Intrarea în școală reprezintă o etapă nouă în formarea personalității copilului. Școala ocupă o bună parte din timpul copiilor. Activitatea de învățare devine activitate fundamentală, ea dobândind funcții principale în dezvoltarea personalității. Jocul copiilor de vârsta școlară mică este dependent de activitatea de învățare, atât în mod direct, prin reglementarea disponibilităților de timp pentru joc, cât și în mod indirect, prin aportul formativ cu care suplimentează dezvoltarea psihică a copilului. Astfel se produce o schimbare în ceea ce privește poziția jocului în orarul vieții de fiecare zi, în ponderea și importanța lui, în structura și caracteristicile sale. Jocurile copiilor devin mai bogate și mai variate. Modificarea particularităților jocului nu este dependentă numai de schimbarea locului său ca tip de activitate formativă, ci și de aceea a structurii relațiilor copiilor, care se diversifică mult. Creșterea atenției emoționale față de părinți, față de alți copii și scăderea ușoară a afecțiunii simbolice față de educatoare, se manifestă și în jocuri.
Jocul are în viața copilului o valoare funcțională imediată sau tardivă. El pregătește numeroase adaptări și fixează achizițiile succesive ale copilului. Jocul a fost pus sistematic în serviciul școlii, nu numai pentru educația fizică și socială, dar și pentru educația intelectuală și instructivă propriu-zisă. În joc copilul caută dificilul, se verifică în fața obstacolului.
Astfel, jocul ne poate releva clar care sunt forțele pe care se poate sprijini educația școlară. Jocul poate fi utilizat și ca auxiliar educativ și chiar să servească drept bază a metodelor de predare în școală. Învățarea nu trebuie să fie greoaie și plictisitoare pentru copil, iar pentru acesta jocul poate fi o soluție, în unele cazuri. Prin utilizarea jocului în scopuri cu adevărat educative se canalizează una din energiile cele mai profunde și cele mai fecunde ale copilăriei.
O astfel de utilizare a jocului poate ameliora mult toate metodele de învățare școlară. Principiul aplicat în jocurile educative și didactice este acela a transferului de energie. Jocurile utilizate de obiectele de învățământ: jocuri de socotit, jocuri de citit, jocuri de scris și altele; contribuie la verificarea și consolidarea cunoștințelor dobândite. Cu ajutorul jocurilor de dramatizare, copilul trăiește cu mai multă intensitate faptele prezentate de personaje și reține mai ușor informația transmisă. Prin joc copilul își perfecționează calitățile morale.
Jocul contribuie la dezvoltarea fizică a copilului, a inteligenței. Prin joc se educă chiar și sentimentele, stăpânirea de sine. Jocul îl introduce pe copil în grupul social și „se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul său originar.” (1)
Copilul dobândește, prin intermediul jocului, autonomia, personalitatea și schemele practice, de care va avea nevoie în activitatea sa de adult. Acestea nu le dobândește în raport cu lucruri concrete și dificil de mânuit, ci în raport cu substitute imaginare. Prin joc copilul trăiește cu anticipație viața sa de adult, folosind mijloacele de care dispune și în limitele impuse de mediu.
Claparéde a insistat asupra legăturii jocului cu munca. Jocul trebuie considerat ca un drum spre muncă, o punte aruncată între copilărie și vârsta matură.
Unele activități școlare desfășurate sub forma jocului capătă un caracter spontan și plăcut pentru copil. Între jocurile copilului preșcolar și ale școlarului mic există o continuitate, dat fiind faptul că ele continuă să se manifeste, dar capătă noi caracteristici pe linia nuanțării și complexității lor. Școlarul mic își organizează mai bine jocul față de preșcolar, regulile sunt respectate cu mai multă strictețe, cooperarea este mai eficientă și finalizarea acțiunii devine mai clară. Întreruperile din timpul jocului sunt mai rare, iar discuțiile privind respectarea regulilor au un pronunțat caracter etic, despre buna purtare și sporirea efortului pentru finalizarea cu succes a acțiunii.
Spiritul competitiv devine tot mai pronunțat, iar dăruirea pentru succesul desfășurării jocului este totală.
Copilul caută explicații plauzibile în legătură cu fenomenele naturii, este preocupat de semnificația diferitelor obiecte și fenomene, încearcă să găsească rezolvare la o serie întreagă de probleme. Copilul este sensibil la tot ceea ce se petrece în jurul său, la aprecierile ce se fac în legătură cu el, are simțul onoarei și al demnității. Preocupările sale zilnice îl fac să devină mai meditativ, să se oprească mai intens asupra rezolvării unor situații dificile. Spiritul critic devine mai evident în raport cu colegii și cu propria persoana.
La 9-10 ani jocurile devin tot mai organizate, se prelungesc ore sau zile în șir, respectă fidel relațiile sociale transpuse în joc și se adoptă conduite complexe. Se realizează un proces dublu: se transpune experiența în joc, dar se și acumulează noi elemente, se asimilează noi tipuri de conduită rezultate din activitatea ludică.
De obicei, jocurile școlarilor sunt organizate de ei înșiși, dar există și situații când ele sunt sugerate de către adulți (părinți, profesori) sau de către copii mai mari.
Momentului organizatoric al jocului i se acordă o importanța deosebită uneori la 9-10 ani pregătirea jocului poate dura chiar câteva zile. Rolurile se împart în raport cu aprecierea capacității fiecăruia. La această vârstă grupurile de joacă sunt mai stabile, iar criteriul preferențial este completat de cel al aprecierii conduitei de joc. Cei ce nu respectă etapele și regulile jocului sunt eliminați.
La vârsta școlară mică jocul cu subiect și roluri, prin structura și disponibilitățile angajate, are un puternic caracter formativ cu consecințe asupra întregii personalități infantile. Aceste jocuri creează condiții pentru stabilirea și aprofundarea relațiilor dintre copii, pentru aprecierea posibilităților proprii și ale partenerilor.
Organizându-se spontan, jocurile școlarilor reflectă activități specifice bărbaților și femeilor. Fetele transpun în jocurile lor, în special, activități desfășurate de mamă sau învățătoare, doctoriță. Băieții reproduc, îndeosebi activități bărbătești (constructor, șofer, polițist, etc.).
Modalitatea de executare corectă a rolului consolidează poziția copilului în grupul de joc. Uneori în conduitele transpuse în joc, copilul păstrează doar aspectele de conținut și mai puțin pe cele de formă. La 10-11 ani tind să redea, cât mai fidel diferite modele de conduită, ceea ce conferă jocului cu subiect o logică mai riguroasă și un caracter mai realist. Școala favorizează largi trasee de absorbție a diferitelor teme de joc, prin care copilul asimilează dimensiunile mediului de cultură în care trăiește. Tipurile de jocuri cu subiect se extind și se lărgesc pe măsură ce școlarul este mai mare.
E.S. Mahlah consideră că particularitatea principală a jocului cu subiect o constituie „prezența și nuanțarea rolului prin intermediul căruia copiii reproduc acțiunile adulților, relațiile lor sociale și profesionale.”(2). Jocul cu subiect menține până târziu funcții simbolistice importante. Toate acestea sunt înfăptuite într-o situație imaginară, unde într-un cadru convențional, copii transpun în acțiune evenimente imaginate, folosind obiectele necesare și cărora le acordă importanță în joc. De exemplu, o grămadă de nisip devine materie plastică pentru construirea unui castel sau unui munte în care se fac tuneluri. Exercitarea funcțiilor constructive creatoare implicate în aceste tipuri de jocuri prezintă o mare importanța. Prin aceste jocuri copilul învață să stăpânească natura, să transforme reliefurile ei, să-i umanizeze dimensiunile.
A.N. Leontiev arată că principala modificare în joc, constatată în procesul dezvoltării lui, rezidă în transpunerea jocului cu subiect și roluri, unde situația imaginară și rolul există într-o formă explicită, în jocuri cu reguli. Prin urmare, jocurile cu reguli apar și se dezvoltă din jocuri cu subiect și roluri.
Elementele importante ale jocurilor cu reguli sunt: Proiectarea și Stabilirea sarcinilor. Gradul mai înalt de conștientizare a rolului și acțiunii prin regulile de desfășurare, care obligă participanții să le respecte.
J.Piaget consideră că, acceptarea și respectarea regulilor jocului îl conduc pe copil spre morala socială a grupului căruia aparține. Regula îl ajută pe copil să-și controleze și să-și corecteze comportarea.
Bibliografie:
(1) Jean Chateau, Copilul și jocul, E.D.P., București, (f.a.), pag. 198.
(2) Ursula Schiopu, coordonator, Probleme psihologice ale jocului si distracțiilor, E.D.P., București, 1970, pag. 122.
Publicat de:
Olaru Carmen
Profesor înv. primar, la Colegiul Național Bănățean, Timișoara.
