Negarea părinților în ceea ce privește primirea unui diagnostic de tulburare de spectru autism sau întârziere globală în dezvoltare îngreunează și periclitează procesul de recuperare al copilului.
În calitate de mamă de copil diagnosticat cu autism atipic și de consilier școlar, mă întristez atunci când părinții care își expun situația pe grupurile de Facebook adresate persoanelor cu TSA, adulți sau copii, sunt apoi refractari la recomandările privind vizita la psihiatru pediatrie sau la psiholog clinician.
Deși mama, de cele mai multe ori, remarcă faptul că dezvoltarea copilului său nu se aliniază cu a celorlalți, puține sunt cele care apelează la specialiști. Motivele sunt diverse: își prezintă public situația, doar în scopul acumulării de încurajări conform cărora copilul se dezvoltă în ritmul lui („copilul este încă mic”, „își va da drumul la vorbă când va intra în colectivitate”, „nu răspunde la nume pentru că nu vrea”, „lasă copilul să se uite la desene, al meu așa a învățat engleza”); sunt descurajate de alți membri ai familiei („copilul meu nu va merge la psihiatru sau psiholog, că doar nu e nebun”); refuză cu desăvârșire un posibil diagnostic de TSA („copilul e sănătos, nimeni din familie nu mai are autism”, „copilul aude”).
Autismul nu este o boală, pentru a putea fi vindecată. Este însă recuperabil. Autismul nu presupune faptul că persoana nu aude, ci că nu este interesată de ce este în jurul ei, de alți copii sau adulți. Copiii autiști au stereotipii (flutură mânuțele, se învârt,), nu răspund la nume, nu au contact vizual, nu îi bucură prezența oamenilor, nu observă/nu îi deranjează absența lor, preferă să fie singuri, nu socializează, nu imită, nu se joacă funcțional etc.
Neprezentarea precoce (de la primele semne identificate) la medici specialiști, în primă fază – la un psihiatru pediatric, iar apoi la un psiholog clinician – analist comportamental, pentru un diagnostic clar, precum și lipsa terapiei cognitive și comportamentale afectează, cu siguranța, dezvoltarea ulterioară a copilului.
O recuperare de succes prevede bifarea mai multor elemente: diagnosticarea timpurie - vârsta copilului la intrarea în program (la centrul la care face copilul meu terapie cognitiv-comportamentală, cel mai tânăr beneficiar al serviciilor are doar 1 an și 3 luni și a fost diagnosticat la vârsta de 1 an), urmarea de ședințe zilnice de terapie (cu cât copilul este diagnosticat mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari – dacă face cel puțin 3 ședințe pe zi, de luni până vineri; în primii ani de viață, copiii sunt precum bureții – absorb foarte repede un volum mare de informații), implicarea părinților (terapie se continuă și acasă, prin aplicarea indicațiilor date de către coordonatorul terapiei, prin petrecerea a cât mai mult timp cu copilul, prin jocuri funcționale etc), potențialul copilului (stabilitatea atenției, concentrarea, nivelul cognitiv, capacitatea de a înțelege abstractul, potențialul genetic, numărul stereotipiilor), competențele și gradul de profesionalism al coordonatorului și al terapeuților, dar și implicarea acestora, expunerea copilului la diferite medii.
Socializarea copilului are un rol deosebit de important (la grădiniță, în parc – la locul de joacă sau în grupuri de socializare), pentru că, până la urmă, autismul înseamnă dezvoltare precară pe parte socio-emoțională.
Copiii cu TSA sunt minunați, iar noi putem învăța de la ei, în egală măsură în care ei învață de la noi.
Publicat de:
Ailincăi Raluca
Profesor consilier școlar, la CMBRAE-CMBAP, București.