Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
În accepția lui obișnuită, cuvântul „joc” desemnează o activitate ludică propriu-zisă, fizică sau mentală, spontană și urmărită prin ea însăși, fără utilitate imediată, generatoare de distracție, de plăcere și de reconfortare. Ca una dintre cele mai caracteristice activități ale copilului, jocul, în varietatea formelor lui (sub aspectul conținutului și al evoluției) este tot mai mult valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a imprima un caracter mai atrăgător activităților școlare în care acesta tinde să fie integrat.
În cadrul procesului de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor și ca procedeu didactic de realizare a obiectivelor operaționale specifice anumitor conținuturi.
Jocul ca mijloc de instruire și educare este jocul didactic, care reprezintă forma ideală de rezolvare a problemelor de învățare și de instruire, adecvată, școlarului cu CES datorită caracteristicilor psihocognitive specifice. Pentru învățământul special, jocul didactic este o specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv și educativ cu elementul distractiv, este un tip de activitate prin care învățătorul/ profesorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate elevilor, le îmbogățește sfera de cunoștință, consolidează abilitățile de lucru în echipă, formează și consolidează abilități diverse.
Educația a devenit astăzi una din dimensiunile fundamentale ale societății contemporane, care condiționează atitudinea și conduita individului și prin evoluția întregii societăți. D. Todoran precizează că „formarea în vederea integrării în societate, prin adaptarea personală e semnificația cea mai generală care se atribuie conceptului de educație.” Adaptarea socială se definește ca procesul prin care o persoană sau un grup social devine capabil să trăiască / să se integreze într-un nou mediu social, ajustându-și comportamentul după cerințele mediului.
Integrarea socială înseamnă familiarizarea cu mediul, cunoașterea locului de muncă și a colectivului, acomodarea cu cerințele, adaptare (modificare a unor stereotipii vechi în acord cu noile cerințe), crearea unor concordanțe între achizițiile cognitive existente și noile cerințe. Procesul de integrare socială este bipolar. Contextul și grupul social cu valorile sale morale, culturale, spirituale acționează asupra individului prin intermediul unor factori – purtători de valori (familia, școala, mass-media, alte instituții) iar după ce coordonatele definitorii ale personalității sunt definitiv stabilite individul începe să acționeze și să modifice valorile sociale, într-o măsură mai mare sau mai mică.
În activitatea pe care o desfășoară, omul este o ființă dependentă de ceilalți . Are nevoie permanentă de a coopera și comunica. Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficiențe. Ei sunt percepuți diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificații diferite, în funcție de cultura și de valorile promovate.
Școala este un mediu important de socializare, deseori ne întrebăm noi, cadrele didactice, cum vom efectua integrarea copiilor cu CES? Trebuie să ne gândim că este prioritar ca ceilalți copii să realizeze și să înțeleagă necesitățile copiilor cu nevoi speciale. Copiii pot fi foarte duri sau foarte drăguți cu alți copii care sunt diferiți de ei. Atunci când sunt în preajma lor, ei îi pot imita, pot râde de ei, se pot juca lângă ei fără să-i includă și pe ei, prefăcându-se că nu există. De obicei, copiii reacționează așa atunci când nu înțeleg. Pentru a-i putea înțelege mai bine se pot organiza jocuri cu ajutorul cărora pot înțelege diverse handicapuri.
Considerată ca fiind o tulburare controversată, autismul este și va fi în continuare un subiect de actualitate pentru specialiști. Până spre sfârșitul primei jumătăți a secolului XX, autismul era considerat fie ca o formă foarte precoce a schizofreniei, fie era asimilat cu deficiența mintală sau cu tulburările senzoriale (cecitate, surditate). Leon Kanner este numele care a adus în atenția cercetătorilor de specialitate termenul de autism.