Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Datorită particularităților pe care le au elevii la vârsta școlară mică, în procesul de dezvoltare a acestora și în ceea ce privește învățarea și motivația lor pentru învățare, este important ca procesul instructiv – educativ să fie susținut în mod sistematic de o serie de stimulente pozitive prin care învățătorul să reușească să-i capaciteze și să-i determine pe elevi să învețe, trezindu-le astfel interesul pentru diferite activități.
Pentru a determina motivația de învățare a elevilor, accentul trebuie pus pe calitatea informațiilor și nu pe cantitatea conținutului, iar prezentarea într-un mod cât mai atractiv și captivant a conținuturilor va determina dinamizarea pozitivă a motivației, iar pe termen lung va duce la îmbunătățirea performanțelor școlare.
Activitățile practic-aplicative s-au dovedit a fi eficiente în activitatea de învățare, iar eforturile elevilor în ceea ce privește menținerea atenției, prin exercițiu, au dus la formarea primelor semne se atenție post voluntară.
Stilul de predare al cadrului didactic influențează gradul de motivare al elevilor. Scopul utilizării metodelor interactive este conștientizarea elevilor de importanța și rolul atenției, evidențierea importanței organizării propriilor strategii de învățare. Nivelul general de activizare al elevilor va crește în urma organizării de activități cu situații de învățare motivante. Cu cât elevii sunt ajutați mai mult în stabilirea și realizarea scopurilor prin situațiile create de către cadrul didactic în activitatea de învățare, cu atât motivele activităților se consolidează mai ușor, devin mai eficiente.
„Natura poate sa-ți slujească de carte, de profesor, de povățuitor. Ea te cheamă, ea îți procură, cu mici mijloace, tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu .Nu închide această carte plină de învățături înțelepte. Nu o neglija pentru celelalte cărți în care se cuprind numai strofe din cântarea întreagă ce stă înaintea ta,” (Ion Simionescu).
În mod tradițional, în procesul actual de predare-învățare în țara noastră, Outdoor reprezintă: explorarea locurilor îndepărtate, excursii, vizite tematice, dezvoltare fizică sociala și personală. Pentru aceste activități sunt necesare multe resurse: timp, bani, grupuri mici de elevi, echipament adecvat, specialiști pe diverse domenii. De cele mai multe ori acestea sunt resurse pe care școala și profesorul nu le are. Există însă un model de outdoor care presupune integrarea activităților în curricula școlii și desfășurarea lor în mod constant și natural fără să fie nevoie de resurse speciale. Aceste activități le putem include în scenariile didactice în cadrul programului școlar obișnuit. Acest model educațional presupune:
1. Delimitarea problemei de cercetat
Motivația constituie o problemă individuală, dar aceasta este și rezultatul unor contexte de învățare. Adeseori, învățătorii consideră lipsa motivației ca fiind principala problemă cu care se confruntă în managementul clasei. Elevii, la rândul lor, se întreabă de ce sunt nevoiți să învețe anumite materii sau se plâng că orele sunt plictisitoare. Stimularea motivației învățării devine o problemă care se impune într-un mod absolut necesar, nu numai pentru profesorii debutanți, ci și pentru cei cu experiență.
Tema aleasă pentru această cercetare este cuprinsă în sfera dezvoltării multilaterale a personalității micului școlar. Am pornit de la ideea că eficiența școlară nu se măsoară numai prin nivelul cunoștințelor, ci și prin formarea unor capacități adaptative la cerințele sociale prezente și mai ales ale viitorului. Am ales ca obiect al lucrării una dintre trăsăturile definitorii pentru sinteza personalității, considerate ca fiind fondul psihic unitar, integrat și dinamic, necesar oricărui om. Nevoia de a înțelege motivațiile implicate în procesul dezvoltării elevilor devine un obiect la ordinea zilei pe măsură ce progresul societății moderne depinde în mod crescând și hotărâtor de convergența acțiunilor educaționale întreprinse de toți factorii social-politici. Demersurile pentru realizarea unui învățământ eficient sunt deci în strânsă legătură cu crearea unor condiții și a unor situații stimulatoare pentru munca de zi cu zi a școlarilor.
2. Scopul cercetării
Luând în considerare aspectele prezentate în capitolele teoretice, mi-am propus ca în acest capitol, printr-o cercetare pedagogică structurată pe etape, să arăt cât de importantă este stimularea motivației elevilor pentru activitatea de învățare.
Este bine cunoscut pentru noi, cadrele didactice, faptul că elevii din colectivele actuale nu știu să gestioneze conflictele care apar între ei. Un simplu gest al unui coleg, o replică sau un schimb de cuvinte mai apăsate constituie scânteia de la care se aprinde conflictul. De cele mai multe ori aceste situații conflictuale ajung la urechile cadrului didactic, acestuia revenindu-i sarcina de a sta de vorbă cu fiecare dintre cei implicați și a găsi o cale de rezolvare a situației. Alteori, însă, elevii se duc acasă, prezintă varianta lor părinților care iau atitudine: sună părinții copilului cu care s-a iscat conflictul și, de multe ori situația degenerează.
Cauza ar putea să o constituie faptul că majoritatea copiilor sunt singuri la părinți, consideră că li se cuvine totul, nu știu să piardă sau să cedeze. O altă cauză ar fi și folosirea excesivă a telefonului în detrimentul relațiilor interpersonale. Care ar fi soluția? Cadrul didactic să solicite ajutorul psihologului școlii. Să se convoace lectoratul cu părinții.
Pornind de la această situație care ne răpește din ce în ce mai mult timp, am realizat un studiu de caz. Au fost implicate două clase din unitatea în care îmi desfășor activitatea: clasele I E și IF. Fiecare colectiv este alcătuit din câte 25 de elevi. La clasa I E elevilor li s-a citit la Dezvoltare personală o poveste, „Nuielele”, și s-au pus întrebări menite să înțeleagă textul și să extragă morala: dacă sunt uniți nu pot fi învinși cu ușurința cu care sunt învinși dacă sunt separați. Pornind de la acest text învățătoarea le explică faptul că la școală elevii trebuie să fie uniți, așa cum trebuie să fie și acasă. Cu atât mai mult cu cât școala este a doua familie a lor.
În zilele noastre, profesorii pot alege dintr-o varietate de metode noi în activitățile lor de predare. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm nici de metodele tradiționale bine stabilite. Este important ca un profesor să aibă în vedere combinarea metodelor moderne cu cele tradiționale. În continuare, aș prezenta metoda „turul galeriei”, combinată cu lectura demonstrativă tradițională
Turul Galeriei este o metodă interactivă, care poate fi utilizată cu succes la orice categorie de vârstă, la diferite discipline, în diferite momente ale lecției. Are multiple valențe educative: dezvoltă nivelul cognitiv, psihosocial, ajută la formarea abilităților de comunicare liberă și argumentativă, la consolidarea achizițiilor realizate, dar și la consolidarea încrederii în forțele proprii. Pe cât este de simplă această tehnică de învățare, pe atât este de eficientă. Elevii sunt activi și silitori, caută, găsesc și realizează în grupe sau în perechi sarcini de lucru, iar rezultatele finale sunt afișate pe pereții clasei. După cum spune și denumirea metodei, aceste rezultate (foi, afișe, etc.) sunt expuse ca într-o galerie, iar restul grupelor („vizitatorii”) vin să vizioneze lucrările. Fiecare grupă va avea un „ghid”, care va face completările și prezentarea produsului realizat de propria echipă. Această metodă, este folosită în special când elevii lucrează în grupe. De obicei aceste grupe sunt formate din 4-5 membri, care primesc o sarcină de lucru, pe care trebuie să o rezolve împreună. În grupuri sub-cerințele se pot împărți la decizia elevilor ori la îndemnul profesorului, pe baza nivelului de pregătire al acestora. Astfel, copii care încă au probleme de scriere, pot contribui la rezolvarea sarcinii, cu idei și sfaturi sau prin desenarea și colorarea rezultatului final.
De-a lungul timpului, numeroși psihologi au încercat să definească cu o cât mai mare acuratețe sintagma de „comunicare”, astfel, pentru R.Ross, comunicarea reprezintă un „proces mutual, mai precis, fiecare parte o influențează pe cealaltă în fiecare clipă, […] procesul comunicării este întotdeauna schimbător, dinamic, reciproc” ( Ross, Speech Comunication, 1986, apud. I. Pănișoară, Comunicarea eficientă, 2004, pag. 16). Pe de altă parte, Roberts și Hunt consideră comunicarea ca fiind „dobândirea, transmiterea, atașarea unui înțeles informației” (1991, Organizational Behaivor apud. . I. Pănișoară, Comunicarea eficientă, 2004, pag. 16). La rândul său, Longenecker (1969, Principles of Management and Organizational Behaviour apud. I. Pănișoară, Comunicarea eficientă, 2004, pag. 19) precizează că în definiția comunicării, „e important să notăm ce e transmis prin comunicare, opinii, predicții, sugestii, idei, toate sunt cuprinse în comunicare”.
Elementele componente ale comunicări sunt: emițătorul (individ, grup sau instituție care posedă o informație, presupune o stare de spirit, un scop explicit), receptorul (individ, grup sau instituție cărora le este adresat mesajul sau îl primesc în mod conștient sau subliminal), obiectivele (între obiectivele comunicării și forma acestora trebuie să existe o relație de completitudine) și mesajul (complex de informații, obiective, judecăți de valoare).
Relația profesor-elev întrunește toate caracteristicile unei relații sociale deschise descrise de către Erving Goffman (1959, apud S. Chelcea, Comunicarea nonverbală în spațiul public, 2004) ca fiind o relație socială care se stabilește atunci când un individ (profesorul) joacă același rol în fața publicului (elevii), în diferite ocazii. Această relație este una de putere, având o structură asimetrică, unde profesorul fiind autoritatea ce are rol asupra interacțiunii. Acest lucru nu este general valabil, existând situații în care cel care controlează poate fi, la rândul său controlat.