Tratarea diferențiată a elevilor reprezintă o problemă amplă care necesită studii psihologice, respectiv cunoașterea potențialului cognitiv, afectiv, volitiv și motivațional al acestora, studii biologice, prin raportarea la particularitățile dezvoltării fizice individuale și ereditare și de asemenea studii sociologice, ce fac referire la particularitățile mediului socio-cultural din care provin educații și relațiile interumane.
Realizarea diferențierii didactice și a individualizării învățării se face cu scopul eliminării unor lacune în cunoștințele și deprinderile elevilor și atingerii performanțelor minimale acceptate, dar și îmbogățirii și aprofundării cunoștințelor acestora. Abordarea tratării diferențiate a elevilor reprezintă o provocare continuă pentru cadrele didactice, de identificare a celor mai potrivite strategii-metode și procedee menite să optimizeze activitatea cu elevii cu cerințe educaționale speciale, să permită elevilor recuperarea curriculară într-un timp optim, adaptarea mai bună a educabililor la sarcinile școlare prin flexibilizarea programelor și a conținuturilor didactice și creșterea randamentului școlar.
Cunoașterea personalității copiilor în cadrul educației incluzive, în tiparele unui învățământ inovator, centrat pe nevoile acestora, reprezintă o condiție sine-qua-non, de realizare a reușitei didactice. Acest fapt presupune, descifrarea aspectelor dominante ale personalității sale, înțelegerea și identificarea motivelor care îl determină să acționeze într-un mod sau altul și prevederea evoluției sale viitoare.
Cunoașterea psihologică asigură caracterul diferențiat al instruirii și educării personalității elevilor, proiectând metodele de intervenție cele mai potrivite, în raport de particularitățile dezvoltării fizice și psihice individuale. Caracterul pe care-l are aceasta este de diagnoză - constatarea problemelor cu care se confruntă elevul la testările inițiale și abordarea intervenției personalizate, funcție de nevoi și de tipul de deficiență, precum și de prognoză, de anticipare a dinamicii dezvoltării sale individuale, în contextul activităților școlare.
În ontogeneză, diferențierea individuală este evidentă încă de la vârsta preșcolarității. Copilul pătrunde într-un univers de probleme și întrebări, de necunoscute, de învățări experiențiale care imprimă, de multe ori, comportamentului său o evoluție neînțeleasă și nejustificată pentru adulți. Astfel, un copil retras și pasiv acasă devine la grădiniță „sufletul” colectivului, manifestând curaj, inițiativă, spirit de echipă, după cum alt copil, atent, politicos și ascultător în colectiv se transformă acasă într-un mic „tiran”.
La vârsta școlarității, alături de aspectele legate de conduită se adaugă acum imensa varietate de probleme derivate din sarcinile de învățare, dând un nou contur tabloului personalității. Astfel, există elevi care învață puțin și au succes, pot progresa, dar și elevi mai puțin preocupați de școală, indiferenți, egoiști sau aroganți, timizi sau violenți, încrezuți sau descurajați. Diversitatea cazurilor ridică noi semne de întrebare și de intervenție. În principal, sunt vizate cauzele care generează diferențele manifestării, deci cunoașterea copilului în diverse contexte pentru o mai bună identificare a lor. Practica educativă curentă, de zi cu zi și activitatea de consiliere și orientare școlară a demonstrat necesitatea cunoașterii psihologice a copiilor în medii diferite de manifestare și relaționare.
Putem atribui pe drept cuvânt cunoașterii psihologice, premisele succesului în instruire și educare, al prevenirii eșecului școlar și realizării progresului copiilor. În intervențiile pedagogice pe care le facem, putem să educăm bine un copil dacă-l cunoaștem și îl cunoaștem mai bine educându-l. Acest proces circular reprezintă un punct de plecare al proiectării și construcției oricăror acțiuni de tip educațional. Personalizarea sau individualizarea învățării se bazează în principal, pe conceperea unor planuri de intervenție bine structurate din punct de vedere al conținuturilor educaționale pe care le are de recuperat, trasarea unor obiective pe termen lung, mediu și scurt, adaptarea metodelor didactice la particularitățile psihosomatice ale acestuia, includerea copilului într-un lanț de acțiuni terapeutice și compensatorii realizate de către o echipă de profesioniști, din care fac parte: profesori psihopedagogi, terapeuți, asistent social, consilier școlar și alte persoane care relaționează efectiv în fiecare zi.
Datorită particularităților temperamentale și de vârstă, a trebuințelor și aspirațiilor pe care copilul le are, aceleași măsuri restrictive sau apreciative fac să aibă o rezonanță diferită și să producă efecte deosebite. De aceea, sunt recomandate doar acele măsuri care sunt în beneficiul copilului, menite să accelereze motivele intrinseci pentru declanșarea învățării și a dezvoltării personale, a imaginii și stimei de sine și nu luate la întâmplare fără să se țină cont de consecințele pe care le-ar putea avea asupra personalității acestuia. Trebuie particularizată astfel, fiecare tip de intervenție asupra comportamentului elevului.
Daca un copil trebuie lăudat pentru că încurajarea îi sporește încrederea în forțele proprii, profesorul va avea grijă însă să nu-l va îndrepte către autosuficiență sau îngâmfare, aceasta ducând desigur la exacerbarea deformată a imaginii despre sine. Și procedeul contrar - relevarea deficiențelor, pedeapsa poate avea efecte diferite; un asemenea procedeu poate exercita o influență pozitivă, în cazul unui copil vanitos și încrezut, sau una negativă, în cazul unui elev timid, neîncrezător în forțele proprii. În ambele cazuri, utilizată prea des, pedeapsa devine demoralizantă și duce la scăderea capacității de învățare, dezvoltarea fobiilor față de eșec, la scăderea încrederii în forțele proprii, la slaba capacitate de luare a deciziilor etc.
Bibliografie:
Paul Popescu Neveanu, Mielu Zlate, Tinca Crețu;
Psihologie, manual clasa a IX-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990;
Marin Stoica, Pedagogie școlară (pentru cadrele didactice înscrise la definitivat, gradul al II-lea, gradul I și la perfecționare), Editura Gheorghe Cârțu – Alexandru, Craiova, 1995;
Ioan Bontaș, Pedagogie, Editura ALL, București.
Publicat de:
Stroe Roxana Emilia
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.N. „Carmen Sylva”, Târgoviște.