Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Educația a devenit astăzi una din dimensiunile fundamentale ale societății contemporane, care condiționează atitudinea și conduita individului și prin evoluția întregii societăți. D. Todoran precizează că „formarea în vederea integrării în societate, prin adaptarea personală e semnificația cea mai generală care se atribuie conceptului de educație.” Adaptarea socială se definește ca procesul prin care o persoană sau un grup social devine capabil să trăiască / să se integreze într-un nou mediu social, ajustându-și comportamentul după cerințele mediului.
Integrarea socială înseamnă familiarizarea cu mediul, cunoașterea locului de muncă și a colectivului, acomodarea cu cerințele, adaptare (modificare a unor stereotipii vechi în acord cu noile cerințe), crearea unor concordanțe între achizițiile cognitive existente și noile cerințe. Procesul de integrare socială este bipolar. Contextul și grupul social cu valorile sale morale, culturale, spirituale acționează asupra individului prin intermediul unor factori – purtători de valori (familia, școala, mass-media, alte instituții) iar după ce coordonatele definitorii ale personalității sunt definitiv stabilite individul începe să acționeze și să modifice valorile sociale, într-o măsură mai mare sau mai mică.
În activitatea pe care o desfășoară, omul este o ființă dependentă de ceilalți . Are nevoie permanentă de a coopera și comunica. Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficiențe. Ei sunt percepuți diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificații diferite, în funcție de cultura și de valorile promovate.
Școala este un mediu important de socializare, deseori ne întrebăm noi, cadrele didactice, cum vom efectua integrarea copiilor cu CES? Trebuie să ne gândim că este prioritar ca ceilalți copii să realizeze și să înțeleagă necesitățile copiilor cu nevoi speciale. Copiii pot fi foarte duri sau foarte drăguți cu alți copii care sunt diferiți de ei. Atunci când sunt în preajma lor, ei îi pot imita, pot râde de ei, se pot juca lângă ei fără să-i includă și pe ei, prefăcându-se că nu există. De obicei, copiii reacționează așa atunci când nu înțeleg. Pentru a-i putea înțelege mai bine se pot organiza jocuri cu ajutorul cărora pot înțelege diverse handicapuri.
Considerată ca fiind o tulburare controversată, autismul este și va fi în continuare un subiect de actualitate pentru specialiști. Până spre sfârșitul primei jumătăți a secolului XX, autismul era considerat fie ca o formă foarte precoce a schizofreniei, fie era asimilat cu deficiența mintală sau cu tulburările senzoriale (cecitate, surditate). Leon Kanner este numele care a adus în atenția cercetătorilor de specialitate termenul de autism.
Autismul este o afecțiune a cărei simptomatologie diferă mult de la o persoană la cealaltă, însă are unele caracteristici generale, care pot fi depistate încă din primii ani ai copilăriei. Astfel copilul cu elemente de autism are probleme semnificative în dezvoltarea abilităților de comunicare verbală și non-verbală, ca expresivitatea expresiei faciale, limbajul corpului, evitarea privirii directe. Acești copii nu au capacitatea de a stabilii relații de prietenie cu ceilalți, nu împărtășesc bucuria, realizările lor cu cei din jur, nu empatizează deoarece nu înțeleg tristețea, bucuria sau durerea celorlalți.