Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
În fiecare an, primăvara se întoarce pe data de 1 martie și ne încântă cu alaiul ei de lumină și culori vii. Începând cu această zi, soarele urcă încet-încet pe scările cerului și începe să ne zâmbească din ce în ce mai larg, dezmierdând cu razele sale pământul amorțit. Din loc în loc, firișoare verzi și firave de iarbă își croiesc drumul spre lumină. De sub covorul de frunze veștejite se ivesc ghioceii, vestitorii primăverii atât de mici și delicați. Copacii care erau odată triști și goi, își îmbracă noua haină formată din mugurași verzi și fragezi, care se alintă în lumina blândă a soarelui.
Odată cu sosirea primăverii apar și primele insecte. Gândăcei de tot neamul zboară vioi, furnicile harnice lucrează neîncetat, albine zumzăie de zor, iar fluturașii își arată haina de mătase, pictată în culori vii în zborul lor jucăuș. Păsările călătoare se întorc rând pe rând în țara lor veche, dar neuitată și își construiesc cuiburi noi, pentru ca peste puțin timp familiile lor să devină și mai numeroase. Rândunica, turturica și sturzul se pregătesc pentru deschiderea celui mai mare concert al primăverii.
În ultimii doi ani școlari, pandemia mondială de Covid 19 a adus în prim plan în învățământul românesc educația în sistem on-line și digital.
Aș vrea să trec în revistă câteva opinii personale despre cum am resimțit cronologic aceste schimbări în cariera mea de profesor în învățământul preșcolar românesc.
În luna martie 2020, atunci când în sistemul românesc de învățământ s-au sistat cursurile în format fizic, am simțit că s-a așternut o tăcere morbidă. Nimeni nu știa care aplicație e mai bună, care platformă e mai indicată sau care era cea mai de succes alegere astfel încât lucrurile să se desfășoare normal. Normalul însă, nu și-a mai arătat fața. Consider că până în iunie 2020, când s-a terminat anul școlar, activitățile on-line au fost desfășurate de fiecare cadru didactic în măsura posibilităților sale, atât în ceea ce privește instruirea pentru pedagogie online cât și în ce privește stăpânirea tehnologiei la un nivel minim. Din păcate, cei care au avut cel mai anevoios drum până la sfârșitul anului școlar au fost preșcolarii și elevii. Motivele au fost multiple. De la lipsa accesului la internet, lipsa unor dispozitive pentru conectare, lipsa unui adult care să-i susțină tehnologic, lipsa suportului emoțional și separarea de colectivul clasei într-un mod rapid și fără multe explicații, toate acestea și multe altele au dezorientat copilașii și cu voie sau fără voie, mulți dintre ei au rămas cu lacune în ceea ce privește parcurgerea programei școlare în mod eficient.
Într-o dimineață la grădinița unde lucrez, o mamă ne-a făcut o surpriză și ne-a adus la ușa grădiniței un brad frumos să îl putem împodobi.
Copiii au fost foarte impresionați și dintr-o cutie mai veche am scos globuri, betele, luminițe pentru a-l decora conform obiceiurilor.
După ce am împodobit i-am invitat pe toți copiii în jurul bradului, să îi cântăm, unde am împărtășit fiecare ce glob îi place din brad.
Doamna educatoare îi provoacă la o întrebare: „știți voi de ce bradul este mereu verde?”
Copiii s-au uitat mirați la doamna și în același timp la brad.
Atunci încep să le povestesc legenda bradului, pentru a descifra secretul acestuia... Copiii au ascultat cu plăcere, fiind foarte entuziasmați de fapta bună a bradului, de a o ocroti pe biata pasăre.
Am mai fi avut atâtea de făcut…când pe neașteptate virusul „distanțării” și-a făcut prezența și în grădinița noastră…n-am avut încotro și am trecut la treabă.
Salvarea mea a fost telefonul. Noroc că aveam unu în „trend”. Nu demult, renunțasem la unul cu butoane. Foloseam grupul de Whatsapp al clasei pentru a ține legătura cu părinții și preșcolarii. În fiecare zi le trimiteam sugestii de activități, iar ei munceau acasă cu spor. Pregăteau cu părinții diverse lucrări și îmi trimiteau poze, înregistrări audio și video. Eram foarte încântată de munca lor și fericită că pot ține legătura cu ei în acest mod. Unii erau la doi pașii de căsuța mea…
După două săptămâni, au început să-mi deseneze, înregistreze diverse mesaje prin care îmi transmiteau dragostea și dorul lor.
Am fost copleșită de mesajele lor, deoarece și mie îmi era foarte dor de ei și de ceea ce făceam împreună.
Primăvara era în floare, natura ne îndemna la joc, cântec și voie bună. Restricțiile impuse de autorități ne-au împiedicat să ne mai întoarcem în grădinița noastră iubită. Trebuia să stăm în casă pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi de virusul Corona.
Bunicul meu s-a născut în anul 1879. A trăit 88 de ani, dar tot prea puțin pentru ca eu să apuc să îl cunosc. Am copilărit însă cu poveștile rămase de la el, spuse de mama în serile lungi de iarnă și lipsite de curent. Mama, la cei 81 de ani pe care îi are, le-a uitat de mult. Mă urmărește gândul de a le scrie pentru a nu le uita și eu.
Bunicul s-a născut într-o familie cu 12 copii. Locuiau într-un sat multietnic în care gazdele erau sașii și evrei. Pentru cei nevoiași era un lucru firesc să își trimită copiii să lucreze la aceste familii.
Când avea vrea 10-11 ani, bunicul era slugă la o familie de evrei. Întâmplarea s-a petrecut cam pe vremea asta. Jupâneasa l-a trimis pe Mnihilă (așa pronunțau ei numele Mihăilă - Mihai) să semene fasole prin mălai. Drumul până la locul stăpânilor era lung, iar tarlaua i s-a părut băiatului și mai lungă. A semănat cât a semănat și, pe la mijloc, a dat de soluția salvatoare, a isprăvit treaba repede și s-a întors acasă.
Elevii așteaptă cu nerăbdare orele de educație plastică. Simpla pronunțare a denumirii acestei discipline le aduce bucurie. Dar de unde vine bucuria de a realiza un desen?
Poate din simplul fapt că este o materie unde nu au de învățat sau de scris teme...oricum, nu ca la celelalte discipline. Și, oricât de neatractive ar putea fi în unele cazuri orele de desen și educație plastică, sigur există și situații în care copilului chiar îi place să deseneze, în care dascălul nu pune presiune pe copil - doar nu e materie de examen, nu? - și copilul nu se simte judecat. Permisiunea aceasta de a desena fără a fi sancționat prin calificative (în special în ciclul preșcolar, dar și la cel primar), încurajează copilul să se exprime liber prin desen. Desenul și acțiunea de a desena aduc cu ele o serie de emoții pozitive: bucurie, admirație, încredere, în general aduc o stare de bine. Orele de educație plastică mai aduc un avantaj prin lucrul în colectivitate- acela de a descoperi (uneori cu mirare) cum au gândit colegii o anumită temă, de a admira și de a se bucura de frumosul din desenele colegilor, de a observa că nu sunt singurii care au o anumită problemă, ceea ce îi ajută să ajungă la sentimentul de consolare, de integrare în normalitate și de apartenență la grup.