(poveste incluzivă)
Șoricelul Gelu este singur la părinți. Și tare și-ar dori să aibă și el frați și surori, sau măcar un prieten! Ce frumos s-ar mai juca împreună și câte ar avea să-și povestească!
Șoricelul Gelu a crescut mare. E timpul să meargă la grădiniță. Abia așteaptă! Este un șoricel cuminte și deștept și tare curios. S-ar potrivi de minune la grădiniță! Și, în plus, își dorește tare mult să își facă prieteni acolo!
Cu siguranță că la grădiniță voi întâlni mulți șoricei și, poate, câțiva dintre ei vor dori să-mi fie prieteni!... se gândea el, în timp ce își pregătea ghiozdănelul. Sper din toată inima!
– Ești ciudat! Au spus ceilalți șoricei de la grădiniță. Ai două cozi, nu vrem să ne jucăm cu tine!
Șoricelul Gelu avea într-adevăr două cozi. Așa se născuse. Încerca din răsputeri să le ascundă, să le împletească în așa fel încât să arate ca una singură și să pară și el la fel ca toți ceilalți. Dar, mai devreme sau mai târziu, cineva observa anomalia și îl arăta cu degetul. Toți fugeau de el, iar el nu înțelegea de ce. În afară de o coadă în plus, era un șoricel la fel ca toți ceilalți.
– Mami, să mă duci la o grădiniță specială, te rog, unde merg toți șoriceii diferiți!...
Dar nici acolo nu l-au primit.
– Aici vin șoriceii care nu au o lăbuță, sau o ureche, sau le lipsește blănița. Primim doar șoricei cărora le lipsește ceva. Nu avem loc pentru șoriceii care au ceva în plus! A spus șoricioaica – directoare și i-a trimis acasă.
Au căutat loc la o grădiniță particulară.
– Ce știi să faci? A fost întrebat.
– Să desenez..., să pictez..., să cânt..., să spun povești și poezii, să cos, să gătesc, să...
– N-avem nevoie! I s-a răspuns răspicat. Noi căutăm doar șoricei talentați la ronțăit frunze, paie și cașcaval! Și a fost respins.
Șoricelul Gelu nu mai vrea la grădiniță. Nu mai contează că e destul de mare și capabil.
Șoricica-mamă și șoricelul-tată sunt îngrijorați. Au tot căutat șoricei cu două cozi sau cu orice altceva în plus, doar-doar s-o găsi pe lumea asta un prieten și pentru fiul lor!... însă căutările lor nu au avut succes.
Au apelat la profesori particulari, dar fiecare a inventat un motiv să nu mai vină și a doua oară.
Au încercat să plătească șoricei-actori care să joace rol de prieten, dar nimeni nu s-a dovedit destul de puțin talentat la asta. Toți erau specializați în Mousespeare și Mouseschil, nimeni nu se preta la astfel de amatorisme care să le altereze CV-ul.
Șoricelul Gelu stă singurel în curtea case părintești și citește. Mai face un puzzle. Mai admiră natura... Modelează vase din lut. Savurează adierea înmiresmată a vântului primăvăratic. Face tablouri decorative și complicate. E resemnat. Cine are nevoie de prieteni? Îți poți umple viața la fel de bine și cu altceva...
Și, cum stă el așa concentrat la treaba lui, în iarbă, aude o voce în spate zicând suav:
– Ce inimă frumoasă ai!
Întorcându-se, șoricelul Gelu văzu o șoricică drăgălașă, cu aparatul de fotografiat îndreptat spre codițele sale. Stând concentrat la tabloul său, codițele i se despletiseră și atârnau relaxate formând conturul unei inimioare.
– Îmi dai voie să o fotografiez?
– Codițele mele? De ele vorbești?
– Da, uite ce frumos stau așa, într-o inimioară!.. n-am mai văzut așa ceva până acum, e minunat! Mi-ar plăcea să o păstrez ca amintire...
Șoricelul Gelu a amuțit de uimire. Șoricica îi zâmbi sincer și îi întinse mâna:
– Eu sunt Uleg. Vrei să ne jucăm împreună?
Publicat de:
Foltea Maria Cristina
Profesor înv. preșcolar, la Școala Gimnazială Nr.10, GPP Nr.21, Bacău.