O bună parte din copilărie am petrecut-o la țară, la bunici.
De fiecare data, așteptam nerăbdătoare vacanțele, mai ales vacanța de vară. La țară, mă întâmpinau bunicii încă de la poartă. Bunica tot timpul îmi gătea tot ce eu pofteam, iar bunicul mă lua peste tot cu el. Nici nu ajungeam bine și bunica îmi punea pe masă toate mâncărurile pe care le gătea special pentru mine. Îmi plăcea sa mănânc afară, la masa așezată sub nucul mare și bătrân care ținea tot timpul umbră. La masă, le povesteam despre școală, despre prietenii și colegii mei din clasă. Imediat cum terminam, mergeam cu bunicul și hrăneam toate animalele și păsările din curte. Vaca și calul erau nerăbdătoare să primească fânul proaspăt cules, porcul guița fericit după ce își termina porția de porumb, iar păsările se scăldau în apa rece abia scoasă din fântână.
Tot la țară, aveam și cei mai buni prieteni. Deși ne vedeam doar în vacanțe, atunci când ne întâlneam eram la fel de apropiați și la fel de dornici de distracție.
Atunci nu aveam prea multe jucării, dar cu toții inventam fel și fel de jocuri, care mai de care mai interactive și amuzante. Băieții își imaginau că sunt prinți curajoși care vor să ne salveze pe noi, prințesele, capturate de zmeul rău. Bețele erau săbii pentru ei, iar noi aveam coronițe împletite din păpădie
În alta zi, ne jucam de-a bucătarii. Făceam chiftele din pământ amestecat cu apa și ceaiuri aromate din flori uscate. Apoi le vindeam celorlalți pe frunze ce țineau loc de bani.
Când ne jucam, timpul se scurgea mai repede. Țin minte cum pe înserat, venea bunica să mă ia acasă, iar eu plecam tot timpul supărată, deoarece voiam parcă să mă mai joc.
În fiecare seară, bunicul îmi spunea câte o poveste. Alături de el intram în lumea celor mai fascinante personaje. Îmi plăcea că mă lăsa de fiecare dată, să aleg eu finalul poveștii.
Cel mai mult îmi plăceau plimbările cu căruța. Era de ajuns sa îl vad pe bunicul cum se îndreaptă către cal, iar eu rapid urcam în căruță, știind ca urmează să plecăm spre câmp.
Pentru a ajunge acolo, străbăteam tot satul. Îmi plăcea să admir casele celorlalți, să îmi imaginez cum arată fiecare colțișor dinăuntru. Străzile erau pline cu flori parfumate, colorate vesel, copacii impunători erau asaltați de ciripitul păsărelelor. Fiecare stradă purta câte un miros. Una era învăluită de mirosul pâinii abia scoasă din cuptor, alta mirosea a compot sau dulceață.
La câmp, bunicul cosea lucerna verde pentru animale. În tot acest timp, eu îmi făceam de lucru. Uneori adunam flori sălbatice pentru bunica, alteori alergam să prind fluturași sau buburuze. Erau zile când o ajutam pe bunica la treburile gospodărești. Împreună făceam curățenie prin casă sau afară, în curte. Eu udam pământul uscat, iar ea venea în urma mea cu mătura. Apoi, adunam lemne și încălzeam la plita de afară, apă pentru spălatul vaselor. Le lăsam tot timpul un pic pe masă, să le usuce vântul cu adierea lui caldă. Atunci când bunica ștergea praful prin casă, mă lăsa și pe mine să mă joc cu bibelourile, pe care le îndrăgea atât de mult, încât avea o întreagă colecție. De la mic la mare, ele ocupau o vitrină imensă. Chiar dacă unele mai erau ciobite, bunica nu le arunca, pentru ca fiecare bibelou avea povestea lui. Fie că erau moștenite din moși-strămoși, sau făcute cadou de către bunicul, ele făceau parte din familie.
Deși îmi era dor de părinții mei și de casă, aveam momente când îmi doream să nu se mai termine niciodată vacanța. Când plecam de la bunici, luam cu mine toate amintirile și întâmplările frumoase. Abia așteptam să revin!
Publicat de:
Dragomir Elena
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița Kluge Kinder, București.