Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Etimologic, ecologia reprezintă „știința habitatului, respectiv o ramură a biologiei care studiază interacțiunile dintre ființele vii și mediul lor”. Deși numele ecologiei provine de la omul de știință german Haeckel, fondatorul ecologiei este considerat Charles Darwin care a evidențiat dependența și starea de echilibru dintre diferite specii de plante și animale. Astfel că ecologia este azi definită ca „știința interrelațiilor organismelor vii cu mediul lor”.
Un interes deosebit tinde să se acorde educației ecologice în școală, fiind o preocupare permanentă pentru toate categoriile de activități. Această abordare este de o importanță esențială deoarece primele forme de organizare a cunoașterii de către copii a mediului înconjurător apar în învățământul preșcolar și se continuă în clasele primare .
La disciplina Științe ale naturii, clasa a III-a am regândit proiectarea unității tematice „Resursele pământului” căreia i-am alocat un număr de 4 ore. Am aplicat la clasă două ore din unitatea de învățare „Poluarea și protejarea mediului” și „Recapitulare-Evaluare”.
În prima oră am vizionat un film despre poluare: (https://youtu.be/EyL7ZAaW3ls) iar după vizionarea filmului se propune elevilor să realizeze afișe cu îndemnul de a opri poluarea.
După prezentările afișelor făcute de copii i-am rugat să explice cu cuvinte proprii noțiuni precum: deșeuri, a polua, a recicla, material reciclabil și să dea exemple.
Competența pedagogică, termen specificat deseori prin lege, este un standard la care trebuie să se ridice un cadru didactic pentru ca societatea să fie adăpostită de oameni pregătiți insuficient. Așadar, un profesionist în domeniul educației trebuie să aleagă diferiți algoritmi metodici în vederea realizării sarcinilor de predare, combinați și puși în aplicare, ținând cont de modificări ale contextului situațional. (Jinga I., 2007)
În vederea desfășurării activității didactice în învățământul primar, cadrul didactic trebuie să îndeplinească o serie de competențe și capacități dincolo de buna pregătire, care nu poate fi suficientă. Competența de specialitate are în vedere înțelegerea conținuturilor teoretice ce urmează a fi folosite în procesul de predare-învățare, determinarea clară a conexiunilor dintre practică și teorie, dar și urmărirea noilor viziuni pentru a ține pasul cu acestea cu scopul de a-și reînnoi permanent cunoștințele. Competența psihopedagogică țintește o bună observare a particularităților de vârstă și a particularităților individuale ale elevilor pentru a-i putea forma cu ajutorul operațiilor incluse proiectării pentru autoinstruire și autoeducare. Competența psihosocială și managerială include o bună organizare a copiilor pentru a realiza atribuțiile instruirii și pentru a fixa responsabilități în grup, totodată, un bun învățător știe să gestioneze conflictele, să stabilească relații de cooperare, să ofere un ambient adaptat grupului de elevi, să își asume răspunderi și să ia decizii în funcție de situație, asigurându-se că elevii sunt orientați, coordonați, îndrumați și motivați. (Cojocariu Venera-Mihaela, 2002)
Procesul educațional reprezintă o interacțiune complexă între profesori, elevi și conținutul de învățare, în care predarea, învățarea și evaluarea se intersectează și se influențează reciproc. Această interconectare este esențială pentru asigurarea unei învățări eficiente și durabile. Prin urmare, în acest articol, vom explora relația strânsă dintre predare, învățare și evaluare în contextul procesului de învățământ.
Predarea este procesul prin care profesorii împărtășesc cunoștințele, abilitățile și competențele elevilor. Aceasta implică utilizarea diferitelor strategii și tehnici pentru a facilita înțelegerea și asimilarea informațiilor. Într-un mediu educațional eficient, predarea trebuie să fie adaptată nevoilor și caracteristicilor individuale ale elevilor. Profesorii ar trebui să fie flexibili și să utilizeze diverse metode de predare pentru a stimula interesul și implicarea elevilor în procesul de învățare.
Predarea este un aspect fundamental al procesului educațional, care implică transmiterea de informații și stimularea gândirii critice și analitice. Profesorii joacă un rol crucial în proiectarea și livrarea materiei într-un mod accesibil și captivant pentru elevi. Utilizarea diverselor tehnici de predare, cum ar fi discuțiile în clasă, studiile de caz și activitățile practice, poate crea un mediu de învățare dinamic și interactiv. De asemenea, adaptarea metodelor de predare la stilurile și ritmul de învățare ale elevilor poate spori eficiența procesului educațional.
Mediul nu este singurul lucru care se schimbă atunci când lecțiile au loc în mediul online. Diferențele dintre instruirea în sala de clasă și instruirea în mediul online, cum ar fi modul de transmiterea al informațiilor și interacțiunea profesor – elev, sau chiar interacțiunea elev – elev, ne îndreaptă atenția spre alegerea unor metode didactice ce se diferențiază de celelalte prin puterea lor de a se adapta mediului virtual și la particularitățile de vârstă ale elevilor din învățământul primar, în comparație cu cele ce sunt mai rigide în acest sens.
Metoda Știu – Vreau să știu – Am învățat a fost creată de Donna Ogle (apud Dulamă Maria Eliza, 2008) și presupune parcurgerea a cinci etape:
1. Etapa axată pe întrebarea Ce știu despre subiect? și are ca scop actualizarea cunoștințelor, permițând noilor conținuturi să fi legate de cele vechi.
2. În această etapă se propune realizarea unei liste de întrebări pentru a introduce noul subiect în sfera de interes a elevilor, iar atenția este concentrată pe întrebarea Ce vreau să știu?.
3. În a treia etapă începe confruntarea elevilor cu noul conținut, căutarea răspunsurilor pentru întrebările din etapa anterioară și înțelegerea noilor informații prin intermediul celor vechi.
4. Penultima etapă este centrată pe rubrica Am învățat pentru a monitoriza și pentru a conștientiza noile cunoștințe aplicând întrebări de tipul: Ce informații am aflat noi astăzi?, Cum putem da un răspuns întrebărilor din rubrica Vreau să știu?, Putem găsi întrebări la care încă nu avem un răspuns?, Ce altceva v-ați dori să aflați legat de subiect?.
5. Ultima etapă se concentrează pe întrebarea Ce altceva aș dori să aflu despre subiect? pentru a extinde învățarea. De asemenea, poate fi adăugată și rubrica Cum/unde aflu? Unde se pot trece în revistă câteva surse în care pot fi găsite răspunsuri la noile întrebări.
Dacă științele exacte și, în general, gândirea teoretică se exprimă cu ajutorul conceptului și al raționamentului, literatura, ca artă a cuvântului, se exprimă prin imagini artistice. Valoarea unei opere literare depinde de capacitatea artistului de a reflecta, prin prisma conștiinței sale creatoare, natura și societatea în imagini semnificative. Înțelegerea textului literar presupune descifrarea și elucidarea imaginilor de către o subiectivitate receptoare. Textele literare care se adresează claselor CP-IV, prin reacțiile afective pe care le declanșează, potențează viața spirituală a copiilor, trezindu-le sentimente de înfiorare și bucurie, de teamă și tristețe, de melancolie și entuziasm, de durere și admirație, determinându-i pe aceștia să ia poziție în fața categoriilor estetice-frumosul, sublimul, comicul, tragicul, grațiosul, agreabilul și pateticul. Pentru filosoful antic Platon, Frumosul era un lucru util care era realizat pentru a corespunde unui scop și pentru a produce plăcere. În școală, unul dintre scopurile literaturii este de a tinde către un vocabular și un stil care să pună în valoare tot ceea ce înseamnă estetic. Așadar, literatura prezintă sau sugerează realitatea prin imagini artistice. Imaginea artistică este o modalitate specifică de potențare a operei literare, o creație a fanteziei scriitorului, adică expresia subiectivă a modului în care scriitorul vede realitatea. Imaginile artistice pot fi vizuale sau cromatice, auditive sau sonore, olfactive, dinamice sau de mișcare. Ele se întâlnesc atât în operele adulților, cât și ale copiilor, diferit fiind modul abordării și decodificării lor.
Prezența imaginilor artistice într-un text literar determină specificul estetic al operei. Exercițiul pe text reprezintă cheia descifrării sensurilor. În primul rând trebuie să se facă distincția între real și ficțional pentru a ști când scriitorul recreează realul și de la ce punct începe fantezia (a se vedea Amintiri din copilărie, de Ion Creangă sau Dumbrava minunată, de Mihail Sadoveanu). Urmează identificarea cuvintelor/enunțurilor cu funcții expresive contextuale caracteristice și explicarea prezenței lor în text. Aici trebuie să se țină seama de funcția estetică ce amplifică receptarea emoțională care produce plăcerea de a învăța prin înțelegerea frumosului din natură, viață, societate, recreat în opera literară, și de funcția cognitivă ce amplifică sfera cunoașterii, întrucât figurile de stil nu sunt simple artificii, ci modalități de îmbogățire și nuanțare a receptivității estetice. Limbajul conotativ trebuie motivat în comparație cu limbajul denotativ, fără a ignora studiul lecturii și în plan rațional sau afectiv-rațional. Procesul creației didactice este analog celui de creație literară, deoarece creația are un autor unic, Eul creator, dar ipostaziat în tehnici diferite, literar-artistice și didactice. Înțelegând problematica limbajului artistic, elevii își formează un repertoriu cultural, valoric, fără de care nu ar percepe Frumosul din textul literar și nu ar trăi emoția estetică în plenitudinea ei. Mai mult, acest repertoriu cultural ajută elevul să fie capabil de ingeniozități metaforice care să-i pună în valoare creativitatea, căci, „copilul e silit, din sărăcie de cuvinte, să se exprime la fiecare pas prin metafore” (1). Dificultatea constă însă în așa-zisa inaccesibilitate a filonului artistic și, implicit, în neînțelegerea mesajului textului literar. În această situație se află mai ales textele lirice care, abordate corect din punct de vedere metodologic, pot deveni preferențiale pentru școlari prin valoarea lor etică și estetică, prin bogăția figurilor de stil cu semnificații atât pentru conținut, cât și pentru forma în care este realizată comunicarea.
- Factori și Implicații -
Succesul și insuccesul școlar sunt concepte complexe, influențate de o multitudine de factori. Acestea pot include aspecte individuale, sociale, economice și instituționale. În timp ce succesul școlar este adesea asociat cu performanțe academice ridicate și adaptare socială, insuccesul poate implica dificultăți în învățare, probleme de comportament sau chiar părăsirea școlii. În acest referat, vom explora diferitele aspecte ale succesului și insuccesului școlar, precum și factorii care contribuie la acestea și implicațiile lor.
Factori care contribuie la succesul școlar:
Motivația și angajamentul: Elevii motivați și implicați în învățare tind să obțină rezultate academice mai bune. Motivația este un factor esențial în succesul școlar. Elevii motivați își stabilesc obiective clar definite și sunt determinați să le atingă. Aceștia pot fi motivați de dorința de a-și îmbunătăți viața, de interesul pentru subiecte specifice sau de dorința de a-și impresiona părinții sau profesorii. Angajamentul, însoțit de motivație, îi determină pe elevi să investească timp și energie în învățare și să-și respecte obligațiile școlare.