Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Dumnezeu prin cuvânt a dat pe pământ iubirea, prin ea ne-a făcut să percepem frumosul, creația lui superbă-omul cu tot ce-l înconjoară. A dat sens vieții, l-a făcut pe om să înțeleagă că numai binele îl face fericit și are menirea de a tinde spre perfecțiune.
Odată apărut pe lume, omul e înconjurat de lucruri excepționale. Ce poate fi mai frumos decât ochii copilului zâmbind și privirea plină de dragoste a mamei, vocea ei blândă, brațele-i calde, oamenii dragi, care-i sunt alături.
Primul spațiu care te încântă e casa părintească, cu toate lucrurile, nu contează ce valoare bănească au, cu timpul ele devin atât de dragi sufletului că pentru nimic în lume nu le-ai schimba. De aici, de la cuibul părintesc încep toate visurile noastre, de aici învățăm zborul vieții. E minunat dacă în casă predomină dragostea și înțelegerea. Când crești înconjurat de iubire, nu te temi de nimic, știi că ai o susținere, ai persoane care te vor îndruma, te vor ajuta să depășești orișice obstacol, să faci diferență dintre bine și rău. Crești în bunătate și credință. De aici vine acea mare legătură de neam, sat, patrie. Fără acestea omul e o scamă în vânt, fără rădăcini, fără obârșie.
Mai este puțin până la momentul începerii unui nou an școlar, așadar este momentul perfect să ne gândim la tot ce a fost bun și la tot ce trebuie să facem în alt mod anul acesta astfel încât noi și elevii noștri să avem un parcurs care să conteze. Ce, cât, cum? Niște întrebări simple care ne poartă prin toate cotloanele educației zilelor noastre, dar care merită răspunsuri complexe în cazul în care vrem să fim siguri că învățarea și roadele ei sunt analizate din toate punctele de vedere, mai ales al elevului, al modului în care acesta primește învățarea având sau nu conștiința nevoii evoluției personale, având sau nu trăsături de caracter și aptitudini prielnice procesului de învățare.
Oare vrem cu toții ca munca noastră să fie rodnică, să fie sursă de îmbogățire academică, spirituală, umană pentru tinerii învățăcei sau doar ne facem datoria la limită, limita poate fi inferioara sau superioară, asta depinde, desigur, de cât de implicată în procesul de auto-evaluare este conștiința, dacă este mai grăitoare sau mai mută? Oare căutăm neîncetat răspunsuri la întrebări sau ne mulțumim să facem din eșecul învățării o sursă a plângerilor permanente legate de ce nu fac ceilalți, sau mai rău, legate de convingerea că orice efort al nostru care ar trebui să ducă la recunoașterea universală a unei munci eficiente, este împiedicat la fiecare pas? Oare există un eșec real sau doar ne este greu să identificăm fiecare nou mod de adaptare a puiului de om la permanentele schimbări care au loc pe nevăzute și pe nesimțite în ordinea lucrurilor din societate? Iată, din punctul meu de vedere, câteva frământări care ar trebui, măcar puțin mai mult lămurite până la începerea noului an școlar ca să putem pretinde că suntem pe calea unei evoluții, nu doar înotăm tot pe loc într-o mare adâncă și nu reușim să ieșim la mal, doar reușim să mai ieșim câte puțin la suprafață, cât să luam o gură de aer, cât să nu murim. Nu este nici dreptul, nici rolul și nici datoria mea să stabilesc cât dă fiecare, cât se străduiește ca munca sa să fie o cultivare a celor mai prețioase cunoștințe și valori care să pregătească copilul pentru momentul în care pășește în pantofi de adulți în fața lumii și face, la rândul său, tot ce poate ca să își găsească un drum sigur și plin de împliniri. Nu, ceea ce simt nevoia să fac este , în primul rând, să încerc să înțeleg la fiecare pas ce anume determină o relație bună sau ce pare să conducă către eșec în relația copiilor cu școala, a profesorului cu elevul.
Opera lui Eminescu propune cititorului invitații de meditație asupra actului creator și rosturilor gestului de cultură în general. Cred că o lecție interesantă, actuală putem învăța și lua ca bun exemplu din corpul de manuscrise germane ale poetului.
Întreaga colecție de scriituri și adnotări în limba germană a fost propusă cititorilor pentru prima dată la îndemnul pasionatului eminescolog Constantin Noica, acompaniată de dăruirea remarcabilă a germanistei Mariana Petrescu. Felul în care au și început să fie identificate, nu numai sursele unora din aceste extrase, ci mai ales utilizarea lor în operă de către Eminescu, vorbește într-un fel convingător, în cea mai mare măsură, despre felul cum trebuie înțeleasă fapta de cultură. Visul lui Noica s-a realizat odată cu publicarea „Restitutio in integrum” îngrijită de Alex. Ștefănescu, conținând fișe, la prima vedere simple note de curs, extrase din cărți, citate. Atunci când punem acestea alături de versurile care au ajuns astăzi parte integrantă a culturii românești, dovezi pentru faptul că un gest de cultură, creația, facerea unor valori omenești care este – nu numai în sens etimologic – poezia, pornește de la asumarea, confruntarea și valorificarea – în spiritul propriu al oricărui creator care aparține unui neam, unei istorii – tot a unor fapte omenești, așa cum și-au găsit expresia în cultură.
Darul vieții este darul suprem! În vâltoarea acestei lumi agitate, părinții uită adesea binecuvântarea de a avea copii. Menirea noastră, a dascălilor, este și aceea de a-i ajuta să își amintească mereu, zi de zi și clipă de clipă scopul suprem pentru care trăiesc – acela de a-i învăța tot ce e mai bun și mai valoros pe copiii lor. Cum? Este răspunsul pe care îl căutăm continuu, fără a uita că suntem exact în aceeași postură atunci când avem propriii noștri copii. Dar câți dintre noi, dascălii, mai fac deosebirea aceasta? Cine poate să educe într-un fel copilul de acasă și în alt fel copiii de la școală? De ce această introducere, veți spune?
„Copiii învață din ceea ce trăiesc”. Înseamnă că experiențele pe care le acumulează vor sta la baza formării lor ca oameni. Sună cam rigid, dar este real. Astfel că, de-a lungul anilor, ne-am implicat în căutarea și organizarea de activități cât mai atrăgătoare și variate ca să mărim zestrea cunoașterii și bogăția afectivă a celor pe care îi învățăm, îi educăm, îi iubim, adică îi creștem.
Nu micșorăm importanța muncii zilnice în sala de clasă, efortul istovitor de a instrui la cel mai înalt nivel, de a dezvolta capacitățile intelectuale ale elevilor. Însă în rememorarea momentelor celor mai intense din clasele primare, răspunsurile copiilor sunt mereu asemănătoare: excursiile, vizitele, serbările, expozițiile, concursurile și celelalte activități extracurriculare rămân cele mai profund întipărite în minte, care le trezesc vii emoții, sentimente, trăiri sufletești dar și din care au câștigat experiențe deosebite. Având oportunitatea unui ciclu de cinci ani pentru îndrumarea colectivului de elevi, fiind și două cadre didactice la clasă (lucrăm în alternativa educațională Step by Step), suntem campioni (iertați lipsa de modestie) la organizarea și desfășurarea de activități de asemenea natură pentru și cu copiii noștri. Programul zilnic, considerat de unii lung și prea obositor, devine aliatul nostru principal atunci când activitățile sunt alese cu grijă, când există un echilibru între activitatea specifică de învățare și cea de relaxare activă.
Pregătirea absolvenților pentru integrarea în viața socială și profesională constituie rezultatul unui curriculum bazat pe competențe. Implicarea elevilor în activitatea de învățare și autoevaluare a competențelor stau la baza învățământului care consideră ca fiind prioritară orientarea pe rezultatele finale ale elevilor, prin demersuri teoretice și practice. În acest fel, elevul este încurajat în ceea ce privește dobândirea unei competențe printr-o evaluare care este pe înțelesul lui.
În cadrul orelor de limba și literatura română îi pregătesc pe elevi pentru integrarea în societate, ascultându-le inima și urmărindu-le comportamentul. Multe învăț. Frumusețea sufletească și căldura cu care mă întâmpină de fiecare dată mă fac să cred în generația de mâine. Consider că elevii de gimnaziu încă se pot modela și, pe lângă profesia pe care mi-o fac la clasă cât pot de bine, încerc să îi învăț și cum să relaționeze unii cu alții, cum să gestioneze un conflict, cum să aibă încredere în ei înșiși, toate acestea, în mare parte, fără prea multe cuvinte, ci fiind foarte atentă la exemplul personal și la modul în care îi tratez pe fiecare. Copiii există. Copiii simt. Copiii înțeleg și percep mult peste ce le transmitem noi. Percep motivația cu care ne facem treaba, dar și atitudinea pe care o avem față de ei și față de profesia noastră.
Baba Iarna s-a îndurat cu greu să plece de la noi. A fost frig, dar soarele și-a făcut loc printre norii de cenușă și acum ne dezmiardă cu razele lui aurii. Pământul de catifea s-a îmbrăcat cu o mantie verde presărată cu suave floricele, care emană prospețime și culoare și încântă orice privire.
Copacii și-au clăbucit fețele și râd în soare ca niște copii. Natura s-a trezit la viață. A venit primăvara cea de-a patra fiică a bătrânului an.
Stăteam în pat și priveam pe fereastră azurul cerului pe care pluteau câțiva norișori pufoși. Deodată, fereastra s-a transformat în două oglinzi. Într-una era o fată frumoasă, veselă, plină de viață, care stătea într-un peisaj de basm cu păduri și pajiști cu flori multicolore, cu un cer senin ca lacrima, cu izvoare limpezi ce susurau molcome, cu fluturi care alergau din floare-n floare și păsărele ale căror triluri domneau peste liniștea naturii. Fata pășea grațioasă pe iarba moale și-n urma ei venea un alai de copii veseli și fericiți.
În cealaltă oglindă era o femeie în vârstă, cu riduri, foarte obosită, tristă și murdară înconjurată de cioturi de copaci, pajiști fără flori, munți de gunoaie și ape tulburi și murdare care își croiau anevoios drumul printr-un peisaj dezolant. Era singură într-un tablou gri, care creștea și creștea...