Limba și literatura română este regentă pentru toate disciplinele de învățământ și de aceea obligă la respect pentru normele literare, la atitudinea mereu optimizatoare și cultivatoare în uzul curent, la corectitudine, nuanțare și expresivitate. Importanța literaturii ca obiect școlar reiese din specificitatea sa artistică. Prin intermediul modelelor de artă literară oferite spre receptare, literatura acționează direct asupra sensibilității și conștiinței, modelând atitudini și comportamente umane și, de aceea, ocupă un loc relevant în toate ciclurile școlare. Obiectivele generale ale literaturii urmăresc formarea interesului pentru lectura textelor literare și modelarea gustului estetic.
Din natura specifică literaturii se evidențiază câteva cerințe de ordin didactic. Textele literar-artistice și comentarea lor în școală impun înțelegerea faptului că ele devin mijloace pentru formarea unor cititori de literatură, pentru cultivarea receptivității lor literare. Elevii trebuie lipsiți de excesul de informații extraliterare și de judecăți venite exclusiv din partea cadrului didactic. Ei trebuie puși în contact direct cu textele pentru a le stimula creativitatea, spiritul de observație și sensibilitatea, ca să nu mai vorbim de exersarea actului citirii. Lectura reprezintă activitatea cu expresia tipărită și scrisă, de aceea este mai mult decât o alfabetizare. Lectura cărții are o încărcătură afectivă și cognitivă atât de mare, încât actul cititului depășește limitele obișnuite și ajunge în domeniul metaforei din nevoia de a cuprinde în „imagini rostite” bogăția lecturii. Deprinderea cititului iese din domeniul tehnic, intelectual și intră în cel al artei. Citirea deschide școlarului mic drumul cunoașterii realității prin forme noi ale comunicării, care permit trecerea da la faza comunicării situaționale la cea bazată pe concepte, pe gândirea formală. Citirea expresivă este calitatea-corolar a celorlalte caracteristici ale citirii (corectitudine, fluență, conștiență). A citi expresiv înseamnă a exprima într-o manieră sugestivă, frumoasă, plastică și persuasivă ideile, gândurile și sentimentele cuprinse în text. Datorită încărcăturii cognitive, afective, estetice atât de mari, lectura nu va renunța să însoțească ființa umană nici în societatea actuală, computerizată, pentru că indiferent de mijloacele ultramoderne utilizate tot se face apel la slove.
La vârsta copilăriei, lectura este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat de învățător în strânsă colaborare cu familia. Dorind stimularea dragostei și respectului elevilor pentru carte, dar și necesitatea recomandării unor texte potrivite vârstei, am inițiat, prin colaborări cu diverse edituri, constituirea unei biblioteci personale de care copiii să se folosească și acasă, dar și la școală. Lectura contribuie la dezvoltarea personalității copilului prin aspectele educative pe care le implică: cognitiv, educativ și formativ. Prin lectură, elevii își lărgesc orizontul de cultură, îmbogățindu-l cu evenimente și cunoștințe despre lume. Mișcându-i pe verticale temporale și orizontale spațiale distincte, lectura îi educă etic și estetic, oferindu-le exemple de conduită morală care să-i determine să facă distincția dintre bine și rău. Din punct de vedere formativ, lectura are drept efect formarea și consolidarea tehnicilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginației, a capacității de exprimare corectă și expresivă. Dar principalul rol al lecturii rămâne dezvoltarea gustului pentru citit.
Cel mai dificil, în era ciberneticii și a tehnologiilor web, este să dezvolți copiilor interesul pentru lectură. Deși copiii au o disponibilitate înnăscută pentru nou, imprevizibil, necunoscut, e dificil să-i determini să descopere ceea ce vor prin citire. Elevii sunt mai degrabă tentați să întrebe părinții, cadrele didactice, să apeleze la internet sau, în cel mai rău caz, să renunțe la a mai afla lucruri inedite. Aici intervin formele de stimulare și îndrumare a lecturii. Știm că elevii noștri preferă filmele. În acest caz, spune-i copilului că filmele, în marea lor parte, se realizează după cărți, iar în acestea din urmă acțiunea e mult mai palpitantă și mai nuanțată. Dacă preferă excesiv calculatorul, o soluție este să-i oferi spre lectură cd-uri cu cărți. În etapa copilăriei, copiii se plictisesc repede când citesc. Citirea pe roluri, când fiecare (adult și copil) își alege câte un personaj, poate schimba situația în bine.
În alegerea operelor literare, cadrul didactic trebuie să țină seama ca acestea să corespundă unor exigențe, pentru a-și găsi locul în orizontul de așteptare a copilului. Lectura aleasă trebuie să fie accesibilă, adică potrivită dezvoltării psihice și experienței lui de viață. Simultan, se va avea în vedere exemplaritatea prezentă în lectură prin calitățile educative, valorile etice și estetice. Caracterul simultaneist este urmărit prin referința la universul de viață propriu elevului, la un univers inteligibil copiilor care să corespundă sferei lor de interese și preocupări. Schițele, povestirile și romanele despre copilărie se pliază foarte bine pe experiența de viață a elevilor, pentru că aceștia se regăsesc în ele (Matilda, Charlie și Fabrica de ciocolată de Roald Dhal, Ursulețul Winnie Pooh, de A.A. Milne, Vrăjitorul din Oz, de Frank Baum, O poveste cu un hobbit, de J.R.R. Tolkien, Pippi Șosețica, de Astrid Lindgren, Cum să-și dresezi dragonul, de Cressida Cowell, Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll, Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery, Tabăra, de Louis Sachar, sunt doar câteva exemple). În toate tipurile de texte literare destinate copilăriei se observă laturile afectivă și estetică. Estetismul literaturii adresate copiilor este diminuat de principiul accesibilității? Este literatura școlară specializată, didactică? G. Călinescu sublinia faptul că opera literară pentru copii „se comportă” estetic în mod analog celei pentru adulți: „Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineri trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți” (1, p.274). Literatura pentru copii rămâne literatură în sensul unui mod specific de viziune și expresie. Proprie copiilor de vârstă școlară mică este gândirea „prin imagini”, raportată la cărțile cu text preponderent sau exclusiv. Copilul, care și-a fixat noțiuni și operează cu ele, poate acum să efectueze sintaxe mentale ale imaginilor sugerate și ale ideilor transmise de text. Corelativă acestui mod de gândire este relația realului cu imaginarul, a realității cu ficțiunea. Fantasticul emanat de textele literare are un rol constructiv și estetic fundamental, fiind evidențiat de confruntările categoriilor estetice (frumosul, urâtul, sublimul, grotescul, comicul, tragicul, miraculosul, monstruosul etc), diferențiate net sau complementare, și de limbajul expresiv, ludic. În Estetica (3), Tudor Vianu afirma că, într-o operă literară, eticul și esteticul pot intra în conflict, la fel de bine cum se pot și armoniza. Literatura pentru copii beneficiază de relaționarea celor două valori, relaționare răspunzătoare de caracterul formativ al mesajului artistic. Este o dovadă în plus că operei pentru copii i se pot atribui calitățile operei artistice în general.
Rămâne de rezolvat doar motivația copilului de a citi. În primul rând, simpla prezență a cărții este o premisă de la care se începe actul convingerii elevului să citească. Apoi se au în vedere: ce citește, cum citește, cât timp acordă lecturii, cu ce a rămas. Încurajat și ajutat, copilul va descoperi chemarea cărții în interiorul său și, citind, va simți bucuria de a cunoaște. A te apleca asupra cuvântului scris înseamnă a căuta calea cunoașterii, a înțelegerii și a propriei realizări. Este o modestă pledoarie pentru CARTE...
Repere bibliografice:
Călinescu, G., Cronicile optimismului, EPL, București, 1964.
Șerdean, Ioan, Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar, Corint, București, 2002.
Vianu, Tudor, Estetica, EPL, București, 1968.
Publicat de:
Cornea-Duțu Silvia
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Nestor Urechia”, Bușteni.
