Întâmplările ridichii Ri-Ri

 – A sosit primăvara! a spus plin de încântare grădinarul Moș Firicel. Soarele de primăvară își plimba razele printre crengile somnoroase ale copacilor, pe pământul amorțit și pe la geamurile aburite ale caselor. Grădina aștepta tăcută și nerăbdătoare să devină din nou frumoasă și bogată în legume, ca în fiecare an.

 – Gata! De azi, dragele mele semințe veți avea o nouă căsuță, o căsuță pe straturile din grădină, a zis Moș Firicel. Și s-a pus pe treabă. Toată ziua a muncit, iar la finalul zilei avea o grădină cu multe straturi în care și-au găsit căsuța micile semințe de legume. Obosite, semințele au adormit, rând pe rând. Noaptea, pe cer s-au îngrămădit mulți nori, vântul a început să sufle cu putere, iar picăturile de ploaie au ajuns cu repeziciune pe pământ. Doar o sămânță de ridiche, Ri-Ri, nu putea să doarmă. Curioasă, a scos capul de sub plapuma de pământ să vadă ce se întâmplă afară. O pală de vânt a luat-o pe sus și a dus-o departe, departe drept în fundul grădinii. Acolo, amețită și obosită a căzut într-un somn adânc. În timpul somnului, picăturile de ploaie i-au făcut un culcuș și au acoperit-o cu câteva firicele de pământ. După mai multe zile de somn, sămânța Ri-Ri s-a trezit. Dar, ce să vezi? Deja era alta! Bulbul ei roșu stătea sub pământul pufos, iar frunzele de un verde-crud inspirau parfumul plăcut al primăverii și se unduiau în vântul călduț.

 – Unde sunt celelalte semințe? s-a întrebat Ri-Ri. Se gândi ea, ce se gândi și se hotărî să pornească în căutarea suratelor ei. O aștepta un drum lung cu multe straturi de străbătut.

 – Cine știe în ce colț de grădină se află suratele mele? s-a gândit Ri-Ri. Merse ea ce merse, când, deodată, a auzit un hohot de plâns și simți un miros înțepător.

 – Bună ziua! Eu sunt Ri-Ri. De ce plângi?

 – Bună ziua! Eu sunt Ceapă-Lungă-Verde. Nu plâng, așa îmi curg mie toată ziua lacrimi vesele. Dar ce vânt te aduce pe stratul nostru? Și Ri-Ri a început să-i povestească întreaga pățanie.

 – Ei, să știi că prin împrejurimile noastre nu am văzut pe nimeni ca tine, nici la miază-zi, nici la miază-noapte. Poate ar trebui să te duci într-acolo. Și Ceapă-Lungă-Verde i-a arătat cu frunzele ei, drumul pe care să o apuce.

 – Mulțumesc pentru sfat, Ceapă-Lungă-Verde! Rămâi cu bine și la cât mai multe lacrimi vesele! a spus Ri-Ri. Și porni din nou la drum. Merse ea ce merse, până a dat de un loc umbros și plin de umbreluțe verzi. Ronț-Ronț! Fâș-Fâș! Ronț-Ronț!...se auzea la nesfârșit.

 – Oare ce o fi? s-a întrebat Ri-Ri.

 – Bu - bună ziua! a spus mai încet Ri-Ri. Nu-i răspunse nimeni, doar în continuare se auzea: ronț și fâș, ronț și fâș!

 – Bună ziua! a prins curaj Ri-Ri. Ronțul și fâșul s-a oprit și dintr-o dată în fața ei s-a ivit un șir lung de biluțe verzi, iar pe biluța din față erau așezați doi ochi mari și verzi.

 – Bună ziua! Eu sunt omida Fâș-Ronț și mă înfrupt din bogăția asta de trifoi. Dar tu cine ești și ce vânt te aduce prin trifoiul acesta? Și Ri-Ri a început să îi povestească întreaga pățanie.

 – Mie mi-ar plăcea sa rămâi aici. Cred că aș putea să fac din tine și din frunzele de trifoi o salată tare gustoasă.

Speriată, Ri-Ri a încercat să fugă, dar Fâș-Ronț i-a tăiat calea. De sus s-a auzit un vâjâit și Fâș-Ronț și-a lăsat în jos antenele ca să nu fie văzută.

 – Fâș-Ronț! strigă Bubu-Roș. Te-am trimis în pădurea cu trifoi pentru faptele tale nesăbuite și ai promis că nu vei mai produce stricăciuni în grădina lui Moș Firicel. Las-o pe Ri-Ri să își continue drumul! Fâș-Ronț s-a îndepărtat spășită și și-a reluat ronțul și fâșul prin trifoi.

 – Îți mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ai dat! M-ai salvat! Dar cine ești tu? a întrebat Ri-Ri.

 – Eu sunt păzitorul grădinii cu legume, buburuza Bubu-Roș. Dar tu ce cauți aici? Și Ri-Ri a început să îi povestească întreaga pățanie.

 – Ei, trebuie să ajungi mai întâi pe tărâmul straturilor cu salată. De acolo îți va arăta drumul salata Frunze-Late-Verzi. Eu pornesc în zborul meu ca să apăr grădina de alți Fâș-Ronți! Rămâi cu bine! a spus Bubu-Roș.

 – Spor la treabă, Bubu-Roș! Rămâi cu bine! a strigă Ri-Ri din urmă.

Și a pornit din nou la drum. Merse ea ce merse și după ceva vreme a ajuns pe tărâmul straturilor cu salata. Acolo, Frunze-Late-Verzi văzând-o obosită și înfometată, a ospătat-o cu multe substanțe hrănitoare, i-a potolit setea cu stropi de roua și i-a așternut un pătuț pe o frunză mare, verde și proaspătă de salată. După o odihnă binevenită, Frunze-Late-Verzi i-a arătat drumul spre tărâmul straturilor cu ridichi.

 – Îți mulțumesc, Frunze-Late-Verzi! Să ai frunze sănătoase și verzi! i-a spus Ri-Ri.

 – Rămâi cu bine, Ri-Ri! și-a luat rămas bun Frunze-Late-Verzi.

Și s-au despărțit la granița dintre cele două tărâmuri. De cum a pășit pe tărâmul straturilor cu ridichi, Ri-Ri și-a amintit de parfumul pe care l-a inspirat pentru prima dată acolo, pe când era doar o sămânță mică, și-a amintit de mâna lui Moș Firicel și atunci a știut că a ajuns acasă.

 – Suratelor, suratelor! a strigat Ri-Ri plină de emoție. Ce bine îmi pare că vă revăd! Ce frumoase v-ați făcut! Și suratele lui Ri-Ri s-au bucurat nespus când au văzut-o, iar aceasta a început să le povestească de-a fir-a-păr toată călătoria. Seara târziu când Ri-Ri s-a pus la culcare în vechiul ei pătuț, s-a gândit

 – Ce grădină frumoasă a plantat Moș Firicel: plină de prieteni frumoși, curajoși și sănătoși!