Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Ursoaica mergea încet, căci puii ei erau micuți. Doar de câteva zile începuse să-i obișnuiască cu ieșiri mai departe de bârlog. Erau primii ei copii: doi băieți și o fetiță. Terenul era puțin în pantă iar ursuleții mergeau câțiva pași și se rostogoleau, venind grămadă toți trei. Mama îi aștepta răbdătoare să se ridice, apoi își continuau drumul pe cărarea șerpuită, umbrită de falnicii brazi.
Au ajuns în fața bârlogului, dar ursoaica ezita să intre. Era fascinată de priveliștea ce se arăta în fața ei. Îi îndemna pe puiuți să privească apusul de soare atât de roșu că părea o văpaie aprinsă. Ei nu înțelegeau mare lucru, dar o ascultau pe mămică. Era o atmosferă plăcută și liniștită, dar care parcă prevestea ceva rău...
Deodată s-a auzit un vuiet asurzitor și pământul a început să se cutremure. Ursuleții au tresărit și au intrat repede sub burta mamei. A durat mai puțin de două minute, dar lor li s-a părut un an. Când totul s-a liniștit, pădurea degaja un aer apăsător. S-a auzit un fel de tropăit. Venea într-un suflet tata urs.
Ce știm despre Apa de pe Planeta Pământ?
Începutul lumii este viața, iar viața este apă...Marea carte a Universului ne vorbește despre o substanță miraculoasă. Odinioară erau ceruri și un pământ. Dumnezeu se plimba deasupra adâncului de ape ale Pământului, iar cu puterea sa a transformat acea întindere de ape în sute de mii de specimene. Viața, cum o știm noi azi, a apărut în apă și cu ajutorul apei. În cartea Universului, această substanță miraculoasă este personajul principal, așa cum Dumnezeu a lăsat omul să fie personajul principal al lumii. Eu sunt om, sunt personajul principal în lumea mea, iar lumea mea este parte din Univers. Cine v-ar putea spune cel mai bine povestea apei sau a Picăi, dacă nu eu, un om care trăiește alături de Pica și care nu ar putea trăi fără ea.
Pica s-a născut cu miliarde de ani în urmă, pe Terra, acolo unde locuiesc și eu. Pica a crescut rapid și a ajuns să ocupe trei sferturi din suprafața pământului. De aceea planeta sa a primit denumirea de Planeta albastră, căci dacă priveai de oriunde din Univers îl zăreai pe Pica albastră ca cerneala.
De când s-a născut, Pica a demonstrat că poate face lucruri mărețe. Pe lângă faptul că a crescut într-o zi, cât cresc alții în 10, Pica a descoperit că are în ea o putere magică numită viață și pentru că se simțea cam singură a decis să primească alături de ea noi prieteni. Așa s-au dezvoltat primele vietăți care trăiesc în apă. Pica trăiește și în zilele noastre. Între timp și-a mai descoperit o serie de puteri magice: stările de agregare. Este ca un cameleon: devine solidă și se ascunde sub numele de Zăpadă și Ghețar, devine ca un gaz și se ascunde sub numele de Vapori și lichidă și atunci își spune Mare, Ocean, Fluviu sau Apă subterană.
Pe vremea când uriașii trăiau în mare fericire cu oamenii acestui pământ, oamenii le cereau ajutorul pentru tot ceea ce numai ei puteau să facă prin forța lor nemăsurată, au venit pe meleagurile noastre de munte șapte uriași, unul mai înalt și mai puternic decât celălalt, la rugămințile fierbinți ale împăratului Brașov, care voia cel mai falnic și mai strălucitor castel din împrejurimi, dar nimeni nu i-l putea făuri, căci nu erau muncitori, cât de mari meșteri să fi fost, care să poată ridica atâtea pietroaie și atâția bolovani. Uriașii se numeau astfel: Brațe-de-Fier, Mâini-de-Aur, Ochi-de-Acvilă, Picioare-de-Cal, Priceputul, Îndemânaticul și cel din urmă, mai mic și mai pricăjit, care mereu venea în spatele lor, Tâmpul.
Împăratul le dădu tot ce crezu de cuviință și îi trimise la lucru, promițându-le aur, bogății și trai bun, dacă vor reuși să i-l construiască. Uriașii, buni muncitori și puternici, se apucară cu una cu două de muncă; săpară în munte, cărară bolovani, sparseră stânci, tăiară drugi groși și grei, să mulțumească pe Împăratul. Toți ridicau, împingeau, cântăreau, iar Tâmpul numai îi încurca. Pe zi ce trecea, castelul se tot ridica. Împăratul, văzând așa, de fericire și de uimire, îi adună pe toți într-o seară și le spuse astfel:
– Voinici aprigi ce sunteți, dacă cu adevărat veți reuși să faceți ce v-am cerut eu vouă, vă las să luptați să înduplecați pe fata mea să ia de bărbat pe unul din voi, care i-o plăcea. Zicând acestea, Împăratul chemă la dânsul pe fiica sa, mare mândrețe de copilă, te uitai la ea, și mai că-ți pierdeai ochii și mintea admirând-o.
Într-o țară îndepărtată, peste șapte munți toată lumea așteaptă cu nerăbdare să vină primăvara deoarece frigul poposise prea mult timp în acest ținut. Oamenii erau nerăbdătorii să se încălzească vremea, să-și lepede cojoacele și să poată începe muncile prin grădini și pe câmpuri, chiar și copiii care iubesc foarte mult zăpada și jocurile de iarnă începuseră să ducă dorul zilelor călduroase când mergeau în poienițe și culegeau flori, când stăteau până târziu afară, bucurându-se de briza adusă de iubita primăvară. Dar, pentru a veni primăvara trebuie să apară cei patru spiriduși cu puterile lor magice.
Spiridușii locuiesc într-un loc de poveste. Casele lor sunt micuțe, acoperite cu mușchi verde de copac. Ferestrele mici și alungite permit soarelui blând să pătrundă și să lumineze încăperea. Fiecare căsuță este înconjurată de flori minunat colorate, parfumate și catifelate. În ținutul spiridușilor se aud cântecul melodios al păsărilor și totul te face să nu-ți dorești nimic altceva.
Cei patru spiriduși ai primăverii sunt Floricel, Copăcel, Luminel și Semințel. Ei sunt atât de speciali, deoarece au în desaga lor un săculeț cu praf magic. Floricel presară praful magic și întreaga natură se trezește la viață, florile înfloresc, iar iarba încolțește și începe să crească. Îndată ce Copăcel își face apariția pomii înfloresc și răspândesc un parfum încântător. Luminel este cel care mărește ziua și micșorează noaptea, de asemenea îi dă soarelui putere pentru a încălzi întreaga natură. Semințel ajută la lucrările pământului, el aduce păsările din țările calde și face gâzele să zboare vesele zumzăind din floare în floare. Din acest motiv spiridușii sunt foarte iubiți și apreciați de locuitori.
Mama Iepurică trebăluia pe lângă vizuina ei din pădure. Poienița unde avea vizuina era plină de iarbă deasă, flori colorate de parcă curcubeul coborâse printre ele. Și pentru că tocmai trecuse o furtună puternică, mica ogradă a iepurașilor era plină de frunze și crengi aduse de vântul mofturos.
— Mamă, mamă! Haide că te ajutăm și noi! Se auziră într-un cor glasurile micilor iepurași.
— Ooooo! Mulțumesc micii mei urechiați! Dar fratele vostru mai mic unde este?
— Ei, mamă! Nupot este acolo, sub copacul cel bătrân! Se odihnește!
— ,,Nupot”? Ce nume e ăsta? Nu e frumos să vă puneți porecle, îl certă mama, cu un zâmbet în colțul gurii, pe iepurașul cel hazliu.
— Păi dacă el nu poate face nimic, niciodată...mormăi ușor iepurașul printre dințișorii lui mici. Hei! Tu de colo! Hai să o ajuți și tu pe mama la curățenie! strigă iepurașul hazliu pe fratele lui mai mic ce stătea tolănit la soare să-și încălzească blănița lui albă și moale!
— Nu pot! se auzi un glas din depărtare. Eu sunt mic, cel mai mic dintre voi, iar eu nu sunt atât de puternic ca voi, mânuțele mele sunt mici și, una peste alta, tocmai m-am așezat aici să-mi usuc blănița mea cea pufoasă!
— Vezi, mamă! Ți-am zis eu! spuse iepurașul hazliu. Mereu găsește scuze. Nici măcar nu încearcă să facă ceva!
Mama îl mângâie ușor pe urechiușe pe iepurașul hazliu, încercând să-l liniștească. Apoi se uită în direcția celui mic și văzu cum acesta stătea nepăsător la soare, fără ca măcar să se uite la frații lui. Așa că se hotărî să îi dea o lecție.
A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost un împărat care avea trei feciori. Acesta nu știa care fecior este mai bun pentru a primi împărăția, așa că s-a hotărât să-i pună la încercare.
Împăratul a chemat feciorii și le-a spus că trebuie să-i aducă o creangă de brad din Pădurea Interzisă. Feciorii au fost bucuroși și dornici să-i îndeplinească dorința tatălui, însă aceștia nu știau că în Pădurea Interzisă locuiește un căpcăun ce nu acceptă să-i calce cineva ținutul.
A doua zi de dimineață feciorii și-au luat cele de trebuință și au plecat spre pădure. Abia au călcat ținutul că stăpânul locului, căpcăunul le-a și ieșit în cale. Feciorul cel mare văzând cât de mare și cât de furios este căpcăunul a luat-o la fugă și nu s-a oprit până la palatul tatălui său. Feciorul cel mijlociu și-a scos sabia și a încercat să-l omoare, dar căpcăunul a apucat sabia băiatului și a aruncat-o în adâncul pădurii. Văzându-se cu mâinile goale și-a dat seama că nu-l poate învinge așa că s-a întors și el rușinat la tatăl său.
Feciorul cel mic, iute și isteț din fire și-a scos arcul și a țintit o săgeată drept în inima căpcăunului trântindu-l fără suflare la pământ. Astfel, feciorul cel mic al împăratului se întoarse acasă cu ramura de brad spre bucuria tatălui său.
Acum împăratul se gândea dacă această încercare a fost suficientă pentru a-și testa feciorii. Așa că nu a trecut mult timp și împăratul le cere băieților să-i aducă o pană din coada păunului fermecat. A doua zi dimineață cei trei feciori au plecat să îndeplinească dorința tatălui. Se gândeau că va fi destul de ușor, deoarece ei nu știau că păunul este păzit de un balaur cu trei capete. Ajungând la locul indicat și văzând ce flăcări scoate balaurul, feciorul cel mare a socotit că nu merită să-și irosească viața și se întoarse la împărăție. Feciorul cel mijlociu și-a scos sabia și a reușit să-i taie cu cap balaurului, dar în luptă sabia sa s-a rupt și astfel s-a întors rușinat la împărăție.