A fost odată ca niciodată... C-a fost, că n-a fost, asta nu mai știe nimeni. Cert este că noi știm că a fost, dar, de n-ar apărea în povestea noastră, nici măcar noi n-am mai ști că a fost. Dar ce anume? Ce? Ei, iată, simplu: un băiețel. Era atât de singur încât nu era nici măcar observat când trecea pe ulițele unui sătuc uitat de lume. Numele? Nu mi-l amintesc, dar ce știu sigur este că începea cu M. În orice caz, nu îmi rămâne altceva de făcut, decât să-l las pe el să se prezinte, cu detalii, cu tot ce trebuie, așa încât să-l cunoașteți mai bine și, odată cu el, povestea lui.
Niciodată să nu crezi că ești perfect sau că toată lumea te place. Lumea este un loc periculos, mai ales pentru mine. Sunt destul de slab, unii oameni zic că mă ia vântul. Nu sunt chiar atât de înalt și cei din jur râd de cele mai multe ori de mine, zicându-mi pitic de grădină. Dar nu-i nimic! Deși aud ceea ce spun despre mine, mă prefac că nu am auzit nimic. Spun un „Doamne-ajută!” și trec mai departe.
Într-o zi, m-am săturat! Mi-am luat lumea în cap și m-am dus să îmi încerc norocul unde oi vedea cu ochii. După o cale lungă și plină de bătături, am ajuns în cele din urmă într-un sătuc, unde unei femei i s-a făcut milă de mine și m-a luat acasă. Mă înțelegeam foarte bine cu bătrâna mea prietenă, dar mi se părea că altul e norocul meu. Așa că, într-o zi însorită, am plecat să explorez pădurea de lângă satul în care locuiam. Mi-am luat cu mine de-ale gurii și, când mi s-a făcut foame, m-am așezat pe un buștean și m-am apucat să mănânc. Deodată, parcă de nicăieri, a apărut un bătrânel cu barba ca neaua și mi-a spus:
– Băiețelule, fie-ți milă de mine și dă-mi și mie ceva bucate, că n-am mai pus
ceva în gură de mult.
– Poți mânca ce-ți poftește inima de aici! l-am îndemnat eu, bucuros.
După ce a terminat de mâncat, bătrânelul scoase din desaga lui un borcan și mi-l
întinse spunându-mi:
– Ia-l! O să te ajute!
Am luat borcanul și am început să-l cercetez pe toate părțile. I-am desfăcut capacul și am observat că în interior era o pastă gălbuie cu miros plăcut. Am luat să gust și mi-am dat seama că era miere. Un borcan cu miere? La ce o să mă ajute? Până să-l mai întreb ceva pe oaspetele misterios, acesta dispăru în pădurea întunecoasă. Am pus borcanul în traista pe care o aveam și am plecat mai departe.
Am mers ce am mers până am ajuns la porțile unui castel. Era falnic, cu turnurile atât de înalte încât erau acoperite de nori. M-am încumetat să bat la poartă. M-au întâmpinat niște gardieni posomorâți, iar unul dintre ei mi-a vorbit cu asprime:
– Cine ești și ce vânt te aduce pe aici?
– Iaca eu, un umil băiețel, am venit și eu să-mi caut norocul.
– Dacă-i așa, urmă la fel de aspru gardianul, aici n-o să-l găsești. Fiica împăratului e grav bolnavă, toată lumea din castel e cătrănită și-i jale mare. Nu i se găsește leac.
– Păi, aș putea eu să încerc s-o vindec, am zis eu, încrezător în darul primit de la
bătrânel.
– Te încumeți? Hai cu mine!
Gardianul m-a condus până în sala unde se afla fiica împăratului. Era nespus de frumoasă, dar palidă și slabă. Am luat din traistă borcanul și i-am dat să guste din mierea primită și... minune! Pe loc s-a vindecat, s-a ridicat din pat și plină de veselie a început să-mi mulțumească. Împăratul și împărăteasa erau extrem de bucuroși și s-au gândit să-mi dea fata de soție, dar eu am refuzat politicos și am zis că mă mulțumesc doar cu jumătate de împărăție.
Nu ați fi ghicit niciodată că borcanul cu miere nu era un dar atât de prețios numai pentru că vindeca orice boală, ci mai ales pentru că oricine gusta din el devenea nemuritor.
Aici se termină povestea lui M. Unde se află acum? Nu mai știu, cert este că acela care este un fin observator și trece pe lângă primul stâlp de iluminat din București, care se mai păstrează și astăzi, poate desluși inițiala M. aflată chiar la baza stâlpului. Dacă nu mă înșel (pentru că au trecut mulți ani de atunci), am văzut lângă inițiala M. și un „A.”. Poate că, până la urmă, M. a luat jumătate din împărăție și fata de soție, care nu era chiar de lepădat.
Publicat de:
Prof. consilier școlar, Moșnoi Diana.