Elevii așteaptă cu nerăbdare orele de educație plastică. Simpla pronunțare a denumirii acestei discipline le aduce bucurie. Dar de unde vine bucuria de a realiza un desen?
Poate din simplul fapt că este o materie unde nu au de învățat sau de scris teme...oricum, nu ca la celelalte discipline. Și, oricât de neatractive ar putea fi în unele cazuri orele de desen și educație plastică, sigur există și situații în care copilului chiar îi place să deseneze, în care dascălul nu pune presiune pe copil - doar nu e materie de examen, nu? - și copilul nu se simte judecat. Permisiunea aceasta de a desena fără a fi sancționat prin calificative (în special în ciclul preșcolar, dar și la cel primar), încurajează copilul să se exprime liber prin desen. Desenul și acțiunea de a desena aduc cu ele o serie de emoții pozitive: bucurie, admirație, încredere, în general aduc o stare de bine. Orele de educație plastică mai aduc un avantaj prin lucrul în colectivitate- acela de a descoperi (uneori cu mirare) cum au gândit colegii o anumită temă, de a admira și de a se bucura de frumosul din desenele colegilor, de a observa că nu sunt singurii care au o anumită problemă, ceea ce îi ajută să ajungă la sentimentul de consolare, de integrare în normalitate și de apartenență la grup.
Dacă este să vorbim despre emoții negative, consider că desenul este benefic și în acest caz. Indiferent prin ce emoții trecem, desenul ne permite să ne descărcăm emoțional, fie că o facem în mod conștient sau nu. Prin desen pot să transmit tristețea pe care o simt, dezamăgirea, lipsa de încredere, singurătatea și multe alte emoții și sentimente care apar firesc și în viața copiilor. Și ei pot avea zile mai bune sau mai grele, ca oricare dintre noi, nu-i așa?
Poate desenul să fie folosit în dublu rol, atât didactic, cât și terapeutic? Sigur că da. Mai ales în condițiile în care foarte multe școli din țara noastră nu beneficiază de serviciile (permanente) ale unui psiholog școlar. Atât educatorul, cât și învățătorul îndeplinesc oricum și rolul de diriginte pentru copiii pe care îi învață. Și atunci, ce spuneți, dragi cadre didactice și dragi copii, de teme sau subiecte precum: In căutarea fericirii, Frumusețe, Durere, Concurs de desene urâte, Ce spun desenele?. Bine-nțeles, după atâtea ore de dezvoltare personală și educație civică, elevilor mai mari le este mai ușor să identifice emoțiile pe care le trăiesc și situațiile care le produc de obicei. Dar în același timp, pe măsură ce cresc, elevii învață și să ascundă unele trăiri și emoții, de teama de a nu fi judecați. De aceea, mi se pare foarte important să avem și ore de desen în care să nu punem accent pe materiale și tehnici de lucru sau pe teoria culorii, ci pe mesajul transmis prin desen… Să avem ore în care, orice și oricum ar desena, să nu existe desen greșit, iar copiii să se simtă liberi să-și folosească imaginația.
Puteți viziona povestea despre puterea jocului Exprimagia, care ajută copiii să identifice cum se simt emoțiile în corp, care îi învață să se descarce de acestea lăsând mâna să deseneze singură și cum să recunoască emoții într-un desen.
Cadrul didactic dedicat, care iubește desenul și conștientizează valoarea acestuia, nu va minimaliza importanța educației plastice, ci va transmite acest sentiment și copiilor pe care îi îndrumă. Și, deși tendința învățătorilor este de a se concentra pe materiile prevăzute pentru evaluarea națională (limba și literatura română, matematică și științe ale naturii), exprimarea prin desen poate avea mari beneficii, inclusiv pentru aceste materii. Pe lângă faptul că desenul ajută la construirea reprezentărilor privind realitatea înconjurătoare, un copil descătușat prin desen de energia negativă și care începe să se bucure și să aibă încredere în el, va fi mult mai dispus să depună efort și pentru aceste discipline.
Desenul devine viu prin emoția pe care o stârnește. Atunci când nu putem transpune emoția prin cuvinte, imaginile sau desenul pot fi soluția.
Publicat de:
Ursulean Angelica
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Bivolăria, Vicovu de Sus.