Într-o bună dimineață mi-am aruncat privirea în Împărăția Norilor .Vai! Ce aglomerație era acolo! Nori mici, nori mari, nori mijlocii alergau în toate părțile , se agitau, se ciocneau, se împiedicau. Așa cum v-am spus : mare aglomerație. Doar într-un colț de cer sta Norișor și privea îmbufnat către tovarășii săi . Nu înțelegea ce se întâmplă, de ce nimeni nu-l mai întreabă dacă a mai crescut, dacă plutește mai ușor , nimeni nu-l bagă în seamă. Uff!!!
Deasupra tuturor apare somnoros Soarele.
– Ei, gata prieteni dragi? Sunteți pregătiți? Haideți, timpul se apropie.
Și forfota din împărăție crescu.
– A sosit timpul să pornesc, voi continuați pregătirile. Le spuse Soarele grăbit.
Norișor nu mai înțelegea nimic. Ce pregătiri? Și de ce pleacă Soarele care până acum stătuse în fiecare zi printre ei? Se hotărî să îl urmeze. Prinse repede o rază și se lăsă purtat sus, tot mai sus până Soarele ajunse pe culmea unui deal și se opri. Norișor privea cu uimire.
– Ce e asta? Unde suntem? De ce te-ai oprit? Turuia Norișor, uitând să stea ascuns după rază Soarele îl privea cu blândețe și îl întreabă și el:
– Da’ tu cum ai ajuns aici? Toți frații tăi sunt acasă, se pregătesc să o primească pe Zâna Norilor.
Ea o să vă spună Povestea Primăverii și o să vă pregătească pentru Marea Plutire.
– Aaaa! De asta erau toți grăbiți. Eu nu o să mai ascult Povestea Primăverii.se tânguiește acum Norișor. Eram plictisit și foarte curios să văd unde pleci. Și m-am agățat de-o rază de-a ta și te-am urmărit. Dar acum îmi pare rău pentru ca nu voi mai putea sa ascult povestea Zânei Norilor.
– Ei, hai, nu mai fi supărat, dragul meu Norișor Curios. Azi mă vei însoți și eu îți voi arăta Poveste Primăverii.
Și au pornit amândoi trecând pe deasupra unei păduri înalte. Norișor Curios întreba mereu:
– Ce e asta? Ce e asta?
Și Soarele îi explica cu blândețe și înțelepciune:
– Aceea e o veveriță cu codiță stufoasă, acolo, lângă peșteră, este ursul somnoros pe care l-am trezit din hibernare, colo-n poieniță sunt trei căprioare, și toate se bucură de razele mele.
– Poieniță...Ce e aia o poieniță?
– Poienița este un loc întins unde crește iarba verde și printre firele de iarbă cresc multe flori colorate și înmiresmate.
– Flori colorate...Ce sunt...
– Bine, bine! Vrei să vezi florile colorate. Privește cu atenție printre firele de iarbă: acolo sunt ascunse florile: toporași, brândușe, viorele.
– Da, le văd, dar aud și niște zgomote ciudate venind dinspre pădure. Ce se aude? Sunt balauri?
– Stai liniștit, dragul meu norișor, sunt păsările călătoare. Ele își construiesc cuiburile. Să le lăsăm să muncească si să căutăm o grădină cu flori.
Și au pornit din nou la drum. Soarele era parcă și mai mare, și mai strălucitor, iar Norișor Curios îl urma ascultător.
- Iată florile din grădină: acolo sunt gingașii ghiocei, dincolo sunt multicolorele lalele, iar parfumul care îți gâdila nările este trimis de zambile. Aceste flori sunt îngrijite de oameni, ba chiar și de oamenii mici, adică de copii.
– Copii?!! Copiii ce sunt? Bunul Soare răspunse surâzând:
– Copiii sunt ființe mici și curioase, așa ca tine. Ei sunt foarte cuminți, își ajută părinții, se joacă cu frații si prietenii lor, merg la grădiniță.
– Unde e grădinița? Mergem și noi la grădiniță? Hai, mă duci, te rog, la grădiniță?
Și au plutit împreună către grădiniță. Acolo Soarele a trimis câteva raze să bată la geamul copiilor. În scurt timp Norișorul Curios a văzut fețele vesele ale unor copii frumoși și cuminți, așa ca voi. El ar mai fi stat la grădiniță, dar Soarele îl grăbea către Împărăția Norilor să se odihnească și să se pregătească pentru Marea Plutire.
Publicat de:
Mitroi Florentina Nicoleta
Profesor înv. preșcolar, la Școala Gimnazială „Dimitrie Grecescu”, Drobeta Turnu Severin.