Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Era o dimineață frumoasă, cu un aer proaspăt de primăvară, iar albinuța Ema era dusă la grădinița albinuțelor în fiecare zi de către mama albină. Pe drum, se juca cu buburuzele care-i ieșeau în cale și cu câțiva fluturași multicolori.
Zi de zi, părinții albinuței îi explicau cum să se comporte la grădinița lor care era un stup foarte mare și foarte încăpător. Albinuța Ema abia aștepta să ajungă la stupul-grădiniță, să se joace cu prietenii ei și să o îmbrățișeze pe doamna Regină.
– Bună dimineața, doamna Regină! O salută frumos albinuța Ema.
– Bună dimineața, albinuțo. Haide, intră să te joci cu prietenii tăi.
Albinuța Ema, de o perioadă de timp, le smulgea coșuleșul cu miere celorlalte albinuțe și le lovea. Celelalte albinuțe o cam evitau și nu mai doreau să se joace cu ea. Între timp, Regina Albinelor, care era și doamna de la care ele învățau totul, a decis să scoată albinuțele afară pentru a culeage polen cu micuțele lor trompe. Fiecare albinuță primise câte un coșuleț în care trebuia să strangă nectarul.
Era odată, într-un ținut foarte îndepărtat, un regat cum nimeni nu văzuse niciodată. Avea pădurea din broccoli, case din morcovi întorși cu vârful în sus, flori din acadele, străzi din țelină, trotuare din turtă dulce cu aroma de căpșuni, iarba din ceapă verde și nori din vată de zahăr. Acesta se numea Regatul Fructo-Legumos.
Într-o zi obișnuită, regele Verde-Frunziș se plimba și a observat că apa din râuri a dispărut, iar de câteva zile nici ploaia nu a mai stropit tărâmul. Dorind să rezolve cât mai repede problema i-a spus și Reginei Ceapă Verde. Amândoi au luat hotărârea să trimită pe cineva să deslușească misterul apei . A fost chemat la palat un băiat curajos pe nume Edward, în vârstă de 17 ani, căruia îi plăcea foarte mult biologia și tot timpul îl petrecea în natură studiind plantele fiind fascinat de evoluția și diversitatea acestora. Oamenii regelui l-au selectat pe acest tânăr pentru a găsi motivul dispariției apei și remedierea situației, astfel încât regatul să nu devină un loc uscat și fără pic de vegetație.
Cu fiecare oră care trecea, se ofilea o ramură din copacii de broccoli. Edward văzând pericolul la care este supus regatul începe să-și facă pregătirile pentru călătorie. Alături de mama sa, a introdus în rucsac: un cort, o pătură, câteva sandwich-uri, opt mere, patru banane, o lanternă, șase baterii, un carnețel și „Mica Enciclopedie a Plantelor”. Seara, s-a culcat foarte devreme pentru a putea fi odihnit următoarea zi.
Într-un mic orășel cu case colorate și grădini pline de flori, trăia o pisicuță pe nume Miaunica. Miaunica era o pisicuță albă cu ochi albaștri ca cerul și o coadă pufoasă ca o vată pe băț. Era o pisicuță curioasă și aventuroasă care adora să exploreze lumea din jurul ei. În fiecare dimineață, Miaunica se trezea devreme și își începea ziua alergând prin grădină, urmărind fluturii, buburuzele, albinuțele și jucându-se cu firele de iarbă. Cu toate acestea, Miaunica avea un secret. Ea avea o prietenă foarte specială pe nume Luna.
Luna nu era o pisicuță obișnuită. Era o pisicuță nevăzută, pe care doar Miaunica o putea vedea și auzi. Luna era foarte jucaușă și plină de energie, mereu gata să îi aducă lui Miaunica surprize și să o ajute în aventurile ei. Într-o zi, Miaunica a decis să exploreze pădurea care se întindea dincolo de grădina ei. Era o pădure frumoasă și misterioasă, plină de copaci înalți și animale sălbatice. Miaunica era emoționată și puțin speriată, dar cu Luna alături, se simțea în siguranță. Pe măsură ce se adânceau în pădure, Miaunica a auzit un sunet tare ciudat. Ce să fie oare? Era un mic pui de pasăre care căzuse din cuibul său. Pasărea mică părea să fie speriată și Miaunica a vrut să o ajute să se întoarcă la familia ei. Cu ajutorul pisicii Luna, Miaunica a luat puiul de pasăre în lăbuțele ei delicate și l-a dus pe micuțul zburător până la cuibul său în siguranță. Tare fericită a fost mama puiului de pasăre să îl revadă teafăr la cuibul său.
Atunci când piciorușele blănoase pășesc pe parchetul care scârțâie încă de când lumina a pătruns pe oblonul rotunjor din tavan, știm că Berna, încă somnoroasă, se pregătește de un nou început de zi. Poate parchetul n-ar mai scârțâi dacă Berna n-ar mai mânca din stafidele puse pentru proviziile de iarnă. Mereu și mereu, înainte ca să se spele pe față, deschide ușa la cămară, închide ochii ca să se surprindă de fiecare dată și înșfacă din butoi cat mai multe stafide. Le numără, satisfăcută ca astăzi a prins și două stafide aurii, după care le mănâncă pe nerăsuflate. După ce și-a spălat ochișorii, dinții de ursoaica care nu au ajuns încă la maturitate se lasă smălțuiți de periuța din păr de cerb. Cine ar fi crezut ca un pui de urs se împrietenește cu un pui de cerb, nu îl mănâncă și primește în dar și o periuță? Să vezi și să nu crezi! Puiuța Berna nu se oprește aici și pentru ca ritualul de dimineață să fie complet își pregătește licoarea Marelui Ursache, moștenire de la bunica ei. Bunica i-a dat în dar un așa zis album de artă care cuprinde cele mai năstrușnice informații, cine a fost Marele Ursache, cum să îți împletești blana de urs în stil baroc, de ce urșii nu poartă safire, cum arată statuia piticului cu cap de urs, cinci rețete de stafide în ciocolată bearlineză care se lasă cu un mormăit de salivezi când le privești! Un album cu de toate, cum numai bunica putea să-i dea în dar!
Într-o zi de primăvară, când firul ierbii abia își scoase capul la lumină, iar soarele își aruncă pentru prima dată razele pline de căldură, se ivi dintr-o bucată de coajă de lemn o gingașă buburuză.
– Ce mult am dormit de data aceasta! Parcă ar fi trecut un întreg an! Oare ce au făcut suratele mele în tot acest timp?
Dezmorțindu-și aripile, Buburuza cea abia trezită la viață simți vântul primăvăratic cum o îndeamnă să pornească în căutarea prietenelor sale cu care s-a jucat înainte să vină iarna cea geroasă, care a obligat toate gâzele să renunțe la activitățile lor.
– Aaaa! Era să uit! strigă Buburuza. Oare unde s-a adăpostit prietena mea, Albinuța?
Cu supărare în glas, Buburuza continuă:
– Îmi amintesc că exact în ziua în care s-a lăsat pentru prima dată ceața, m-am certat cu prietena mea Albinuța pentru o sămânță de floarea-soarelui care căzuse chiar lângă noi. Așa îmi pare de rău că am lăsat o simplă ceartă să strice prietenia noastră!
Deodată, Buburuza își ridică privirea din pământ și se repezi la scorbura care adăpostea sămânța de floarea-soarelui și, hotărâtă să-și îndrepte greșeala, porni la drum în căutarea prietenei sale.
– Îmi voi căuta prietena mea, chiar dacă ar fi să merg până la capătul pământului și îmi voi cere iertare pentru că am lăsat lăcomia să distrugă vechea noastră prietenie, zise Buburuza în timp ce în ochi îi apăruseră două broboade de apă, semn că regreta amarnic decizia pe care a luat-o în trecut.
Buburuza își adună câteva fire de iarbă din care împleti un coș în care puse cu mare grijă sămânța de floarea-soarelui pe care voia să o dea Albinuței. Apoi, ștergându-și lacrimile din ochi, porni în căutarea Albinuței.
Fetița se trezi din somn, știind că o așteaptă încă o zi grea de școală. Visase despre testul de la matematică. Oare va fi greu? Mă voi descurca? Am învățat ieri, am recapitulat lecțiile...Mă voi descurca. Și uite așa, se tot gândea la acest test. Voia să aibă rezultate foarte bune. Aștepta finalul anului școlar. Părinții îi promiseseră o bicicletă și toată vacanța să stea la bunici. Abia aștepta... Hmmm! Nu voia să-i dezamăgească, dar mai ales, să nu se dezamăgească pe sine. Așa că, se ridică din pat, se îndreptă spre baie pentru a se spăla. Mama o strigă și o îndemnă să se pregătească pentru școala, deoarece, în ritmul acesta, o să întârzie. Se spălă, se îmbrăcă cu uniforma școlară, își verifică ghiozdanul și se îndreptă spre bucătărie de unde venea un miros ademenitor.
Mama îi pregătise lapte cu cacao și pâine cu unt. Îi plăcea foarte mult laptele. Luă o înghițitură din cana albă. Ce gust fenomenal! Abia aștepta să vină vacanța pentru a merge la bunici. Bunica îi pregătea în fiecare dimineață lapte proaspăt de la Vasilica, vaca cea mare. Își aducea aminte cum vara trecută o mângâiase, îi privise ochii blânzi. Era o vacă cuminte. Uneori, mergea cu bunicul pentru a o duce la pășune. Stătea și o privea cum rupe din iarba proaspătă, cum își mișcă coada în toate direcțiile pentru a îndepărta muștele și alte insecte. Dar gata cu gândul la Vasilica! Testul de la matematică era important acum. Își termină laptele și pâinea cu unt, se încălță, o sărută pe mama care îi ură succes la școală, o atenționă să fie atentă la ore și, de asemenea, să fie cuminte.