Procesul de învățământ este abordat ca o relație între predare-învățare-evaluare. Evaluarea reprezintă punctul final într-o succesiune de activități ce urmăresc formarea la elevi a unui comportament corespunzător în situații variate.
Prin evaluare, în învățământ se înțelege actul didactic integrat acestui proces, care asigură evidențierea achizițiilor școlare, valoarea, nivelul performanțelor și eficiența acestora în vederea perfecționării procesului de predare-învățare.
Metodele tradiționale de evaluare, probele orale, scrise și cele practice constituie elementele principale și dominante de desfășurare a actului evaluativ. Pornind de la această realitate, strategiile moderne de evaluare caută să accentueze acea dimensiune a acțiunii evaluative, care oferă elevilor suficiente și variate posibilități de a demonstra ceea ce știu (ca ansambluri de cunoștințe) și, mai ales, ceea ce pot sa facă (priceperi, deprinderi, abilități). Acestea sunt menite să mărească potențialul intelectual al elevilor și să-i angajeze la un efort personal în actul învățării, cu o eficiență formativă maximă. Instruirea trebuie să-l situeze pe elev pe primul plan, să pună accent pe munca individuală și pe descoperirea personală a lumii reale prin: observare, investigare, experimentare, formulare de concluzii.
Dintre avantajele acestor metode, enumerăm: identifică reușitele și erorile elevului, furnizează tehnicile de lucru, resursele materiale, bibliografice necesare elevilor, consolidează abilitatea de autoevaluare; în afara faptului că reprezintă importante instrumente de evaluare, aceste metode constituie și sarcini de lucru a căror rezolvare stimulează învățarea de tip euristic.
Printre principalele metode alternative de evaluare al căror potențial informativ susține individualizarea actului educațional prin ajutorul acordat elevului, menționăm: observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor; investigația, proiectul, portofoliul, eseul, autoevaluarea. În cele ce urmează, ne vom opri asupra a două din aceste metode.
Proiectul reprezintă o activitate mai amplă decât investigația. Se inițiază în clasă, prin definirea și înțelegerea sarcinii, eventual și prin începerea acesteia, se continuă acasă pe parcursul câtorva zile sau săptămâni, timp în care elevul se consultă permanent cu cadrul didactic. Se încheie tot în clasă, prin prezentarea în fața colegilor a unui raport asupra rezultatelor obținute și a produsului realizat.
Etapele realizării unui proiect sunt:
- alegerea temei;
- planificarea activității; stabilirea obiectivelor proiectului; formarea grupelor și stabilirea sarcinilor în grupe; identificarea surselor de informare (manuale, proiecte realizate pe aceeași temă, cărți de la bibliotecă etc.);
- cercetarea propriu-zisă;
- realizarea obiectivelor propuse;
- prezentarea rezultatelor;
- evaluarea.
Aceasta metodă presupune activitatea în grupe, pregătirea cadrului didactic și a elevului pentru ideea de lucru în comun. Grupul poate fi alcătuit din două pană la zece persoane, în funcție de numărul elevilor din clasă, natura obiectivelor și experiența participanților. Fiecare membru din grup are o sarcină bine stabilită. Profesorul trebuie să se implice în organizarea activității, consilierea și încurajarea participării elevilor precum și să participe efectiv atunci când e necesar.
De-a lungul timpului am realizat mai multe proiecte cu copiii preșcolari cuprinși în grădiniță, cel ce i-a atras și implicat cel mai mult fiind "Prietenii naturii". Am urmărit ca prin intermediul acestuia să le formăm copiilor o gândire și un comportament ecologic și i-am angajat în acțiuni concrete de explorare.
Derulând acest proiect, copiii preșcolari au reușit:
- să cunoască aspecte ale lumii vii din mediul înconjurător apropiat și îndepărtat;
- să se informeze asupra diversității lumii plantelor și animalelor;
- să se obișnuiască să ocrotească plantele și animalele din mediul înconjurător apropiat;
- să înțeleagă importanța protejării mediului înconjurător;
- să învețe cum să protejeze natura.
Proiectul a durat trei săptămâni și a antrenat toți copiii grupei, aceștia fiind împărțiți în două echipe. Prima echipă a colecționat materiale despre animale, iar a doua despre plante. În cadrul echipelor s-au făcut sub echipe de lucru, care au primit sarcini precise:
- consultarea de reviste, publicații, ilustrații cu plante și animale;
- urmărirea unor emisiuni TV (Discovery, Animal Planet) și investigarea unor curiozități despre plante și animale;
- îngrijirea animalelor de casă;
- realizarea unor desene, postere, afișe care să reflecte tema proiectului.
S-au folosit și impresiile copiilor în urma vizitei făcute la Grădina Zoologică din Râmnicu Vâlcea.
După finalizarea proiectului, produsele acestuia au fost prezentate în cadrul ședinței cu părinții. Dintre acestea, enumerăm:
- realizarea unor mini-atlase: "Animale domestice", "Animale sălbatice", "Păsări" etc.
- afișe pentru sensibilizarea colegilor cu privire la necesitatea unui comportament ecologic;
- lucrări realizate în cadrul activităților practice și artistico - plastice;
- un panou publicitar cu tema "Prietenii naturii".
O alta metodă de evaluare este eseul; prin efortul pe care îl depune elevul în realizarea lui, acesta reușește să iasă din modul de gândire școlăresc, specific primilor ani de scoală. Această metodă se poate folosi mai mult in clasele III-IV. Elaborarea unui eseu presupune respectarea unor cerințe:
- pregătirea subiectului;
- înțelegerea enunțului eseului;
- căutarea ideilor pentru eseu;
- planul eseului;
- redactarea eseului.
Printre trăsăturile ce caracterizează metoda eseului, se numără: subiectivitatea, ineditul și originalitatea punctului de vedere al autorului. În evaluarea lui se urmăresc gândirea personală, exemplele bine alese. Ca teme, se pot sugera: "Sunt om", "Gânduri de copil", "Dacă... " etc. Realizarea eseului nu este destinată doar elevilor talentați, ci tuturor elevilor, pentru a-i determina să transpună în cuvinte proprii o temă. In cadrul activității "Formarea precipitațiilor" li se poate cere elevilor să-și închipuie o clipă că se transformă într-o picătură de ploaie: "Închideți ochii și imaginați-vă că vă transformați într-o picătură de ploaie! Acum, pentru câteva momente simțiți cum este să faceți parte dintr-un nor. Ce puteți vedea? Ce puteți face? Acum deschideți ochii! Imaginați-vă o scurtă povestire despre picătura de ploaie care ați fost, descriind drumul parcurs!”
Pentru activitatea “Medii de viață” se pot da ca sarcini elevilor alte subiecte în vederea realizării unui eseu: "Născociți o poveste despre viața unei frunze, de când era mugur, apoi a crescut mare și verde și până i s-a schimbat culoarea, s-a ofilit și a căzut din copac." Pot fi abordate diferite aspecte ale naturii înconjurătoare. Criteriile de apreciere ale eseurilor realizate trebuie să țină cont de originalitatea lucrării, concordanța tema-conținut, calitatea exprimării, vocabularul adecvat.
Indiferent de metoda de evaluare folosită, aceasta trebuie sa aibă un caracter stimulator. Ea nu trebuie să-i inhibe pe copii, să-i de-motiveze, ci, dimpotrivă, să-i încurajeze și să-i stimuleze să învețe mai bine. În mod obișnuit, evaluarea trebuie înțeleasă ca o modalitate de ameliorare a predării și învățării, de eliminare a eșecului și de realizare a unui progres constant în pregătirea fiecărui elev. O preocupare majoră a activității noastre didactice este aceea de a fi un evaluator obiectiv, de a face din evaluare un proces lipsit de stres pentru elevi.
Bibliografie:
Ionescu, M., "Educația și dinamica ei ", Tribuna Învățământului, București, 1998;
Cucoș, C., "Pedagogie", Editura Polirom, Iași, 2000;
Dumitriu, C., "Strategii alternative de evaluare: modele teoretico-experimentale", E.D.P., București, 2003;
Men, Snee, "Ghid de evaluare pentru învățământul primar", E.D.P., București, 1999;
Publicat de:
Smarandache Luminița
Profesor la Școala Gimnazială Budești.