Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Procesul educațional reprezintă o interacțiune complexă între profesori, elevi și conținutul de învățare, în care predarea, învățarea și evaluarea se intersectează și se influențează reciproc. Această interconectare este esențială pentru asigurarea unei învățări eficiente și durabile. Prin urmare, în acest articol, vom explora relația strânsă dintre predare, învățare și evaluare în contextul procesului de învățământ.
Predarea este procesul prin care profesorii împărtășesc cunoștințele, abilitățile și competențele elevilor. Aceasta implică utilizarea diferitelor strategii și tehnici pentru a facilita înțelegerea și asimilarea informațiilor. Într-un mediu educațional eficient, predarea trebuie să fie adaptată nevoilor și caracteristicilor individuale ale elevilor. Profesorii ar trebui să fie flexibili și să utilizeze diverse metode de predare pentru a stimula interesul și implicarea elevilor în procesul de învățare.
Predarea este un aspect fundamental al procesului educațional, care implică transmiterea de informații și stimularea gândirii critice și analitice. Profesorii joacă un rol crucial în proiectarea și livrarea materiei într-un mod accesibil și captivant pentru elevi. Utilizarea diverselor tehnici de predare, cum ar fi discuțiile în clasă, studiile de caz și activitățile practice, poate crea un mediu de învățare dinamic și interactiv. De asemenea, adaptarea metodelor de predare la stilurile și ritmul de învățare ale elevilor poate spori eficiența procesului educațional.
Mediul nu este singurul lucru care se schimbă atunci când lecțiile au loc în mediul online. Diferențele dintre instruirea în sala de clasă și instruirea în mediul online, cum ar fi modul de transmiterea al informațiilor și interacțiunea profesor – elev, sau chiar interacțiunea elev – elev, ne îndreaptă atenția spre alegerea unor metode didactice ce se diferențiază de celelalte prin puterea lor de a se adapta mediului virtual și la particularitățile de vârstă ale elevilor din învățământul primar, în comparație cu cele ce sunt mai rigide în acest sens.
Metoda Știu – Vreau să știu – Am învățat a fost creată de Donna Ogle (apud Dulamă Maria Eliza, 2008) și presupune parcurgerea a cinci etape:
1. Etapa axată pe întrebarea Ce știu despre subiect? și are ca scop actualizarea cunoștințelor, permițând noilor conținuturi să fi legate de cele vechi.
2. În această etapă se propune realizarea unei liste de întrebări pentru a introduce noul subiect în sfera de interes a elevilor, iar atenția este concentrată pe întrebarea Ce vreau să știu?.
3. În a treia etapă începe confruntarea elevilor cu noul conținut, căutarea răspunsurilor pentru întrebările din etapa anterioară și înțelegerea noilor informații prin intermediul celor vechi.
4. Penultima etapă este centrată pe rubrica Am învățat pentru a monitoriza și pentru a conștientiza noile cunoștințe aplicând întrebări de tipul: Ce informații am aflat noi astăzi?, Cum putem da un răspuns întrebărilor din rubrica Vreau să știu?, Putem găsi întrebări la care încă nu avem un răspuns?, Ce altceva v-ați dori să aflați legat de subiect?.
5. Ultima etapă se concentrează pe întrebarea Ce altceva aș dori să aflu despre subiect? pentru a extinde învățarea. De asemenea, poate fi adăugată și rubrica Cum/unde aflu? Unde se pot trece în revistă câteva surse în care pot fi găsite răspunsuri la noile întrebări.
Dacă științele exacte și, în general, gândirea teoretică se exprimă cu ajutorul conceptului și al raționamentului, literatura, ca artă a cuvântului, se exprimă prin imagini artistice. Valoarea unei opere literare depinde de capacitatea artistului de a reflecta, prin prisma conștiinței sale creatoare, natura și societatea în imagini semnificative. Înțelegerea textului literar presupune descifrarea și elucidarea imaginilor de către o subiectivitate receptoare. Textele literare care se adresează claselor CP-IV, prin reacțiile afective pe care le declanșează, potențează viața spirituală a copiilor, trezindu-le sentimente de înfiorare și bucurie, de teamă și tristețe, de melancolie și entuziasm, de durere și admirație, determinându-i pe aceștia să ia poziție în fața categoriilor estetice-frumosul, sublimul, comicul, tragicul, grațiosul, agreabilul și pateticul. Pentru filosoful antic Platon, Frumosul era un lucru util care era realizat pentru a corespunde unui scop și pentru a produce plăcere. În școală, unul dintre scopurile literaturii este de a tinde către un vocabular și un stil care să pună în valoare tot ceea ce înseamnă estetic. Așadar, literatura prezintă sau sugerează realitatea prin imagini artistice. Imaginea artistică este o modalitate specifică de potențare a operei literare, o creație a fanteziei scriitorului, adică expresia subiectivă a modului în care scriitorul vede realitatea. Imaginile artistice pot fi vizuale sau cromatice, auditive sau sonore, olfactive, dinamice sau de mișcare. Ele se întâlnesc atât în operele adulților, cât și ale copiilor, diferit fiind modul abordării și decodificării lor.
Prezența imaginilor artistice într-un text literar determină specificul estetic al operei. Exercițiul pe text reprezintă cheia descifrării sensurilor. În primul rând trebuie să se facă distincția între real și ficțional pentru a ști când scriitorul recreează realul și de la ce punct începe fantezia (a se vedea Amintiri din copilărie, de Ion Creangă sau Dumbrava minunată, de Mihail Sadoveanu). Urmează identificarea cuvintelor/enunțurilor cu funcții expresive contextuale caracteristice și explicarea prezenței lor în text. Aici trebuie să se țină seama de funcția estetică ce amplifică receptarea emoțională care produce plăcerea de a învăța prin înțelegerea frumosului din natură, viață, societate, recreat în opera literară, și de funcția cognitivă ce amplifică sfera cunoașterii, întrucât figurile de stil nu sunt simple artificii, ci modalități de îmbogățire și nuanțare a receptivității estetice. Limbajul conotativ trebuie motivat în comparație cu limbajul denotativ, fără a ignora studiul lecturii și în plan rațional sau afectiv-rațional. Procesul creației didactice este analog celui de creație literară, deoarece creația are un autor unic, Eul creator, dar ipostaziat în tehnici diferite, literar-artistice și didactice. Înțelegând problematica limbajului artistic, elevii își formează un repertoriu cultural, valoric, fără de care nu ar percepe Frumosul din textul literar și nu ar trăi emoția estetică în plenitudinea ei. Mai mult, acest repertoriu cultural ajută elevul să fie capabil de ingeniozități metaforice care să-i pună în valoare creativitatea, căci, „copilul e silit, din sărăcie de cuvinte, să se exprime la fiecare pas prin metafore” (1). Dificultatea constă însă în așa-zisa inaccesibilitate a filonului artistic și, implicit, în neînțelegerea mesajului textului literar. În această situație se află mai ales textele lirice care, abordate corect din punct de vedere metodologic, pot deveni preferențiale pentru școlari prin valoarea lor etică și estetică, prin bogăția figurilor de stil cu semnificații atât pentru conținut, cât și pentru forma în care este realizată comunicarea.
- Factori și Implicații -
Succesul și insuccesul școlar sunt concepte complexe, influențate de o multitudine de factori. Acestea pot include aspecte individuale, sociale, economice și instituționale. În timp ce succesul școlar este adesea asociat cu performanțe academice ridicate și adaptare socială, insuccesul poate implica dificultăți în învățare, probleme de comportament sau chiar părăsirea școlii. În acest referat, vom explora diferitele aspecte ale succesului și insuccesului școlar, precum și factorii care contribuie la acestea și implicațiile lor.
Factori care contribuie la succesul școlar:
Motivația și angajamentul: Elevii motivați și implicați în învățare tind să obțină rezultate academice mai bune. Motivația este un factor esențial în succesul școlar. Elevii motivați își stabilesc obiective clar definite și sunt determinați să le atingă. Aceștia pot fi motivați de dorința de a-și îmbunătăți viața, de interesul pentru subiecte specifice sau de dorința de a-și impresiona părinții sau profesorii. Angajamentul, însoțit de motivație, îi determină pe elevi să investească timp și energie în învățare și să-și respecte obligațiile școlare.
Bullying-ul reprezintă o problemă complexă și răspândită în mediul școlar, afectând nu doar calitatea educației, ci și starea emoțională și dezvoltarea personală a elevilor.
Proiectul „Stop bullying - pășim împreună spre o clasă fără violență!” reprezintă o inițiativă vitală în lupta împotriva acestui fenomen, aducând beneficii atât imediate, cât și pe termen lung.
Prin abordarea subiectului într-un cadru educațional, proiectul își propune să creeze o schimbare profundă în mentalitățile elevilor. Educația împotriva bullying-ului nu se rezumă doar la informare, ci vizează dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor. Aceștia învață să comunice eficient, să-și gestioneze conflictele și să dezvolte empatie, calități esențiale în construirea relațiilor sănătoase.
Ca să poată implica cu adevărat pe cel care învață, metodele activ-participative pun accentul pe procesele de cunoaștere (învățare) și nu pe produsele cunoașterii. Ele sunt deci metode care ajută elevul să caute, să cerceteze, să găsească singur cunoștințele pe care urmează să și le însușească, să afle singur soluții la probleme, să prelucreze singur cunoștințele.
Tendințele actuale ale metodologiei didactice merg pe următoarele direcții:
Literatura de specialitate afirmă importanța motivației învățării ca factor determinant al rezultatelor școlare ale elevilor și totodată rolul extrem de important al metodelor de predare - învățare - evaluare în stimularea motivației. Însă utilizarea haotică a metodelor active și interactive în predare, deși stimulează motivația, poate conduce la o diluare a consistenței conținuturilor învățării. Prin urmare, scopul principal al acestei cercetări este de a explora posibilitatea de a utiliza metode participativ-active în condițiile în care se urmărește atât stimularea motivației pentru învățare cât și vehicularea unor conținuturi ale învățării.