Era odată o fată de împărat tare frumoasă și cochetă. Era atât de frumoasă și pricepută în meșteșugul hainelor, încât prietenele ei o pizmuiau îndârjite.
Într-o zi, frumoasa prințesă, pe nume Crizantema, s-a gândit să dea o petrecere la care să invite cele mai pricepute domnișoare în arta vestimentației. Însăși prințesa avea să-și creeze singură rochia de bal.
Toate prințesele s-au pus pe treabă. S-a dat poruncă să fie adusă țesătura de catifea în culorile toamnei, ață de mătase, dantele din cele mai scumpe și frumoase, perle și diamante.
În sfârșit, a sosit și ziua balului. Trompete răsunătoare vesteau deschiderea ceremoniei, prințesele se întreceau în frumusețea rochiilor de bal. Dar cea mai frumoasă era Crizantema. Rochia ei de catifea, în caldele armonii de toamnă, le umbrea pe celelalte. Chipul prințesei strălucea de bucurie căci era într-adevăr cea mai frumoasă.
S-a întâmplat însă ca la petrecere să vină o prințesă la fel de frumoasă dar trufașă. Văzând-o pe Crizantema, păli de ciudă și năpustindu-se asupra ei o blestemă să se transforme în floare și să piară în frigul și ploile toamnei.
Prințesa se prefăcu în floare, dar toamna cum o zări îndată o plăcu, căci nu era alta mai frumoasă în grădina de flori. Înaltă, dreaptă și semeață, ca o prințesă, Crizantemei nu îi era deloc teamă căci straiele ei de catifea îi țineau cald, poalele bogate și stropite cu bruma de diamante îi întăreau noblețea. Atunci toamna gândi că drept ar fi ca și Tufănica să devină floare și să se alăture Crizantemei, până când zăpada se va așterne peste ele. Oamenii se vor bucura văzându-le împreună, le vor admira și vor dori să le simtă miresmele.
De atunci povestea spune că Tufănica și Crizantema sunt nelipsite toamna, târziu, din grădina de flori. Oamenii le iubesc atât de mult încât au hotărât să le planteze și în sere, alături de alte mii de flori, protejate de frigul și înghețul iernii.
Publicat de:
Stuparu Mădălina
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Nr.1, Hârșova.