Într-o primăvară, pe când cerul era împresurat de întuneric, o barză și o egretă stau la sfat prietenește.
– În sfârșit ne putem bucura de câteva clipe de odihnă, spuse barza, întinzându-și amplu aripile printr-o mișcare care părea nesfârșită.
– Da. Am așteptat cu nerăbdare momentele astea de liniște, adaugă egreta bătând ușor dintr-o aripă . Mii de luminițe îi sclipiră în penele sidefate împrăștiind un curcubeu de lumină.
– Cât mai ai de muncit la cuibul început primăvara aceasta? întrebă nerăbdătoare barza.
– Foarte puțin! Am muncit neîntrerupt zile în șir! Dar, a meritat efortul. Este cel mai frumos cuib pe care l-am văzut vreodată!
– Mă bucur! spuse barza.
– Eu am fost norocoasă . Mi-am găsit cuibul de anul trecut neatins.
– Am fost neliniștită tot drumul. M-am gândit că nu voi mai recunoaște locul unde mi-am făcut cuibul cu mare trudă. Emoțiile m-au copleșit, am rămas mult în urma stolului. Dar, mi-am adunat toate forțele, mi-am ridicat aripile în zbor și am reușit să mă alătur suratelor mele. Recunosc, că mi-a fost prieten și un vânt prielnic.
– Te voi învăța câteva trucuri care să te ajute să zbori mai ușor, zise egreta.
– Ești cea mai drăguță egretă pe care am cunoscut-o!
– Mâine , pe când primele raze de lumină se vor arăta, te voi ajuta să îți termini cuibul . Îți voi împărtăși și o strategie prin care cuibul construit să rămână durabil. Ce zici?
– Formidabilă idee! Așa vom face!
– Acum ,hai, la somn că ne va prinde soarele stând de vorbă !
– Somn ușor, draga mea prietenă!
– Și ție, draga mea!
Odată cu plecarea lor la somn peste tot o liniște deplină se coborî pretutindeni. Cântecul broscuțelor care au însoțit discuția celor două înaripate plecase și el în lumea viselor.
Publicat de:
Bejan Gherghina
Profesor înv. primar, la Școala Primară Little Genius, București.