Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Motivarea alegerii temei
„Învățarea este un proces activ, informația poate fi impusă din exterior, dar nu și înțelegerea; aceasta trebuie să vină din interior. Învățarea este determinată de o interacțiune complexă între cunoașterea existentă a subiecților, contextul social și problema de rezolvat. Instruirea se referă la asigurarea subiecților cu o situație de colaborare în care ei să aibe atât mijloacele, cât și oportunitatea de a construi o nouă înțelegere.” (Eugen Noveanu, 1999)
Această paradigmă încurajează preluarea controlului de către elev în timpul învățării, încurajează cunoașterea individuală, automatizarea procesului de construire a cunoștințelor și ancorarea experiențelor de învățare în situații reale, de viață. Învățarea este deci, un proces activ de construire a acestei realități, și nu o simplă achiziție prin transmitere, explicare, demonstrare sau receptare. Elevul are un rol pro activ, el ajunge să-și definească treptat propriile interpretări în demersul de construire a cunoștințelor. Predarea pune la încercare semnificațiile elevului.
Curriculumul și instruirea sunt centrate pe elev, utilizându-se strategii active și interactive. În scopul formării capacităților de gândire, accentul cade pe capacitatea de investigație, de rezolvare a problemelor, de gândire critică, de evaluare și autoevaluare. Învățarea depinde de calitatea experiențelor anterioare ale elevului, de contextul în care se produce experiența de învățare.
Profesorul îndeplinește diferite roluri: planifică și organizează activitățile instructiv-educative, coordonează și motivează elevii, evaluează activitățile, care permit intervenția asupra mediului și apariția conflictului socio-cognitiv. Un rol important îl deține motivația intrinsecă ca rezultat al valorificării experiențelor elevului, al demonstrării utilității practice a celor ce se învață, a relației profesor-elev. Comportamentul este analizat din perspectiva construcției mentale a învățării și a capacităților implicate în rezolvarea de probleme.
„Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze.” (Maria Montessori – „Descoperirea copilului”)
Activitățile extracurriculare ajută la menținerea echilibrului între muncă și relaxare, oferindu-le copiilor șansa de a se destinde și de a se elibera de stresul academic. De-a lungul timpului, acest tip de educație ii ajută pe copii să își formeze o personalitate puternică și echilibrată, să devină mai încrezatori în ei înșiși și să își descopere potențialul maximal.
Educația extracurriculară joacă un rol esențial în formarea copiilor noștri ca indivizi compleți și echilibrați, pregătindu-i pentru provocările și oportunitățile viitoare. Este important ca părinții să încurajeze și să sprijine implicarea copiilor în activități extracurriculare, deoarece acestea sunt un element esențial în dezvoltarea lor armonioasă.
Prin participarea la activități extrașcolare, elevii au oportunitatea de a-și dezvolta creativitatea, gândirea critică, abilitățile de comunicare și teamwork-ul. De asemenea, aceste activități îi pot ajuta să-și descopere pasiuni noi, să-și dezvolte gustul pentru învățare și să-și construiască relații pozitive cu colegii lor. În plus, activitățile extrașcolare pot contribui la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase, la creșterea încrederii în propriile abilități și la formarea unei discipline personale. Totodată, aceste activități pot servi ca modalitate de relaxare și destindere pentru elevi, într-un mediu neconstrâns de regulile și presiunile școlare. Prin urmare, activitățile extrașcolare au un rol important în dezvoltarea echilibrată a elevilor, contribuind la formarea unei personalități echilibrate, flexibile și deschise către noi experiențe.
Mediul înconjurător împreună cu toate elementele, persoanele, emoțiile, starea de sănătate, acțiunile realizate de elevi și toți factorii implicați în viața acestuia își pun amprenta asupra randamentului școlar, influențându-l în mod pozitiv sau negativ, asupra învățării.
Etapa școlarizării este importantă în viața fiecărui educat, în formarea unui viitor strălucit, o etapă în care se schimbă semnificativ cursul vieții. Prin intermediul școlii, elevul deprinde capacități, cunoștințe, aptitudini necesare la intrarea în societate. De aceea, trebuie să se respecte principiul egalității de șanse privind accesul la educație. În cadrul activităților instructiv-educative, învățătorul trebuie să creeze condiții pentru ca fiecare educat să-și poată dezvolta potențialul biopsihic, iar învățarea să fie în folosul copilului.
Activitatea fundamentală emisă în instituțiile specializate de instruire este învățarea pe care fiecare elev trebuie să o realizeze, activitate în urma căruia randamentul școlar este notat cu un calificativ. În funcție de calificativele primite se constată elevi care manifestă succes școlar, dar și elevi ce prezintă insucces școlar. În primul caz, învățarea fiind considerată un câștig, iar în ultimul caz, o risipă. Fenomenul insuccesului școlar ia amploare în fiecare zi, iar cadrele didactice din învățământul primar se confruntă cu această dificultate la receptorii acțiunii educaționale de la an la an, de la o generație la alta, atât în mediul rural, cât și în cel urban, în diferite forme care evoluează față de cele anterioare, survenind modificări importante.
În ultima jumătate de secol, creativitatea a devenit una dintre problemele importante ale psihologiei, în mare parte datorită evoluției societății contemporane, care se caracterizează prin schimbări radicale în conduită, în familie și în societate.
Creativitatea este o nevoie socială, deoarece în plan educațional se tinde spre formarea unor oameni conformiști, cu stereotipii numeroase și marcante, iar în plan familial, în viața personală, manifestările creative nu sunt bine văzute; prin îmbrăcămintea noastră, mâncarea pe care o consumăm, cărțile pe care le citim sau ne sunt recomandate, ideile pe care le susținem dovedim o tendință puternică spre conformitate și stereotipie.
Se consideră că, utilizând metodele adecvate, la orice ființă umană normală (Q.I.= 90) se poate dezvolta un minim de creativitate. De aici rezultă faptul că orice copil trebuie să beneficieze de mijloace generale și speciale de educare a creativității. Metodele de stimulare a creativității au ca scop eliminarea blocajelor creative și pot fi grupate în metode care se adresează personalității și cele care se adresează produsului creator.
Datorită particularităților pe care le au elevii la vârsta școlară mică, în procesul de dezvoltare a acestora și în ceea ce privește învățarea și motivația lor pentru învățare, este important ca procesul instructiv – educativ să fie susținut în mod sistematic de o serie de stimulente pozitive prin care învățătorul să reușească să-i capaciteze și să-i determine pe elevi să învețe, trezindu-le astfel interesul pentru diferite activități.
Pentru a determina motivația de învățare a elevilor, accentul trebuie pus pe calitatea informațiilor și nu pe cantitatea conținutului, iar prezentarea într-un mod cât mai atractiv și captivant a conținuturilor va determina dinamizarea pozitivă a motivației, iar pe termen lung va duce la îmbunătățirea performanțelor școlare.
Activitățile practic-aplicative s-au dovedit a fi eficiente în activitatea de învățare, iar eforturile elevilor în ceea ce privește menținerea atenției, prin exercițiu, au dus la formarea primelor semne se atenție post voluntară.
Stilul de predare al cadrului didactic influențează gradul de motivare al elevilor. Scopul utilizării metodelor interactive este conștientizarea elevilor de importanța și rolul atenției, evidențierea importanței organizării propriilor strategii de învățare. Nivelul general de activizare al elevilor va crește în urma organizării de activități cu situații de învățare motivante. Cu cât elevii sunt ajutați mai mult în stabilirea și realizarea scopurilor prin situațiile create de către cadrul didactic în activitatea de învățare, cu atât motivele activităților se consolidează mai ușor, devin mai eficiente.
„Natura poate sa-ți slujească de carte, de profesor, de povățuitor. Ea te cheamă, ea îți procură, cu mici mijloace, tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu .Nu închide această carte plină de învățături înțelepte. Nu o neglija pentru celelalte cărți în care se cuprind numai strofe din cântarea întreagă ce stă înaintea ta,” (Ion Simionescu).
În mod tradițional, în procesul actual de predare-învățare în țara noastră, Outdoor reprezintă: explorarea locurilor îndepărtate, excursii, vizite tematice, dezvoltare fizică sociala și personală. Pentru aceste activități sunt necesare multe resurse: timp, bani, grupuri mici de elevi, echipament adecvat, specialiști pe diverse domenii. De cele mai multe ori acestea sunt resurse pe care școala și profesorul nu le are. Există însă un model de outdoor care presupune integrarea activităților în curricula școlii și desfășurarea lor în mod constant și natural fără să fie nevoie de resurse speciale. Aceste activități le putem include în scenariile didactice în cadrul programului școlar obișnuit. Acest model educațional presupune: