A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Gaia, care iubea tare mult natura. Ei îi plăcea să-și petreacă timpul ascultând sunetul apei curgătoare, al vântului și cântecul păsărelelor din pădurea care se afla în apropierea casei sale. Chiar și copacii se aplecau să îi spună poveștile lor.
Într-o noapte, în timp ce Gaia visa, îi apăru în vis o femeie învăluită într-o aură strălucitoare. Femeia întinse mâna către fetiță:
- Gaia, spuse ea ușor, vino cu mine!
Vocea femeii îi părea tare cunoscută.
- Cine ești? întrebă Gaia.
- Mă cunoști deja, răspunse femeia zâmbind.
Gaia nu înțelegea, dar a coborât totuși din pat și a luat-o pe femeia misterioasă de mână. Patul ei dispăruse. Tot ceea ce putea vedea erau stelele și cerul care o înconjurau.
- Unde mergem? întreabă curioasă fetița.
- Mergem într-o călătorie în care va trebui să asculți cu foarte mare atenție, spuse femeia.
Stelele au pierit, iar fata a început să audă sunetul valurilor în apropiere. Gaia s-a uitat în jos și a văzut oceanul mișcându-se la picioarele ei. În depărtare ea a văzut ridicându-se deasupra apei mici picături, asemenea unor perle. Era o balenă respirând la suprafață. Atunci, Gaia a făcut ce făcea dintotdeauna, a ascultat, dar mai puternic decât o făcuse vreodată. O voce puternică din adâncuri a umplut apa dinaintea ei:
- Gaia, te rog, ajută-ne! Vorbesc în numele familiei și al prietenilor mei din adâncuri. Apele au ajuns să fie atât de poluate încât ne îmbolnăvesc. Oamenii adună prea mulți pești și multe specii sunt pe cale de dispariție. Ne este teamă de vapoare și de vânători!
- Ce pot face eu? întrebă Gaia.
- Poți spune povestea noastră!
Gaia și-a mișcat capul în semn afirmativ, timp în care oceanul a început să dispară.
Aerul începu să fie tot mai rece în jurul fetei. Văzând-o ca tremură, femeia își puse mâinile în jurul fetei și aceasta nu mai simți frigul cel puternic. Înaintea Gaiei se întindea o lume de gheață cu munți înalți în depărtare. Un mare urs polar apăru în fața lor. Gaia îl privi temătoare, dar știind că femeia se afla lângă ea, teama îi dispăru numaidecât.
- Gaia, spuse ursul polar, te afli în Ținutul Arctic. Privește cu atenție! Gheața se topește și animalele ca mine nu își mai pot găsi hrana. Pe măsura ce oamenii poluează aerul, întreaga lume se încălzește prea tare. Casa noastră dispare. Fără gheață, ne vom îneca!
- Ce pot face eu? întrebă Gaia.
- Ne poți ajuta! Poți spune povestea noastră.
- Trebuie să le spun povestea! afirmă fetița cu mare tristețe în glas.
Dintr-o data, Gaia se afla din nou în dormitorul ei, iar femeia misterioasă se afla încă lângă ea. Fata privi în ochii limpezi ai femeii și întrebă:
- De ce m-ai ales pe mine?
- Pentru că tu asculți. Ai darul de a asculta poveștile Pământului, pe care mulți dintre ceilalți oameni nu le-au putut auzi. Acum trebuie să înveți cum să spui aceste povești celorlalți oameni, pentru ca restul copiilor Pământului să nu dispară.
Pe măsură ce Gaia asculta vorbele femeii, începuse, în sfârșit, să înțeleagă.
- Știu cine ești! spuse ea. Când ascultam copacii și apa de lângă casa mea, tu erai cea care îmi vorbea.
Femeia afirmă cu un zâmbet pe față.
- Așa este. Numele meu este Terra. La fel ca cei cu care ai vorbit în călătoria ta, tu și ceilalți oameni sunteți parte din mine. Toți copiii mei sunt egali si trebuie să fie iubiți. Gaia, poți spune mai departe povestea?
- Da, spuse Gaia. Sunt sigură ca pot!
Și după ce rosti aceste cuvinte, fata se trezi într-o nouă dimineață și își primi sarcina cu bucurie și curaj.
Publicat de:
Marin Andreea-Mihaela
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.N. „Madona Dudu”, Craiova.