E toamnă. Soarele are din ce în ce mai puțină putere de a încălzi, zilele scad, iar nopțile devin tot mai lungi și friguroase. Vântul adie din ce în ce cu mai multă putere, anunțând sosirea următorului anotimp.
Copacii încep sa fie tot mai posomorâți, iar frunzele ruginesc și cad pe pământul acoperit de brumă, lăsându-i golași și triști. Doar o frunzuliță de arțar a rămas nemișcată și încă verde. Începu-se și ea sa fie tristă, deoarece rămăsese singură pe creangă, și tremura din ce în ce mai tare la fiecare adiere de vânt. Văzând-o așa zile la rând , crenguța a îndrăznit să o întrebe:
– De ce ești așa de tristă, preafrumoasă frunză?
– Bănuiesc că în câteva zile, vântul rece mă va doborî și o să ajung pe pământul înghețat și umed.
– Da, așa este, dar poate o să ai noroc și cineva te va găzdui în casa lui.
Nu a trecut mult, și toamna târzie și-a pus amprenta și asupra acestei frunzulițe de arțar. O adiere puternică de vânt a rupt-o și a dus-o până în grădina unei case sărăcăcioase unde o fetița cu părul ca de aur și ochișorii albaștrii ca marea cea frumoasă aduna câteva floricele pentru scumpa ei mămică, care era bolnavă. Fetița adunase un mănunchi frumos de flori, dar parcă tot ceva lipsea încât sa fie un dar frumos pentru mama ei , minunată. Cum stătea ea și le tot aranja, deodată vede o frunzulița cum cade lângă pantofiorul ei vechi și rupt. Era frunzulița de arțar. Zâmbetul îi apăru pe fața ca și când ar fi găsită o piatră prețioasă. A luat frunza de arțar și a adăugat-o în frumosul buchet de floricele, exclamând bucuroasă, că acum e buchetul perfect , pentru mămica mea perfectă!
A intrat în casă, unde a văzut-o pe mama ei, necăjită din cauza suferinței care o măcina de ceva vreme. I-a dăruit frumosul buchet, sperând să-i mai aline durerea. Mama l-a primit cu drag, a sărutat-o pe frunte și cu lacrimi în ochi i-a spus că este cel mai de preț dar din viața ei, iar frunza din buchet strălucește precum o bucățică de aur, care ar vrea să-i lumineze viața.
Buchetul de flori cu frunză de arțar a fost așezat la loc de cinste în căsuța sărăcăcioasă și îngrijit cu mare griji. De fiecare dată când mama se simțea rău sau poverile vieții erau prea multe, privea minunatul buchet cu frunza de arțar și prindea putere și alinare
Publicat de:
Gaiță Sorina Elena
Profesor înv. primar, la Liceul cu Program Sportiv, Alba Iulia.