunt niște ființe foarte harnice și bine organizate. Când soarele și-a trimis primele raze să încălzească pământul, gnomii s-au adunat la sfat.

Fiecare gnom trebuia să ajute plantele să- și formeze rădăcini pentru a putea să crească și să rodească. Cu ajutorul puterilor magice pe care le au, gnomii trimit către rădăcină un praf magic care hrănește planta. Printre aceste ființe trăia un gnom mic, simpatic, foarte inteligent și gânditor pe nume Pixi. Îi plăcea să admire și să asculte natura. El trebuia să ajute florile numite ghiocei. Știa de la prietenii lui că trebuia să-și folosească magia pentru a da viață ghioceilor.

A început să zburde, să urzească în jurul plantelor, însă a constatat că între rădăcini și sol nu se realiza nici o legătură, căci rădăcinile nu prindeau viață. Pixi s-a întristat. Puterile sale magice erau mici , slabe, spiritul lui nu putea să ajute planta. Nu era timp de pierdut, căci primăvara se apropia, iar ghioceii trebuiau să vestească sosirea ei. Ce era de făcut ?

A mers la un gnom bătrân și înțelept să-i ceară sfatul. Înțeleptul i-a spus că magia este luată din sânul rocilor, al pietrelor prețioase care se găsesc în adâncul pământului. Așa că, în dimineața următoare Pixi pleacă la drum.

Nu merse mult prin tunelurile pământului, că se întâlni cu un pui de cârtiță, pe nume Kara.

– Unde mergi așa hotărât ? îl întreabă cârtița.

– La peștera cu pietre prețioase, răspunse Pixi.

– Dar e greu să ajungi acolo, crezi că vei reuși ?

– Trebuie să găsesc magia care mă va ajuta să am grijă de florile din grădină, pentru a-i bucura pe oameni !

– Vreau să te ajut, se oferi cârtița.

Și au plecat împreună. Cârtița săpa de zor și Pixi putea înainta mai repede spre peșteră. A săpat Kara multe tuneluri , cu mari eforturi și cu greu au ajuns la peșteră.

– Eu o să plec mai departe, zise Kara, și-și luă rămas bun de la prietenul ei.

Mult s-a minunat Pixi când a intrat în peșteră! Pereții, podeaua și totul în jur erau făcute din cele mai frumoase stânci, sclipind cu toate culorile curcubeului. Totul era încrustat cu pietre prețioase. L-a întâmpinat stăpânul peșterii, marele vrăjitor. Acesta l-a învățat să comunice cu pietrele și cristalele , pentru a lua de la ele puteri neobișnuit de valoroase, magice. S-a întors la grădina care îl aștepta. Nu era timp de pierdut! A săpat pământul grădinii, s-a învârtit în jurul rădăcinilor, le-a atins și spiritele lor au îndreptat tulpinile florilor în sus. Pixi era foarte fericit acum. Se simțea plin de energie, bucurie, iubire. Își dorea să vadă cum lumina soarelui atinge petalele florilor de ghiocel. S-a prins de tulpina unei plante și a ieșit la suprafață. Era fascinat de mulțimea florilor, de frumusețea și parfumul împrăștiat de acestea.

Înțelegea acum mai bine tainele Universului, vedea cum picură de sus în jos, prin plantă, în pământ, cea ce a trimis căldura soarelui în plante. Știa că dacă nu se întoarce în pământ, unde era casa lui, lumina soarelui îl va transforma în piatră. Ii plăcea atât de mult grădina plină de flori, fluturi ce zburau din floare în floare, parfumul îmbietor și lumina caldă ce acoperea totul, încât Pixi s-a hotărât să rămână acolo. A devenit un pitic de grădină, vesel și frumos!