Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Natura reprezintă un izvor imens de resurse materiale și spirituale pentru om, de aceea cunoașterea importanței și necesității ocrotirii naturii precum și conservarea biodiversității reprezintă un obiectiv important al educației ecologice.
În educația copilului trebuie să existe și respectul pentru mediul înconjurător. Pentru a crește responsabil, iată ce putem face.
Am realizat în cadrul unei întâlniri cu părinții un exercițiu de imaginație. Am cerut acestora să se gândească că au primit în dar o căsuță. O căsuță frumoasă, luminoasă, înfloritoare, îngrijită, primitoare și care le oferă tot ceea ce au nevoie, absolut tot. Fiecare părinte trebuia să-și imagineze cum ar fi ca această căsuță să fie distrusă. Părinții trebuiau să-și exprime sentimentele care i-ar încerca și ce ar face pentru a preîntâmpina acest lucru. Ce măsuri de precauție ar lua?
La finalul acestui exercițiu de imaginație desfășurat cu părinții de la grupă le-am destăinuit acestora faptul că respectiva căsuță propusă să și-o imagineze, există, ne aparține, am primit-o în dar cu toții. Doar că la o scară mai mare. Este planeta noastră, cea pe care locuim.
Copilului poți să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util. (Dostoievski)
A fi copil nu înseamnă neapărat a fi infantil, ci înseamnă să privești totul cu veselie și curiozitate, căci altfel ești mort pe interior, sufletește. Curiozitatea este o trăsătură specifică ființe umane de la cele mai fragede vârste de aceea copiii au o atitudine deschisă și își păstrează același entuziasm în fața provocărilor vieții.
În această dimineață am deschis fereastra camerei și imediat a pătruns o adiere caldă și parfumată, îmi mângâia obrajii și mă îmbrățișa, parcă ne spuneam una alteia „mi-ai lipsit!”. A sosit primăvara, anotimpul de care îmi era cel mai dor.
Copacii s-au îmbrăcat cu straiele minunate, parcă s-ar duce la parada culorilor. S-au împodobit cu flori albe și roz, în acest timp pământul era gelos pe frumusețea arborilor așa că a scos și el cele mai frumoase giuvaere pe care le avea: lalele și zambile de toate culorile, narcisele prețioase precum aurul și gingașul și purul ghiocel.
Razele soarelui mângâie încet toate florile, iarba și ne încălzește inimile care au stat înghețate toată iarna.
O bună parte din copilărie am petrecut-o la țară, la bunici.
De fiecare data, așteptam nerăbdătoare vacanțele, mai ales vacanța de vară. La țară, mă întâmpinau bunicii încă de la poartă. Bunica tot timpul îmi gătea tot ce eu pofteam, iar bunicul mă lua peste tot cu el. Nici nu ajungeam bine și bunica îmi punea pe masă toate mâncărurile pe care le gătea special pentru mine. Îmi plăcea sa mănânc afară, la masa așezată sub nucul mare și bătrân care ținea tot timpul umbră. La masă, le povesteam despre școală, despre prietenii și colegii mei din clasă. Imediat cum terminam, mergeam cu bunicul și hrăneam toate animalele și păsările din curte. Vaca și calul erau nerăbdătoare să primească fânul proaspăt cules, porcul guița fericit după ce își termina porția de porumb, iar păsările se scăldau în apa rece abia scoasă din fântână.
Tot la țară, aveam și cei mai buni prieteni. Deși ne vedeam doar în vacanțe, atunci când ne întâlneam eram la fel de apropiați și la fel de dornici de distracție.
Dacă ne gândim la definiția cuvântului primăvară, știm ca ea este unul din cele patru anotimpuri, marcând tranziția de la iarnă spre vară. Din punct de vedere astronomic, marcarea începutului primăverii este, de cele mai multe ori, legată de echivalența dintre durata temporală a zilei și a nopții.
A sosit anotimpul îndrăgit de toată lumea, primăvara. Acum toată natura încep să se transforme și să capete o altă aura, o alta culoare. Totul din jur se transformă zilnic, pas cu pas. Natura ne arata că viața va fi peste tot și de asemenea cu fiecare început de primăvară vine bucuria, iubirea, fericirea. Încep să răsară flori ici colo. De sub frunzele moarte se ivește ghiocelul, vestitorul primăverii. Totul prinde culoare și contur. Primăvara își intră în drepturi și așterne peste tot un covor de culoare.
Stăteam în pridvorul casei, iar vântul îmi flutura părul castaniu, ducându-mă cu gândul la un vis de copil, un vis curat și pur pe care l-am purtat în străfundul ființei mele ani de-a rândul.
Vis de copil... ce cuvinte minunate, cuvinte care instigă puritatea și inocența. În mintea mea de om mare, încolțește ca o amintire un gând măreț. Doream cândva să am forța de a descoperi ce așteaptă copiii de la părinții lor și de la cei din jur. Acest vis etern este făclia care se aprinde, încă, în mintea și în sufletul meu și stă acolo aprinsă, călăuzindu-mi pașii în fiecare zi când intru în sala de clasă. După ani în mijlocul elevilor mei am realizat că vârsta copilăriei depinde de fiecare dintre noi în măsura în care prin șirul anilor trecuți pierdem tot mai mult sufletul de copil, ne descotorosim de inocența gândurilor și a visurilor mici înspre tumultul zilelor agitate din viața de adult.