Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Struguri galbeni, parfumați,
Dovleac copt, înmiresmat,
Trei gutui aurifere,
Mă îndeamnă să le plac.
Crizantema-i o regină,
Mândră, fină și splendidă,
Înfruntă bruma cu aroganță
În fiecare dimineață.
În aerul umed al dimineții plutește o mireasmă îmbietoare de struguri copți ce-mi îndrumă pașii spre dealurile încă verzi de la marginea satului. Pășesc ușor, în jurul meu e mare agitație. Gospodarii încarcă hambarele cu grâne. Pe fața lor brăzdată de soare se citește truda dar și satisfacția. Dau binețe unuia dinte ei, răspunde înviorat parcă de sunetul propriii voci răgușite, apoi își frământă mâinile bătătorite și le scutură de praf, lovindu-le de coapse. În colțul gurii îi înflorește un zâmbet ștrengăresc. Zâmbesc și eu dar gestul îmi pare stupid. În minte îmi încolțește gândul că omul mă tratează cu ironie. Încerc să scap de această senzație scuturând capul.
Sunt un suflet hoinar, cutreier pe străzi fără vreo treabă fascinată de sunetul atât de plăcut al frunzelor căzute pe care fără milă pantofii mei le strivesc. Mă cuprinde un sentiment de tristețe. Sunt moarte. Le privesc mai atentă. Covorul multicolor de frunze tace. Culorile se împrospătează inundate de lumina soarelui care își face cu ușurință drum printre crengile despuiate de podoaba verde. Natura pare să se fi întrecut pe sine toamna acesta sau poate că eu nu am avut ochii deschiși pentru ea până acum. O așteptam doar pentru darul roadelor bogate dar mă deprimau vântul și ploile ei mărunte și reci ce păreau nesfârșite topindu-mi vitalitatea. Acum sunt uimita de frumusețea ce se așterne în fața mea ridic o frunză de un galben auriu pătată cu un verde atât de crud încât ai senzația că frunza înverzește. Văd o alta de un roșu trandafiriu. Nu mă abțin și o culeg ca pe o floare prețioasă.
TOAMNĂ...
În pas săltat adie vântul,
Alai de frunze dănțuiesc,
Pădurea toată-i o splendoare.
Frumoasă toamnă te iubesc!
Ai venit cântând romanțe,
Ți-ai pus straie arămii,
Și sclipiri de chihlimbare
Ai zvârlit peste câmpii.
Clipe de liniște, de înălțare, pastel de-nchinare într-o zi de toamnă, când încă mai întârzie după bunul lor plac, razele de soare.
Cu amintirile de chihlimbar,mi-aș dori să viețuiesc ascunsă într-un ierbar ... cu vorbe nins. Și, cufundată în cuvinte nemăsurate, cu obrajii brumați de melancolie, m-aș lăsa cernută de vreme în frunzarul cu gene târzii, printre poeme, mi-as umple poala cu pașnicele gutui, puful auriu, strop de colibri.
Toamna de jar, ademenește-mă cu fluturi tomnateci, zidește-mă în lutul cărămiziu, pe pragul apusului sculptează-mi trupul printre vitralii fosforescente, în fumul frunzișului tors din tihna ta.
„Două sunete ale toamnei sunt inconfundabile… foșnetul frunzelor rigide și grăbite suflate de-a lungul străzii de un vânt țâfnos și crăncănitul unui stol de gâște migratoare.” Hal Borland
Îmi amintesc cu nostalgie toamnele petrecute în satul meu, când pe pământul amorțit cădeau frunzele vestejite și ruginii iar soarele cu o ultimă putere încearcă parcă să dea viată naturii adormite.Aroma fructelor coapte ne îmbia să mergem ȋn livezi şi peste tot răsuna glasul cristalin al copiilor care adunau în coșurile mari din nuiele roadele pomilor.
Toamna peste codrul arămiu se așterne tăcerea iar coroana cea semeață a copacilor se pierde sub adierea vântului ascuțit și rece. Stolurile de păsări călătoare își poartă zborul deasupra pădurii, vrând parcă să-și ia la revedere de la copacii care le-au fost casă de-a lungul verii. Croncănitul lor trist se aude până în depărtări, e timpul să migreze spre țările calde…Toamna e liniște în codrul trist. Se mai aude susurul apei izvoarelor care alunecă printre crengile uscate ale copacilor.
28.02.2014 - Am să încep simplu, nu sunt un povestitor și cu atât mai puțin un scriitor, deci să începem.
Aveam vreo 19 anișori, lucram mecanic auto, la parcul auto al administrației locale de pe vremea răposatului Nicolae Ceaușescu și locuiam la bloc într-un orășel istoric din Ardeal (Alba-Iulia). În acea perioada în blocul meu s-a mutat o familie din București, trei surori și un frate Emanuela (Manu), Cristina (Cry) sora mai mică Magda ..cred, (regret dar cred că i-am uitat numele) :P, Sorin mezinul familiei, și evident mama și tata (N. Elisabeta și N. Ion).
Eu fiind foarte tinerel la acea vreme, am remarcat imediat o noua vecină de bloc, (ea locuia la etajul 8, iar eu la etajul 5 pe aceiași scară) ...era frumoasă zic eu :), avea vreo 16 anișori era pe clasa a X-a la Liceul Economic, m-am gândit că e prea "mică" pentru mine așa că o lungă perioada de timp i-am dat "ignor". După câteva luni de bună vecinătate și ignorare reciprocă totală, vin și eu acasă ca omu, cu un coleg de muncă care îmi remarcă instant vecina care era în fața blocului și se întreținea cu băieții blocului, mă întreabă: „Cine-i tipa asta?”, eu zic: „Nu știu, ...habar nu am, e una ce a venit din București o cheamă Cristina.”, colegu zice: „Și de ce nu încerci ceva, că-i fată faină?”, „Pai îi cu nasu' pe sus și îi prea copilă” zic eu, ..el râde și-mi zice că nu am curajul pentru că mi-e frica că-mi dă viteză. În condițiile astea fac pariu cu el că duminică ies cu ea în oraș, pe vremea socialismului multilateral dezvoltat nu exista weekend se lucra și sâmbăta...