Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Iubim natura? Dacă ne punem această întrebare cu siguranță și fără echivoc vom răspunde afirmativ. Dar este așa? E ușor să răspundem fără să avem vreo implicare, așa, din vorbe totul pare minunat. Ne dorim o natură mai curată pentru noi, pentru viitorul generațiilor următoare, pentru binele comun dar ce facem în acest sens? Un principiu învățat la fizică în anii de școală: „Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă , totul se transformă”. Da așa este! Confortul nostru de zi cu zi transformă Planeta într-un deșert. Goana nebună după resurse și profit secătuiește măruntaiele pământului, tulbură liniștea adâncă a mărilor și a oceanelor, sfarmă stâncile milenare ale munților, tunde verdele pădurilor, gonește fauna sau o lasă să piară de foame, otrăvește aerul și apa înlocuind lumea vie cu tone de plastic dezgustător ce a invadat orice ochi de apă cristalină.
Iubim natura...dar ce soluții avem? Fiecare dintre noi și eu și tu, căci despre asta este vorba poate schimba ceva, poate face diferența fiind un exemplu viu pentru ceilalți. Putem economisi energia, putem economisi apa, putem renunța la ambalajele de plastic sau metal ale unor produse pe care le achiziționăm, putem renunța la autoturisme în favoarea bicicletelor sau a mersului pe jos. Iar dacă asta este prea puțin, implică-te activ! Curăță pădurea de plastic, sticlă și hârtie, albiile râurilor, zonele verzi, strada și casa ta. Participă la acțiuni de împădurire, îngrijește plantele, ocrotește animalele. Nu trece nepăsător pe lângă gunoaie, știu, nu le-ai făcut tu, ...dar poate exemplul tău va da roade și alții te vor urma.
Zorile unei noi zile de vară se revarsă din nou. Soarele apare de după deal, cum face de foarte multă vreme. De cum răsare, încă din zori, arde cu putere, prevestind o zi de vară, una foarte fierbinte poate cea mai călduroasă din acest anotimp. Nici un nor, fie el cât de mic nu are curajul să apară în bătaia lui arzătoare.
Dacă te-aș asemui
Mie toamnă tu mi-ai fi.
Și te-aș așeza în rânduri,
Fără să mai stau pe gânduri.
Cu pași grăbiți, pe caldarâmul ud, însoțiți de miile de glasuri care se ridică la unison spre noi zări, copiii, alături de inimile zglobii ale părinților și bunicilor ce retrăiesc emoția primei zile de școală, se îndreaptă spre un loc ce ii va găzdui cu năzuințe cu tot, cu bucuria de început, cu teama de necunoscut și cu speranța că vor descoperi acolo răspunsurile tuturor dilemelor, tuturor întrebărilor pentru care nimeni nu a găsit încă o explicație.
E prima zi de școală din toamna care deschide drumuri. De la fereastra școlii în care creștem suflete se aude freamătul de bucurie și de speranță al celor care pășesc pentru prima dată în lumea ”celor mari”, lume care îi privește ca pe niște curiozități ale naturii proaspăt dezlănțuite. E vremea ca ei, la rândul lor, să caute cu emoție drumul pe care și-l vor așterne sub pași. Și dacă ar fi doar momentul descoperirilor și al bucuriilor... Pentru unii dintre micuții școlari, prima zi semnifică desprinderea de figura maternă și întâlnire cu mult promisa doamnă, distrugerea universului sacru și aruncarea lor într-un loc în care se vor lupta cu toți zmeii, cu toți balaurii și cu toate zgripțuroaicele din povestea știută doar de ei. Cu ce drept și din ce motiv această doamnă le spune că le va fi ca o mamă?!? Dacă doamna nu îi cunoaște, de unde știe ca îi va iubi ca pe copiii ei? Și dacă are copii, de ce nu e cu ei, să îi salveze de groaznica întâlnire cu școala prea mare, prea colorată, prea aglomerată și prea... oricum ar fi ea? Sunt gânduri răzlețe, culese de pe sutele de fețe, dintre miile de lacrimi ce se scurg înmuind genunchii și sufletele umbrelor din acea zi, înmuind și norii toamnei ce se îndură de atâta durere...
E toamnă. Soarele are din ce în ce mai puțină putere de a încălzi, zilele scad, iar nopțile devin tot mai lungi și friguroase. Vântul adie din ce în ce cu mai multă putere, anunțând sosirea următorului anotimp.
Copacii încep sa fie tot mai posomorâți, iar frunzele ruginesc și cad pe pământul acoperit de brumă, lăsându-i golași și triști. Doar o frunzuliță de arțar a rămas nemișcată și încă verde. Începu-se și ea sa fie tristă, deoarece rămăsese singură pe creangă, și tremura din ce în ce mai tare la fiecare adiere de vânt. Văzând-o așa zile la rând , crenguța a îndrăznit să o întrebe:
– De ce ești așa de tristă, preafrumoasă frunză?
– Bănuiesc că în câteva zile, vântul rece mă va doborî și o să ajung pe pământul înghețat și umed.
– Da, așa este, dar poate o să ai noroc și cineva te va găzdui în casa lui.
Coboară-ncet din înălțimi un aer din ce în ce mai rece. Lacrimile lui noiembrie udă pământul. Anotimpul ruginiu, plin de culoare și farmec a sosit. Câteva raze de soare discrete penetrează frigul generalizat, dar nu are forța să încălzească mediul înconjurător, înghețat până în profunzimile lui. În drumul său peste pământul încărcat de verdeață, toamna, precum un pictor priceput, preschimbă culoarea peisajului în tonuri calde de galben-maroniu. Temperaturile, cu câteva grade mai puține decât acum câteva săptămâni, anunță prin răsuflarea lor răcoroasă prefacerile naturii care vor veni. În scurt timp, până și amintirea zilelor frumoase de vară vor fi alungate. Cerul senin, nepătat de nori colorați, se va murdări cu nori mari și gri, din care vor izvorî ploi reci și mohorâte. Toamna este un anotimp mai întâi de toate frumos și vesel. Acum natura atinge un apogeu coloristic.