Era o zi minunată de primăvară și soarele tocmai se trezise la răsărit, mângâind toată pădurea cu razele sale calde și strălucitoare.
De o săptămână încoace, în crângul umbros din marginea pădurii, era mare zarvă. De la mic la mare se pregăteau pentru petrecerea surpriză organizată cu ocazia zilei de naștere a ariciului Riciu. Urma să împlinească vârsta de 3 ani și șoptise veveriței, în urmă cu ceva timp, că i-ar plăcea ca la ziua lui să participe toți prietenii săi. Dar știe că în vizuina lor nu este prea mult loc și că mama sa este prea ocupată cu cei unsprezece frați ai săi mai mici ca să poată organiza petrecerea. Veverița Rița, auzind aceasta, duse vestea mamei lui Riciu și aceasta se hotărî să-i organizeze o petrecere surpriză la care să poată participa toți prietenii lui Riciu. În tot acest timp a rugat pe fiecare să păstreze secretul.
Vulpea Zuzi, cea mai bună prietenă a lui Riciu, i-a pregătit un cărucior cu roți din ghinde, un cadou mult așteptat de arici, pe care l-a ascuns în podul din vizuina sa.
Rilă Iepurilă și ratonul Soso au ajutat la ornarea crângului cu multe baloane colorate și o pinata umplută cu fructele preferate ale lui Riciu: fragi, zmeură și căpșune.
Căprioarele au adunat crenguțe cu frunze din care au făcut o boltă mare cu multe luminițe și urarea: ,,La mulți ani, Riciu!”
Bufnița Buhni a adus o carte cu povești din care urma să citească povestea preferată a lui Riciu: ,,Prietenii din pădurea minunată”.
Mama a pregătit un tort mare din fructe, cu ciocolată gustoasă, preferatul lui Riciu.
A sosit și ziua mult așteptată. Riciu s-a trezit de dimineață bucuros că urma să-și petreacă ziua cu prietenii săi și că poate mama i-a pregătit tortul său preferat.
Casa însă era goală, nimeni dintre frații săi nu era de găsit. S-a gândit că poate au plecat la joacă, dar de ce nu l-au trezit și pe el.
Începu să-i caute peste tot și o zări pe Rița, veverița. Era sigur că aceasta îl va felicita imediat pentru ziua sa.
– Bună Rița, știi ce zi e azi?
– Bună Riciu, nu știu ce zi e azi, dar sunt foarte grăbită. Pa, paaa!
– Cred că a uitat de ziua mea! se întristă Riciu și porni mai departe.
Pe tot drumul său, pe oricine întâlnea în cale erau foarte grăbiți și ceea ce-l deranja cel mai tare era că toată lumea uitase de ziua lui.
Cum se îndrepta el spre crângul umbros zări niște luminițe și parcă auzi zgomote în tufiș.
Se apropie cu pași mici și deodată:
– Surprizăăăăă! strigară cu toții din desiș! La mulți ani, dragă Riciu!
Fața ariciului se lumina de îndată și nu-i venea să creadă că totul ere pregătit special pentru el.
– Ce zi minunată, exclamă Riciu! Și ați venit cu toții! Vă mulțumesc tuturor!
Mama se apropie de el cu tortul cu lumânări pe care Riciu le stinsese dintr-o suflare.
– Te iubesc mama, mi-ai făcut cea mai frumoasă surpriză!
– Și eu te iubesc, dragul meu și mă bucur că ești fericit de ziua ta!
Ziua lui Riciu, petrecută împreună cu prietenii săi, cu minunatele cadouri primite de la ei și distracția lor nu va fi uitată de arici niciodată.
- Publicat de:
Rujoiu Dana Alice
Profesor înv. preșcolar, la Liceul Teoretic Azuga / Grădinița cu PN/PP, Nr.1, Azuga.