Pregătirea absolvenților pentru integrarea în viața socială și profesională constituie rezultatul unui curriculum bazat pe competențe. Implicarea elevilor în activitatea de învățare și autoevaluare a competențelor stau la baza învățământului care consideră ca fiind prioritară orientarea pe rezultatele finale ale elevilor, prin demersuri teoretice și practice. În acest fel, elevul este încurajat în ceea ce privește dobândirea unei competențe printr-o evaluare care este pe înțelesul lui.
În cadrul orelor de limba și literatura română îi pregătesc pe elevi pentru integrarea în societate, ascultându-le inima și urmărindu-le comportamentul. Multe învăț. Frumusețea sufletească și căldura cu care mă întâmpină de fiecare dată mă fac să cred în generația de mâine. Consider că elevii de gimnaziu încă se pot modela și, pe lângă profesia pe care mi-o fac la clasă cât pot de bine, încerc să îi învăț și cum să relaționeze unii cu alții, cum să gestioneze un conflict, cum să aibă încredere în ei înșiși, toate acestea, în mare parte, fără prea multe cuvinte, ci fiind foarte atentă la exemplul personal și la modul în care îi tratez pe fiecare. Copiii există. Copiii simt. Copiii înțeleg și percep mult peste ce le transmitem noi. Percep motivația cu care ne facem treaba, dar și atitudinea pe care o avem față de ei și față de profesia noastră.
Eram în ora de opțional. În timp ce elevii uneia dintre clasele a VI-a erau în sistem online, m-am gândit să le prezint o lecție educativă video. Era vorba despre o oiță care se bucura dansând alături de prietenii ce o înconjurau, până într-o zi când a fost jupuită de blana ei frumoasă și catifelată. Acest fapt i-a adus atât de multă descurajare, încât nu a mai vrut să audă de nimeni și nimic. Într-o bună zi, după multă jale și durere, a apărut un iepure-cerb care i-a ridicat moralul, încurajând-o să privească la ce are, nu la ce a pierdut. A învățat-o cum să danseze din nou și cum să aibă o atitudine pozitivă în fața unor circumstanțe negative, iar oița l-a ascultat. Și-a reluat dansul și a început să se bucure din nou de viață.
După ce am terminat de vizionat filmulețul (4:05 min.), le-am solicitat părerea. Am fost uimită să aud atât de multe și profunde învățături pe care ei le-au desprins în timpul vizionării clipului. Am primit răspunsuri precum:
- Eu cred că trebuie să avem grijă la așa-numiții prieteni.
- Nu trebuie să te încrezi în vorbele oricui.
- Oița a ascultat sfaturile iepurelui-cerb și a ieșit din depresie.
- Niciodată să nu te dai bătut.
- Eu cred că oița îi reprezintă pe cei ce au avut o firmă și au pierdut totul, dar uită că sănătatea este cea mai importantă.
- Nu contează cum arăți. Important e că ai un corp și ești sănătos.
- Eu, dacă aș fi fost în locul oiței, nu aș mai fi continuat să dansez pentru prietenii din jur și, totuși, ea a făcut asta. Am învățat să nu fiu încăpățânat și să ascult de sfaturile bune și constructive ce mi se dau.
- E bine că există și prieteni adevărați care îți vor binele.
- Nu te lua după alții. Fii tu însuți!
Și multe alte răspunsuri au fost date. Ideile lor curgeau. Și parcă veneau sub formă de citate. Era pentru prima oară când au urmărit filmulețul. Au învățat multe lucruri, iar altele li s-au confirmat. M-am bucurat mult.
Astfel, elevilor li s-au dezvoltat unele competențe: de exemplu, a învăța să înveți, competențe sociale și civice, spirit de inițiativă și antreprenoriat, precum și sensibilizarea și exprimarea culturală. Așadar, prin dezvoltarea acestor competențe, integrarea absolventului în societate va fi una sigură.
În acest fel, da, putem vorbi despre a construi împreună cu copiii o lume mai bună.
- Publicat de:
Guia Ioana
Profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Davia Voniga”, Giroc.