Inovația și creativitatea reprezintă elementele esențiale, pilonii care stau la baza unui proces de învățare echilibrat, care se dorește competitiv pe axa reușitei și care, în funcție de orizontul de așteptare al celor două părți implicate în mod direct (elevii, respectiv profesorul), se va optimiza în prezența unor factori ce vizează atât competentele, cât și afectivitatea.
Dimensiunea inovativă, cea care reliefează într-o bună măsură perfecționarea tehnică permanentă, transpusă la nivelul celui care realizează acest proces al predării, s-a dovedit a fi constantă, devenind o exigență pe măsura înaintării pe axa temporală.
Astfel, dacă la început, atunci când elevii pronunțau cuvântul „profesor”, subconștientul contura pe pânza mentală un chip uman însoțit sau reprezentat cu și printre cărți, într-un labirint al studiului, conformist, „un vizionar unilateral”, centrat pe ideea preluată standard, din barem, pe parcurs, această imagine a cunoscut o adaptare la secolul vitezei, la timpul nostru impacient și grăbit. Acum, închizând ochii și pronunțând același cuvânt, ne putem imagina cu ușurință o figură caldă, încărcată de substanță, de afectivitate, un jongler care stăpânește extrem de bine totalitatea cunoștințelor dobândite și care le expune celorlalți într-o manieră inedită, insolită, coborând teoria la nivelul practic și care dispune, totodată, de un adevărat „bagaj” multimedia (table inteligente, laptop, calculatoare interconectate, planșe adaptate 2D, 3D, creații literare disponibile audio, filme ce reprezintă adaptări ale celor mai cunoscute creații literare).
Celălalt pilon în reușita procesului de învățare reprezintă, în viziunea mea, o înzestrare, un dar nativ, „cosmetizat” și șlefuit, desigur, în primii ani de școală, în ciclul primar, care, la nivelul gimnaziului, va exploda prin metafore, prin idei inovatoare, care vizează noutatea, insolitul, dinamizarea gândirii logice prin exteriorizarea sau expunerea unor idei care, pornind de la realitatea imediată, își regăsesc prelungiri nesfârșite în orizontul infinit al creației. Pare a fi cu neputința să te gândești la inovație în absența creației sau la acest dar lipsit de suportul inovației, parcă se anulează reciproc.
Foarte importantă este premisa potrivit căreia toți indivizii dispun de această dimensiune a creativității, într-un grad mai mic, ori, dimpotrivă, mai mare. Dacă insistăm pe creativitatea neșlefuită, „necosmetizată”, apar, în orizontul ei de așteptare, cei din clasele pregătitoare. În acest caz, putem vorbi despre creativitatea efervescentă, asociată imaginii unui vulcan ce stă să erupă: atunci când cadrul didactic pune întrebări, copiii se grăbesc să răspundă, să comunice ceea ce gândesc, fără a-și analiza răspunsul.
În genere, tocmai această latură, comunicarea, este cea care stă la baza formării deprinderilor. De aceea, profesorul trebuie să insiste și să urmeze procesul de formare individualizată: fiecare copil este diferit de celălalt și impune o anumită abordare. Fiecare dispune de gândire creativă, deci, cel care realizează procesul de predare trebuie să stârnească, să atragă, respectiv să provoace, la nivelul elevului, motivația intrinsecă, elementară în parcursul traseului școlar al acestuia.
Un cadru didactic creativ este responsabil în asigurarea unui climat favorabil expunerii ideilor, trebuie să fie deschis în fața participanților la procesul de predare-învățare, astfel încât aceștia să poată avea „curajul” de a-și expune, public, ideile.
De asemenea, acesta trebuie să încurajeze în permanență elevii, mai ales atunci când aceștia reușesc să stabilească anumite conexiuni între fenomene sau, mai ales, atunci când aceștia creează punți de legătură între diverse obiecte de studiu, discipline. Aici intervine interdisciplinaritatea, integrarea în spațiul unor domenii de cunoaștere diverse, când elevii își vor dezvolta viziunea integrată în problematizarea diverselor lucruri, idei. Profesorul trebuie să accepte și ipoteze îndrăznețe, atâta timp cât ele vor fi armonizate unei gândiri logice, care expune argumente concrete, susținute, responsabile de formarea ipotezei respective.
Creativitatea presupune ca profesorul să fie un adevărat maestru în arta întrebărilor. Punând mereu întrebări elevilor, accentuează dimensiunea comunicativă, iar aceștia devin activ-participativi, motivați, centrați pe latura cognitivă.
În continuare, voi aborda dimensiunea practică a celor expuse mai sus și voi încerca, desigur, să îmbin cele două atribute devenite „exigențe” ale cadrului didactic ce năzuiește reușita în procesul său de predare.
Reluând faptul că fiecare individ dispune de un grad mai redus sau, dimpotrivă, mai sporit al creativității, voi insista pe această idee a încurajării elevului în funcție de disponibilitatea și receptivitatea față de o anumită disciplină, reliefând acestea prin exemple concrete. Spiritul acesta inovativ care s-a afirmat și s-a „dizolvat” cu rapiditate în spațiul academic este caracterizat de spontaneitate, insolit. Pare să transgreseze cu atâta ușurință procedeele tradiționaliste ale vechiului sistem și se deschide larg ambelor părți, atât profesorilor, cât și elevilor, atât de accesibil.
Dacă procesul de predare se raportează la inovație, atunci și evaluarea dispune de aceleași exigențe. În acest proces al evaluării intervin portofoliul și proiectul.
Portofoliul este rezultatul unei munci încadrate pe un anumit segment al axei temporale (ex. semestrial ). Portofoliul poate conține informații sau activități suplimentare față de cele cerute anterior, dar poate fi și personalizat, în funcție de preferințele fiecăruia.
Proiectul reprezintă, de asemenea, o provocare a creativității subzistente în spațiul lăuntric al elevului, însă poate fi raportat și la metodele inovative, în funcție de resursele de care dispune elevul.
Spre exemplu, luând în considerare faptul că putem dezvolta dimensiunea comunicativă a elevilor prin întrebări, accentuez importanța dezbaterilor. În urma expunerii temei de la care vom pleca, elevii se împart în două categorii, cea care confirmă ideea, respectiv cea care o infirmă. Astfel, aceștia dispun de libertatea de a-și exprima punctul de vedere, dar și de a-l întări prin argumente logice, adecvate, concrete. Astfel, în funcție de nivelul de pregătire și de anul de studiu, gradul de dificultate al temei poate fi sporit.
Vizând pluridisciplinaritatea, m-am gândit că ar fi într-adevăr folositor să încerc să creez anumite conexiuni între disciplinele oferite spre studiu.
Astfel, în cadrul orelor de Limba și literatura română, putem oferi spre analiză o creație semnată de celebrul Monnet, pe baza căreia elevii să realizeze o compunere, să reprezinte, deci, la nivel de sintagmă, ceea ce Monnet a transmis prin culoare, respectând „cromatica sentimentelor”.
De asemenea, putem alege un fragment muzical (Ceaikovski - Lacul lebedelor, Vivaldi - Anotimpurile), iar elevii să-și expună, în scris, sentimentele sau să realizeze o compunere cu același titlu.
Apoi, în cadrul cursurilor de Arte, putem alege un fragment bogat în figuri artistice și imagini expresive, prin intermediul căruia elevii să poată realiza o pictură.
Consider că, la Geografie, lucrurile ar fi mult mai bine asimilate dacă teoria ar intra în concordanță cu practica (în urma expunerii parții teoretice, prezint un material în Power Point cu diverse trasee virtuale, zone ale României sau lumii, obiective turistice, mari capitale, forme de relief impresionante), iar la Istorie ar trebui ca elevii să fie familiarizați cu figurile celor mai cunoscuți domnitori, care, de-a lungul timpului, s-au impus și au schimbat cursul lucrurilor. La orele de Educație civică teoria ar trebui să fie armonios îmbinată cu diferite problematizări („Cum reacționez în cazul în care un coleg devine violent?”, „Ce fac dacă unul dintre prietenii mei fură? ...sau văd un bătrân căzut pe stradă? ...sau văd un orb care vrea să traverseze?”). Prin intermediul problematizării, expunerii și discuțiilor pe marginea unei anumite situații, elevii vor asimila mult mai bine noțiunile pe care ar trebui să le dobândească.
În cazul disciplinelor ce vizează limbi străine, aceștia ar trebui să se obișnuiască și să încerce să transcrie fragmente din materiale audio. Astfel, se familiarizează cu accentul, își corectează exprimarea orală, exersează pronunția și își pot îmbogăți vocabularul.
Luând în considerare aspectele expuse mai sus, inovația și creativitatea sunt, cu siguranță, două repere importante în învățământ. Susținând elevii și impulsionându-i, aceștia se pot autodepăși, pot excela, pot spera la „mai mult” de la ei, pot deveni mai exigenți, mai critici. Atenția, centrarea pe fiecare elev în parte în funcție de valente, răbdarea, afectivitatea, dinamismul și spontaneitatea pot facilita accederea acestora la performantă, la reușită.
Inovația, cea care pare să se fi autodepășit în secolul nostru, poate susține creativitatea, o poate înnobila prin mijloacele multimedia felurite, o poate transforma în succes și poate frânge barierele care se creează între individ și școală, în cazul absenței acesteia din cadrul școlii. Astfel, îmbinate, teoria și inovația reprezintă provocarea individului și a creativității sale, care, de cele mai multe ori, se poate transforma în succes!
Bibliografie:
Ionescu, Miron Instrucție și educație, Cluj-Napoca, 2003
Roco M., Creativitate și inteligență emoțională Iași, Polirom, 2004
Publicat de:
Cursaru Alina-Ionela
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Nr.3 „Pompiliu Dan”, Zărnești, jud. Brașov.